Actualitate Economie

Zeci de familii din judeţ îşi pot instala panouri solare sau instalaţii termice pe rumeguş prin „Casa Verde”

Agenţia de Protecţie a Mediului Bistriţa-Năsăud anunţă că judeţului nostru i-au fost alocaţi 522.000 lei pentru implementarea într-o primă etapă a Programului “Casa Verde”. Banii au fost distribuiţi în mod egal celor 87 de persoane care au depus cereri pentru sisteme de încălzire regenerabilă încă din 2011.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de directorul APM Bistriţa-Năsăud, Server Roman, prin dispoziţia preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu, nr. 384 din 07 iulie 2014 a fost modificată şi completată dispoziţia nr. 350/19.05.2011 referitoare la “Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire – persoane fizice – 2011”, fiind reluate spre analiză solicitările din sesiunea 2011. Judeţului Bistriţa-Năsăud i-a fost redistribuită, pentru anul 2014, suma de 1 571.289.60 lei.

“Din cererile de finanţare nerambursabilă rămase neaprobate în anul 2011 pentru judeţul nostru, în prima etapă au fost aprobate 87 de solicitări, reprezentând suma de 522.000 lei. Cei 87 de beneficiari au fost contactaţi de către reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud şi sunt aşteptaţi la sediul instituţiei (Bistriţa, strada Parcului, nr.20), până în data de 20 septembrie 2014, pentru semnarea contractelor”, a precizat şeful APM Bistriţa-Năsăud.

Potrivit sursei citate, persoanele acceptate în program trebuie să extras de carte funciară pentru imobilul în care se implementează proiectul aprobat – în original; extras de cont bancar, valid la data semnării contractului până la finalizarea contractului (12 luni) – în original; copie CI a beneficiarului (titular contract); procura notarială (dacă este cazul) – în original; autorizaţie de construire validă la data semnării contractului (dacă este cazul) – în original sau în copie legalizată.

Lista celor 87 solicitanţi persoane fizice acceptate în această primă etapă poate fi consultată pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu la adresa http://www.afm.ro/main/programe/program_casa_verde/2014/situatie_casa_verde_24_07_2014.pdf).

„În acest moment, analiza şi evaluarea dosarelor restante se derulează în ordinea înregistrării lor la Administraţia Fondului pentru Mediu. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu (www.afm.ro), sau la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, strada Parcului nr. 20, telefon 0263/224064 interior 109”, se mai arată în comunicat.

Reamintim că, prin Programul „Casa Verde” se acordă până la 6000 de lei pentru instalaţii de panouri solare; până la 8000 de lei pentru instalaţii de pompe de căldură; până la 6000 de lei pentru instalaţii de producerea energiei termice cu cazane pe baza de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice.

1 comentariu

  • Maiculita daca te uiti pe lista si vezi ce nume sunt pe acolo sigur iti dai seama cat de accesibil este acest program pentru toti muritorii de rând rupti in cur si … Vai de ei!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.