Se anunță zile caniculare în Bistrița-Năsăud! Un val de căldură, care va aduce și disconfort termic accentuat, va afecta județul nostru în perioada joi 3 august – sâmbătă 5 august.
Meteo.BN informează:
”Un val de aer cald se va extinde dinspe sudul continentului şi va afecta inclusiv teritoriul județului Bistrița-Năsăud. Temperaturile vor creşte progresiv, astfel că vineri şi sâmbătă, în zonele de podiş, vremea va fi caniculară iar disconfortul va deveni accentuat.
Joi, valorile maxime de temperatură vor urca spre 31/32°C, dar vineri şi sâmbătă acestea vor fi în general de peste 30°C, la altitudini de sub 1200 m alt., până spre 35/36°C, în zonele vestice şi sud-vestice ale județului. Indicele de temperatură – umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unități în toate zonele joase de relief.
Joi noaptea şi vineri noaptea, valorile minime se vor situa în jurul valorii de 20°C, caracterizând nopți cu valori tropicale.
Probabilitatea pentru averse va fi scăzută în tot intervalul în analiză, unele dezvoltări convective de scurtă durată / averse / fenomene electrice fiind posibile la munte, în ultimele două zile.
În concluzie, urmează trei zile în care atmosfera se încinge”.
Adaugă comentariu