Actualitate Recomandări

Zilele Bistriței: Concerte, activități în parc, în Pădurea Schullerwald și la ștrand, foc de artificii

Începând de miercuri, bistrițenii pot participa la evenimente cultural-artistice și la diferite activități dedicate sărbătorii orașului – Zilele municipiului Bistrița, de la a cărui primă atestare documentară se împlinesc sâmbătă 758 de ani.

Manifestările sunt organizate de Primăria Bistrița și Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc”.

Miercuri 13 iulie, de la ora 19.00, la Palatul Culturii are loc un concert simfonic extraordinar, ocazie cu care va fi inaugurat pianul de concerte al Centrului Cultural Municipal. Publicul va putea asculta lucrări de Ludwig van Beethoven, în interpretarea Noii Orchestre Transilvane dirijată de Romeo Rîmbu și a pianistului Horia Mihail. Intrarea este gratuită.

De joi 14 iulie, ”Poezia e la Bistrița”. Festivalul internațional de poezie și muzică se deschide la ora 17.30 la Palatul Culturii, când vor fi acordate Premiul pentru editorul anului lui Bogdan-Alexandru Stănescu și Premiul pentru literatură al orașului Bistrița lui Radu Vancu. La ora 18.00 are loc concertul Electric, susținut de Matei Ioachimescu la flaut. Vor lectura Radu Vancu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Magda Cârneci, Ann Cotten, Miroslav Kirin, Cătălina Stanislav, Denisa Arcip, Ion Buzu, iar trupa Trigon din Republica Moldova va susține un recital.

Vineri 15 iulie se dă drumul la ”Carte, artă și mișcare” în parcul municipal: distracție pe roți (orele 11.00-15.00), sport în parc (orele 11.00-12.00), lectură în hamace (orele 15.00-17.00), ateliere de pictură (orele 14.00-17.00).

Poezia e din nou la Bistrița: între orele 9.30 și 11.00 are loc un atelier de scriere creativă pentru liceeni cu scriitorul Marius Chivu, la Palatul Culturii, iar Radu Vancu moderează o dezbatere despre literatură, reviste și scriitori maghiari din România (ora 11.00, Restaurantul Rapsodia). La ora 18.00, la Palatul Culturii începe un recital susținut de Cristina Dăscălescu (fado), iar scriitorul Jose Luis Peixoto va fi în dialog cu Marius Chivu. Lecturi (Jose Luis Peixoto, Dinu Flămând, Santa Miriam, Teodor Dună, Nada Topic, Ion Mureșan, Emanuela Ignățoiu Sora, Peter Demeny, Claudia Caparros) și un recital cu Laura Ristic Roman (vioară) și Marko Ristic (acordeon/bayan) încheie ziua de festival.

Seara, pe pietonalul Liviu Rebreanu sunt programate concerte cu DJ Jonnessey & Aner (ora 20.00), Lia & The Band (ora 21.00), Irina Rimes (ora 22.00).

Sâmbătă 16 iulie, ”Fii activ, rămâi sănătos!” în Pădurea Schullerwald: volei, baschet, badminton, tenis de masă, aerobic, atelier de tir cu arcul cu Rangers of the North (orele 11.00-17.00).

”Poezia e la Bistrița” cu un curs de scriere creativă pentru liceeni, invitat Radu Vancu (ora 9.30, Palatul Culturii), cu un dialog cu Tatiana Țîbuleac moderat de Nicoleta Munteanu (ora 11.00, Restaurantul Rapsodia) și cu un recital de muzică contemporană susținut de Mircea Ardeleanu – percuție (ora 18.00, Palatul Culturii). Lecturi: Merlich Saia, Kata Gyorfi, Adrian Oproiu, Șerban Axinte, Raluca Boantă, Zsolt Karacsonyi, Carlos Catena Cozar, Mugur Grosu, Alexandru Bulucz, Simona Popescu.

Pe pietonalul Liviu Rebreanu vor concerta The Boulevard (ora 19.00), Iuliana Beregoi (ora 20.00), Killa Fonic (ora 21.00), Carla’s Dreams (ora 22.00).

Duminică 17 iulie, de la ora 11.00, aveți ”Party, soare, relaxare!” la Ștrandul Codrișor (Spuma Party, întreceri de înot și activități sportive și de agrement), dar și Cupa Bistrița la skandenberg pentru juniori și seniori.

Festivalul ”Poezia e la Bistrița” se încheie cu lectura liceenilor participanți la atelierele de scriere și cu un concert Gabriela Costa și Alexandru Man (chitară), la Restaurantul Rapsodia, începând cu ora 11.30.

Pe pietonalul Liviu Rebreanu, la ora 18.00, este programat un spectacol folcloric cu Ansamblul ”Cununa de pe Someș”, Nicoleta Voica, Traian și Valeria Ilea.

La ora 21.00 pe scenă va urca Jo, iar de la ora 22.00 va face atmosferă Smiley.

Sărbătoarea orașului se va încheia cu un foc de artificii.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.