Actualitate

Au început ”Zilele medicale bistriţene”. Colegiul Medicilor, după 20 de ani

Ediția 2017, a VII-a, a conferinței județene ”Zilele medicale bistrițene”, organizată de Colegiul Medicilor Bistrița-Năsăud în colaborare cu UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, are loc la Hotel Ozana în perioada 19-21 aprilie. În cadrul conferinţei sunt programate simpozioane de urologie, cardiologie, gastroenterologie. Vor vorbi profesori doctori cunoscuţi de la UMF Cluj-Napoca, UMF Târgu Mureş, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

La deschiderea oficială a manifestării științifice au participat prefectul Ovidiu Frenț, președintele CJ Radu Moldovan, primarul Becleanului Nicolae Moldovan, prof. dr. Ioan Coman – Șeful Secției de Urologie a Spitalului Clinic Municipal din Cluj-Napoca și prorectorul UMP Cluj-Napoca, directorul DSP Bistrița-Năsăud, Anca Andrițoiu, președintele CAS BN, Camelia Ilișuan, directorul Spitalului Orășenesc Beclean, Bogdan Tușa.

Preşedintele Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud, dr. Dănuţ Cocoi, a vorbit despre problemele întâmpinate de-a lungul celor 20 de ani de activitate a CMR. ”Avem înscriși la această conferință peste 350 de medici din 410 cât suntem în tot județul. Împlinim 20 de ani de existență în această structură. Au fost multe încercări care fie nu au fost duse la capăt, fie au fost blocate. Drumul nu a fost foarte ușor, a fost o muncă grea și lipsită de fair-play de multe ori. Le mulțumesc tuturor celor cu care am colaborat, da și celor care nu ne-au fost alături, ba dimpotrivă, ne-au băgat bețe prin gard sau au tras frâna de mână, au pus câte ”o vorbă bună” când trebuia. CMR a intrat în negocieri priuvind contractul cadru. Am înțeles de-a lungul timpului că albul nu este alb, că negrul nu este negrul, dar și că griul nu este gri, însă am învățat repede. Dar a venit o lovitură pentru CMR, un medic ministru ne-a scos din partener la negocierea contractului candru și ne-a trecut în consultant. N-am reușit să reparăm acel lucru, orice guvernare a fost i-a convenit de minune această situație. O altă lovitură a fost despărțirea de medicii stomatologici, care au înființat Colegiul Medicilor Dentiști. Nu vă vine să credeți, ați zice că e ca la casa… Am supraviețuit. A urmat un atac violent în mass-media împotriva profesiei și a medicilor, făcuți criminali, șpăgari, hoți. Am rămas descoperiți, am fost victime sigure. Când vorbeai de Colegiul Medicilor, era malpraxis. Toate acestea, alături de o salarizare jignitoare, nu puteau să aducă nimic bun. Au otrăvit relația medic-pacient, care a ajuns o relație de dușmănie, tu privești pacientul ca pe unul care vrea să te reclame, el te urmărește. Au dus la indiferență din partea medicului, la o medicină defensivă care nu folosește nimănui. Cel mai grav, au dus la un exod fără precedent al medicilor tineri, gata formați. După 20 de ani, te întrebi: cui au folosit toate acestea și până când va dura asta? Se întrezărește, hai să zic, o rază de speranță privind o oarecare reparație a salarizării medicale. Nu am fost pesimist în ce am spus, ci realist coafat”.

Președintele CJ Radu Moldovan i-a înmânat o diplomă aniversară la 20 de ani de activitate a Colegiului Medicilor. ”Sunt încrezător că măcar în ceasul al 12-lea se vor întâmpla anumite lucruri, mă bucur că actualul Guvern tratează ca prioritate zero sistemul de sănătate, care la momentul actual este într-o criză acută, aproape de blocaj pe diferite zone, sunt diferite specialități care lipsesc. S-a făcut o analiză serioasă și sunt încrezător că într-un an și ceva medicului care își dorește să profeseze acasă îi vor oferite minimum de soluții. N-avem noi cum să ne batem în acest moment cu țări ca Franța sau Germania, dar putem să ne apropiem de ele, putem să-i dăm șansa specialistului să rămână acasă. Această profesie a fost tratată într-adevăr jignitor ca mod de salarizare, dar am încredere că măcar acest lucru se va corecta”, a spus șeful CJ.

El a adăugat pe Facebook: ”Aflată la ediția cu numărul VII, Conferința „Zilele Medicale Bistrițene” va reuni pentru câteva zile la Bistrița unele dintre cele mai experimentate cadre medicale, care vor împărtăși din experiențele lor și din cele mai noi tehnologii medicale. Pentru mine investițiile în infrastructura de sănătate sunt o prioritate. Acest lucru s-a reflectat astfel în investiții de peste 20 de milioane euro în ultimii 5 ani în: modernizarea secției de neonatologie (maternitate), modernizarea și echiparea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Județean, construcția unei noi secții de chirurgie, construcția celui mai modern Bloc Operator din România, generarea și promovarea unui proiect pilot în România – Construcția de locuințe ANL pentru tinerii medici. Și pentru că sănătatea este un punct important și culminant, până în anul 2020 vrem să achiziționăm un nou Computer Tomograf, să extindem secția de Terapie Intensivă, Unitatea de Primire Urgente și cel mai important, un Centru de Radioterapie pentru tratarea bolnavilor de cancer. Vreau să îl felicit pe președintele Colegiului Medicilor Bistrița-Năsăud, domnul doctor Ioan Dănuț Cocoi, pentru continuitatea acestui frumos eveniment, pentru implicare și devotament în sprijinul acordat cetățenilor acestui județ. Acum la împlinirea a 20 de ani de la înființarea Colegiului Medicilor din România și a Colegiului Județean al Medicilor din județul Bistrița-Năsăud nu pot decât să vă urez multă putere de muncă și înțelepciune în practicarea actului medical!”.

Prefectul Ovidiu Frenț a afirmat că ”ar trebui să fim optimiști”. ”Și în sistemul privat s-au făcut progrese enorme în județ, iar în ceea ce privește Legea salarizării unitare, un medic va fi acolo unde trebuie ca importanță a muncii, de la 5.600 lei la 16.000 lei. Vă invit la un parteneriat puțin mai strâns pentru a aduce serviciul medical mai aproape de cetățean, să descoperim acele probleme locale care sunt de competența noastră, vă invit poate chiar să formalizăm un astfel de acord”.

Programul ”Zilelor medicale bistrițene”:

Miercuri 19 aprilie – Sala de conferințe 1 – parter

8.30-13 Curs 155

„Valoarea predicativa a calcificarilor   vasculare in apreciarea riscului cardiovascular”

Coordonator curs: Conf. dr. Sorin CRIȘAN- UMF Cluj-Napoca

Colaborator:  Șef lucrări dr. Elena BUZDUGAN- UMF Cluj-Napoca

13-14  

Deschiderea Simpozionului ZMB ediția a saptea- aprilie 2017

 

14-15.30 Simpozion UROLOGIE: Moderator:

Prof. Dr. Ioan COMAN – Șeful Secției de Urologie a Spitalului Clinic                                                                     Municipal Cluj- UMF Cluj-Napoca

15.30-16 „Recunoasterea copilului in stare critica. Masuri de urgenta in cabinetele medicului de familie  si ambulatorul de specialitate”

Dr. Daniela MITROFAN – medic primar nedicina de urgenta

16-16.30 „ Evaluarea copilului cu probleme respiratorii pornind de la simptom”Dr. Daniela DRAGHICIU – medic primar pediatrie
16.30 Simpozion CARDIOLOGIE- partea I-a
16.30-17 “Rolul DOAC in tratamentul actual al fibrilatiei atriale”

Prof.dr. Dana POP- UMF Cluj-Napoca

17-17.30 “Importanta depistarii si a tratarii corecte a fibrilatiei atriale cu scopul preventiei AVC-ului ”Sef lucrari Dr. Ioana STANESCU
17.30-18 “Pradaxa in profilaxia si tratamentul bolii tromboembolice la pacientii cu cancer-argumente pro si contra”

Conf. dr. Sorin CRIȘAN- UMF Cluj-Napoca

Joi 20 aprilie – Sala de conferințe 1 – parter

9-9.30 „Reevaluarea abordarilor terapeuticeale pacientilor cu BPOC in2017”

Dr. Manuela Violeta ANBRUS –  Spitalul Judetean de Urgenta Bistrita

9.30-10 „Progrese in tratamentul chirurgical al traumatismelor osteoarticulare in sectia Ortopedie a SJU Bistrita ”

Prof. dr. Florian PURGHEL , dr.Marius CORMOS, dr.Ovidiu GABOR, dr. Horea COSTRUT,dr. Adrian MESZAROS, dr.Vasile TIMAR, dr.Dumitru SOMESAN- Secția Ortopedie a Spitalului Județean Bistrița

10-10.30 „Traumatism sever prin strivire, avulsie antepicior-caz clinic-colaborare interdisciplinara”

Dr. Mihaela Ioana ALBU -chirurgie plastica SJU Bistrita

Prof. dr. Florian PURGHEL Secția Ortopedie a Spitalului Județean Bistrița

Dr. dr. Horea COSTRUT – Sectia Ortopedie a Spitalului Județean Bistrița

10.30-11 „Propunere de ghid terapeutic in fracturile trohanteriene-conceptie personala ”

Prof. dr. Florian PURGHEL Secția Ortopedie a Spitalului Județean Bistrița

11-11.30 “Combinatia duala in central managementului therapeutic pentru pacientii cu BPOC”

Dr. Nicoleta ARIESANU-Cluj Napoca

11.30-12 „Atorvastatina in preventia bolilor cardiovasculare”

Dr. Maria ILEA – medic primar interne Spitalul de Recuperare Cluj

12-12.30 „Terapia durerii”

Sef de lucrari dr. Laszlo IRSAY – UMF Cluj-Napoca

12.30-13 „Azitromicina – argumente, pentru practica medicala curenta”

Asist Univ. Dr. Ruxandra RAJNOVEANU – UMF Cluj-Napoca

13-14                            PAUZA DE MASA
 

14-14.30

„Locul si rolul generatiei noi de blocante de calciu in tratamentul hipertensiunii arteriale”

Sef lucrari Dr. Marta SALLO GERMAN-  UMF Tg. Mureș

 

14.30-15 „Sunt agonistii receptorului GLP-1 o optiune ideala ca prima terapie injectabila pentru diabetul zaharat tip 2”

Dr. Madalina INDRIE – Cluj Napoca

 

15-15.30

 

„Tratamentul inovator pentru pacientul cu rinita alergica si urticarie”

Prof. Dr. Silviu MORARIU –  UMF Tg. Mureș

15.30 Simpozion CARDIOLOGIE- partea II-a
15.30-16 “Boala Fabry – un diagnostic dilematic”

Prof. Dr. Dan RADULESCU – UMF Cluj-Napoca

16-16.30 “Dislipidemia – recomandarile ghidurilor SCE 2017”

Dr. Monica MAGHERUSAN – Institutul Inimii Cluj-Napoca

16.30-17.30 “Polypill-un tratament necesar pentru preventia secundara si aderenta crescuta”

Conf. Dr. Ioan ŢILEA- UMF Tg. Mureş

Dr. Andreea VARGA – UMF Tg. Mureş

17.30-18 “Cazuri clinice ilustrative”

Conf. Dr. Ioan ŢILEA- UMF Tg. Mureş

Dr. Andreea VARGA – UMF Tg. Mureş

Vineri 21 aprilie – Sala de conferințe 1 – parter

9-13     Simpozion GASTROENTEROLOGIE

Moderator: Prof. Dr. Vasile ANDREICA – UMF Cluj-Napoca

Lectori:Prof. Dr. Vasile ANDREICA în colaborare cu colectivul de medici specialişti din Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie Cluj-Napoca

9-10 „Patologia  ischemica a tubului digestiv”

Prof. Dr. Vasile ANDREICA – UMF Cluj-Napoca

10-10.30 „Insuficienta hepatica acuta”

Conf. Dr. Paula SZANTO – UMF Cluj-Napoca

10.30-11 „Diagnosticul si managementul leziunilor gastrice premaligne”

Conf. Dr. Alina TANTAU- UMF Cluj-Napoca

11-11.30 „Rolul endoscopiei spirale in diagnosticul si terapia stenozelor intestinului subtire din bolile inflamatorii intestinale”

Sef Lucrari Dr. Teodora POP – UMF Cluj-Napoca

 

11.30-12 „Performantele si limitele examenului histologic in tumorile digestive”

Dr. Ana Maria FIT

12-12.30 „Helicobacter pylori in bolile alergice”

Dr. Claudia JUDE

12.30-13 „Sindromul intestinului scurt”

Dr. Alina SUCIU

13-14                        PAUZA DE MASA
14-14.30 „Abordari integrativein recuperarea neurocognitiva”

Asist. Univ. Minodora MANEA –   UMF Cluj-Napoca

14.30-15 „Corelatii intre tulburarile de dinamica sexuala si evenimentele cardiovasculare majore”

Sef lucrari dr. Remus Sebastian SIPOS-UMF Tg. Mures

15-15.30 „Noi terapii in insuficienta cardiaca la pacientii  cu fractie de ejectie redusa”

Dr. Stefan MOT – Institutul Inimii Cluj-Napoca

15.30-16 „ Cazuri clinice ilistrative”

Dr. Stefan MOT – Institutul Inimii Cluj-Napoca

Dr. Mihai COCOI-medic specialist cardiolog

16-16.15 „Rezultatele programului de screening al cancerului de col uterin, organizat in jud. Bistrita Nasaud”

Autori:Dr. Florian NICULA, Conf dr.Patriciu Achimas CADARIU, dr.Anca ANDRITOIU, dr.Corina ERNST, Adriana MELNIC, Minodora BUMBU

16.15-16.30 „Protocoalele de evaluare, tratament si urmarire in timp a leziunilor de col uterin depistete in programul de screening”

Conf.dr.Patriciu Achimas CADARIU, dr.Florian NICULA

 

De la ora 19 Concert Simfonic sustinut de Orchestra Simfonica a medicilor „Ermil Nichifor”-Bucuresti oferit de CJ al CMR Bistrita-Nasaud

 

Sursa: Colegiul Medicilor Bistriţa-Năsăud

1 comentariu

  • Nu ne-a intrebat nimeni daca dorim sau nu,sa parasim Colegiul Medicilor! Mai mult, am organizat un referendum printr-o Asoc. profesionala si rezultatul a fost : Sa nu parasim CMR si sa nu ne numim medici dentisti! Nu ne-a luat nimeni in seama(cei de la Bucuresti!) si…asa am ramas! Si inca ceva: in judetul nostru mai lucreaza inca , un coleg dentist!!(Facult.de stoma de 3ani) De multi ani, ne zbatem(cel putin noi de aici) sa privim ceea ce se intampla in stomatologie , ca ramura pur medicala si nu ca o afacere! Ar mai fi multe de spus… Doresc succes deplin” Zilelor medicale bistritene” Cu respect, Dr.MNPop-pres.CMDBN

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.