Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud în parteneriat cu Primăria Orașului Năsăud, Casa de Cultură “Liviu Rebreanu”, Năsăud și Asociația „Mereu împreună” organizează miercuri 11 septembrie, începând cu ora 12.00, la Muzeul Grăniceresc Năsăudean, ”Ziua Grănicerului Năsăudean”.
Evenimentul este dedicat comemorării istoriei grănicerismului din Țara Năsăudului, a jerfelor și spiritului național al țăranilor-luptători din Regimentul II de graniță valah, și are ca scop principal întărirea coeziunii comunității urmașilor grănicerilor năsăudeni, a simțului patriotic și național, al reabilitării sentimentului de mândrie locală, evocării trecutului spectaculos și excepțional al comunităților rurale de pe Valea Someșului, Valea Șieului și zona Bârgaielor, care au constituit subunitățile militare ale regimentului năsăudean, informează Complexul Muzeal.
Locația desfășurării evenimentului este una specială. Muzeul Grăniceresc Năsăudean este constituit dintr-un complex de clădiri, zona expozițională fiind adăpostită în fosta cazarmă militară a regimentului, o clădire care poartă amprenta istoriei acestor locuri și a locuitorilor ei.
Programul ”Zilei Grănicerului Năsăudean” cuprinde o paletă variată de activități: expoziția dedicată istoriei grănicerilor năsăudeni, adăpostită în vechea cazarmă militară austriacă, paradă militară și depunere de coroană la Monumentul Eroilor, organizarea unui bivuac istorico-militar, prezentare de uniforme militare grănicerești, manevre tactice și instrucție de front specifică perioadei evocate, ”Teatru nescris” de la Șanț, dans medieval prezentat de trupa ”Dancing Wings”, recital Dan Pantiș și concert extraordinar Vali Boghean Band.
• Ora 12.00 – Expoziție dedicată grănicerismului la Muzeului Grăniceresc Năsăudean
• Ora 14.00 – Paradă și depunere de coroană de flori la Monumentul Eroilor
• Începând cu ora 14.30, în curtea Muzeul Grăniceresc Năsăudean găsim: bivuac istorico-militar IR33- ,,Cetatea Aradului”, Axi – meșter popular, Maria Pop – meșter popular
• Începând cu ora 17.00: ”Dancing Wings”, Dan Pantiș – folk, Teatrul nescris ”Constantin Iugan” de la Șanț, Ansamblul ”Colibița” Bistrița Bârgăului – Dansul Cătanelor Negre, recital extraordinar Vali Boghean Band.
Adaugă comentariu