Astăzi, în România se comemorează Ziua Holocaustului, zi în care suntem obligaţi moral să ne amintim că şi judeţul Bistriţa-Năsăud a scris o pagină neagră în istoria acestui cumplit eveniment: circa 7000 de evrei au fost luaţi din casele lor în luna mai a anului 1944 şi duşi într-un ghetou de la marginea Bistriţei, iar cei din zona Becleanului în ghetoul de la Dej, ambele fiind printre puţinele din Europa sub cerul liber.
În ghetoul situat în zona actualei Staţiuni Pomicole Bistriţa au stat, timp de trei săptămâni, evreii din Bistriţa, Ilva Mare, Ilva Mică, Lechinţa, Năsăud, Nimigea de Jos, Prundu Bârgăului, Rodna, Romuli, Şieu, etc., în timp ce e evreii din zona Becleanului au fost duşi la Dej, alt loc, alături de Bistriţa, printre puţinele din Europa în care oamenii erau ţinuţi sub cerul liber în condiţii inimaginabile.
„Locuitorii ghetoului au vieţuit în condiţii groaznice şi straşnic de aglomerate în construcţiile fermei Stamboli: coteţe de porci şi barăci. Mâncarea şi apa erau insuficiente. În timp ce niciun spital nu funcţiona în ghetou, patru medici tratau pacienţii. Cei care mureau erau îngropaţi în afara ghetoului. Ghetoul nu a avut consiliu evreiesc”, notează Diana Medan şi Viorica Medan în cartea „Evreii someşeni”.
Tot aici ele mai scriu că „unii agenţi gestapovişti şi jandarmi maghiari, ajutaţi de nilaşişti sau de unii maghiari şi saşi locali cu vederi pronaziste se dădeau la atrocităţi”: „Mânaţi spre ghetou, mulţi evrei, inclusiv copii, erau bătuţi crunt. Celor ajunşi în ghetou nu li se dădea apă şi hrană, erau lăsaţi să moară sub cerul liber. Abia după 10 zile a început distribuirea a aproximativ 150-200 de grame de pâine zilnic, insuficientă pentru toţi. Nu existau grupuri sanitare, doar gropi comune fără paravan, iar victimele au dormit în adăposturi improvizate ori sub cerul liber. Bolile au început să facă ravagii, iar mulţi au murit înainte de punerea trenurilor în mişcare. Femeile cu sugari care au încercat să facă rost de lapte pe ascuns au fost biciuite crunt. S-au făcut şi percheziţii vaginale ale femeilor. Locuitorii ghetoului au fost torturaţi prin diverse bătăi şi silnicii repetate, petrecute zilnic de zeci de ori, iar unii au fost omorâţi în bătaie. Le erau strigate mesaje pline de ură”, mai notează ea.
De asemenea, au mai existat şi ghetouri de tranzit, cum era cel de la Boctăria Becleanului, la 4 km de Măluţ. Acesta era împrejmuit cu sârmă ghimpată, iar în el se aflau „mii de oameni înfometaţi, zgribuliţi de frig, dormind pe jos, pe râtul de sub dealurile Becleanului”.
„Într-o zi de miercuri, zi de târg la Beclean, Vasile-a nost, ajungând la Boctărie, dând să treacă linia ferată, s-a auzit strigat de o voce cunoscută. Era vocea lui Ioainăl, fiul cel mic al familiei Şpiţer, care era în lagăr. (…) N-au apucat decât să plângă, când santinela i-a somat şi a trebuit să se despartă. Vasile şi-a continuat drumul spre Beclean, iar la întoarcere s-a strecurat până la gardul de sârmă ghimpată unde era Ioainăl cu mâna încleştată pe sârmă, strecurându-i pe sub gard o pâine. (…) De atunci, zilnic oameni şi copi mergeau la Boctărie încercând să strecoare prin gardul de sârmă ba mâncare, ba pături sau haine, până într-o zi când nu au mai avut cui duce. (…) S-a auzit mult mai târziu că Ioainăl a scăpta, nu se ştie prin ce minune”, a scris compozitorul Gavril Câmpan, originar din satul Măluţ.
Fapte de omenie au fost şi la Bistriţa: „Familia Crăciun a salvat viaţa familiei Capel, ascunzând-o în grajdul cu animale. Tatăl farmacistului şi al stomatologului Moldovan, care era tâmplar, a ascuns, chiar în centrul oraşului, într-un beci zidit, pe băiatul familiei Fleişmann, ducându-i zilnic mâncare şi apă. Protopopul ortodox al Bistriţei l-a ascuns pe Rabinul Şpiţ, slavându-i viaţa, acesta fiind singurul care a scăpat cu viaţă dintre cei 14 rabini care erau în judeţul Năsăud”, spune Fredi Deac, preşedintele Comunităţii Evreilor din Bistriţa-Năsăud.
Iată, de exemplu, cum s-a petrecut expulzarea evreilor din Spermezeu, consemnată de preotul Macarie Drăgoi, actualul episcop al Europei de Nord, originar din comună: „Expulzarea evreilor s-a făcut la începutul lunii mai, 1944. Macedon Şerban îşi aminteşte. “Noi, fecioraşii tineri, eram premilitari, <<levente>> cum ni se spunea atunci. Într-o seară am fost adunaţi toţi premilitarii satului şi ne-o pus câte doi să stăm de pază la câte o casă jâdovească, să-i păzâm să nu părăsească deloc casa. Dimineaţa i-o adunat pe tăţi grămadă la şcoală: bătrâni, tineri, copii de şcoală, copii mici şi i-o controlat dacă nu au aur. După amiaz i-o dus cu carele la lagărul din Dej.”
“…vreo 12 jandarmi cu pene o mobilizat carele cu boi din sat. I-o suit apoi pe cară cu ce aveau pe ei. Erau vreo 40 de cară şi jandarmii unguri îi păzău cu pistoalele, parcă amu-i văd. Copiii plângeau de pe care. Românii, când treceu pe drum carele cu evrei ieşau pe la porţi şi plângeu şi ei. <<Ce plângeţi după tălharii aştia, vreţi să vă duc şi pă voi?>>, o strâgat un jandarm la românii care să cântau (plângeau, n.n.). I-o dus pă toţi la Dej şi de acolo în lagăr. Puţini s-o mai întors. Mama ştia jâdoveşe bine. Era bună prietenă cu Dudăl, care avea cea mai mare prăvălie din sat. Înainte cu vreo câteva zile de a-i duce, i-o zis la mama: <<Tu, Ană, ia-ţi lucrurile din prăvălie şi ţi le du acasă că pe noi ne-or duce>>. Pentru că jâdanii aveau o stea în piept, mama s-o temut de jandarmi să ieie ceva şi apoi nu o lăsa inima să ia nimic de jalea lor” (Vasile Drăgoi).
La ghetoul din Dej (pădurea “Bungur”) au fost transportaţi cu aceeaşi brutalitate atât evreii din Spermezeu şi localităţile din preajma Dejului, cât şi cei din oraşul Dej. Nu au fost exceptaţi nici evreii care nu purtau steaua galbenă. Au fost internaţi în ghetou 7860 de evrei, după unii 8000 de evrei. Viaţa în ghetou a fost foarte grea, cazarea necorespunzătoare, iar aprovizionarea cu alimente defectuoasă. Ghetoul era organizat în condiţii inumane, fără adăpost, fără hrană, fără apă, fără closete, fără aşternut, doar cu frunze uscate. Din cauza acestor condiţii vitrege de viaţă au murit 25 evrei şi mai mulţi copii sugari. Printre schingiuitori erau Fekete Margareta, Janczo Rozalia (moaşă în Reteag), Gecze Iosif, Dejakanai etc. Acesta din urmă, comisar de poliţie, îi bătea groaznic peste tălpi pe evrei şi apoi îi punea să joace sârba, în timp ce-i bătea în continuare peste burtă şi peste spate. A torturat o mamă de faţă cu fiii ei, după aceea au fost şi aceştia torturaţi. Criminalul de război Gecze Iosif a maltratat atât de crunt pe dr. Biro Samoilă din Târgu Lăpuşului, încât acesta a murit.
Deportarea tuturor evreilor din toate ghetourile din Transilvania s-a făcut în modul cel mai inuman, pe căldurile de la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie 1944.
“Toţi evreii au fost îmbarcaţi într-un vagon de marfă câte 70-80 persoane, de-a valma, bărbaţi, femei şi copii, tineri şi bătrâni, sănătoşi şi bolnavi. În fiecare vagon nu s-a pus decât două găleţi, una pentru apă şi alta pentru WC. (…) S-a întâmplat chiar mai mult, şi anume cadavrele celor care au murit în cursul transportului nu au fost scoase din vagon până la Auschwitz, care era staţia finală. În afară de acestă promiscuitate cauzatoare de dureri fizice şi morale, pe tot parcursul drumului, jandarmii însoţitori au căutat să intimideze în fel şi chip pe cei care îşi făceau călătoria din urmă”.
După ce trenurile cu victime au ajuns la gara din Kosice, de acolo le-au preluat soldaţii germani, care le-au condus până la lagărul de muncă şi exterminare de la Auschwitz şi Birkenau”, a notat pr. Macarie.
În perioada 4-6 iunie 1944, evreii au fost deportaţi în două tranşe la Auschwitz şi Birkenau. Dintre cei deportaţi, doar 10% s-au întors acasă. Prin sprijinul lor, în 1946 a fost inaugurat Monumentul deportaţilor din faţa Sinagogii, unul din monumentele reprezentative din România.
În Bistriţa-Năsăud sunt 72 de cimitire evreieşti, unele chiar şi cu un singur mormânt.
Tot astazi avem in Bistrita conferinta Friederich Benesch – Un contemporan al secolului XX
Friederich Benesch s-a nascut în 1907 în Reghin. A dat bacalaureatul la Liceul Evanghelic Bistrita. A studiat în Marburg Germania unde a a trăit din bursele naționale conservatoare germane. A devenit membru al Tineretul Hitlerist.
În 1936/37, Consistoriul Bisericii Protestante din Mărturisirea de la Augsburg din România, sub episcopul Viktor Glondys, a inițiat o procedură de impunere împotriva lui Benes. Motivul a fost activitățile politice naționale socialiste în timpul perioadei de serviciu
La numai 13 ani după moartea sa, istoricul Johann Böhm Benesch a devenit conștient de „trecutul maro”: în 1934 a devenit membru al și ulterior conducator regional adjunct al Uniunii Naționale a Germanilor din Ungaria și în 1939 a cerut aderarea la SS în Halle el a fost ținut ca „solicitant SS” până la retragerea acestei cereri.
În 1941, Bistritzer Zeitung, de limbă germană, a relatat că Benes a fost numit noul Kreisleiter al Saxon-Regen și adjunctul liderului regional al Uniunii Germanilor Germanilor din Ungaria. Volksbund-ul germanilor din Ungaria a fost orientat spre naziști, orientat spre Reichul german, organizat din 1940 pe modelul NSDAP și SS, și a participat la Holocaustul în regiunea Bistritei și Saxon-Regen fiind raspunzator, pe langa altii, in calitate de conducator regional de ghetourile din Reghin si Bistrita. Este raspunzator, pe langa altii, de deportarea la Auschwitz a evreilor din zona.
După Anexarea Transilvaniei de Nord la Ungaria, Benesch a fost din nou pastor de sat în Sigmir în perioada 1940-1944. I-a dislocat pe sasii din Transilvania de Nord în 1944 prin marea migratie – Benesch a fost responsabil pentru călătoria din Reenerland.
A facut cariera dupa al doilea razboi mondial ca antropozof in sudul Germaniei.
Spre cinstea micii comunitati sasesti din Bistrita am putut afla ieri despre trecutul infam al acestui personaj, un trecut de care nu s-a cait niciodata si pe care l-a vrut cu orice pret uitat.
Conferinta „Friedrich Benesch – un contemporan al secolului XX” programata la Sinagoga tocmai de ziua holocaustului poate fi o gafa sau un gest ostentativ. Eventual, daca era programata altadata si la Centrul Cultural German (Casa Argintarului), probabil ar fi trecut neobservata.
Friedrich Benesch (1907 – 1991) s-a nascut la Reghin si a studiat teologia si stiintele naturii la Cluj si Halle (Germania). A fost preot evenghelic si, dupa al Doilea Razboi Mondial, preot al Comunitatii Crestinilor din Germania.
A predat la Seminarul de preoti de la Stuttgart, pe care l-a condus vreme indelungata. Conferentiar foarte apreciat si autor de carti, a abordat probleme ale stiintelor naturii si din perspectivele stiintei spiritului.
Este cunoscut pentru studiile sale de christologie.
Comentati gresit. Johann Böhm a descoperit trecutul nazist al lui Benesch, care a tinut secret acest lucru dupa emigrare in Germania.
… si prigoana continua si dupa moarte.
domnul fredi deac ar trebui sa vada care este starea multor cimitire vandalizate in unele cazuri chiar de catre preoti ortodocsi.
stiu eu unul care este alipit unui cimitir ortodox si unde in urma unor lucrari i-au fost distruse monumentele funerare.
Era mai bine daca expulzau toti prostii din tara asta. E plina tara de hotii, prostii si incompetenti care isi bat joc de ea.
Dar oare pt romani care au murit in lagare din Siberia si pana in Germania cand se face un memorial?
Istorie cutremurătoare care, din păcate, nu este suficient cunoscută, dar mă bucură faptul că majoritatea locuitorilor din judeţul nostru nu au luat parte la atrocităţile prin care au trebuit să treacă toţi evreii trăitori pe aceste meleaguri. Deşi nu am fost activ, adică eram doar de câteva luni când s-au petrecut aceste acţiuni, prin relatările tatălui meu, locuitor al Dejului, unde a existat o puternică comunitate de evrei, am cunoscut, mai târziu, şi parcă am fost participant la acele groaznice întâmplări prin care au trecut acei dintre oamenii care au suferit pentru neascultarea faţă de Dumnezeu, era să spun, pentru faptul că au contribuit la suferinţele suportate de Isus Cristos, aşa cum am perceput această condamnare la moarte a evreilor. Doar când am reuşit să mă apropiu (var.înv. pentru apropii) de „cunoaşterea” Lui Dumnezeu, am înţeles că de fapt evreii, contemporani cu Isus Cristos au înfăptuit de fapt voinţa lui Dumnezeu, adică erau uneltele (prin împietrirea inimii lor), de a nu cunoaşte, înţelege şi recunoaşte că Isus, cel trimis pentru a prelua păcatele întregii omeniri, iar prin jertfa adusă, răstignirea pe cruce, de fapt a plătit, odată pentru totdeauna pentru păcatul de a-i întoarce spatele lui Dumnezeu şi a cădea în sclavia, robia Satanei, în loc de a asculta de El. Dar de atunci am realizat că de fapt acest lucru, adică de a elibera omenirea de sub puterea Răului şi a-i da posibilitate omului să dobândească viaţa veşnică, a fost hotărâtă de Tatăl nostru Ceresc, precum şi modaloitatea de înfăptuire a voinţei sale De fiecare dintre noi depinde dacă vrem să fim beneficiarii acestei posibilităţi oferite, doar din graţia lui Dumnezeu şi nu pentru vreun merit de-al nostru. Singura condiţie este doar să credem cu adevărat, şi nu „de ochii lumii”.
În ceea ce priveşte holocaustul, trebuie să cunoaştem că singurul în drept să judece este doar Dumnezeu, iar noi trebuie să arătăm că suntem adevăraţi creştini, prin a regreta sincer, cu inima curată, fără deosebire de naţionalitate, faptele înaintaşilor noştri, recunoscând păcatul săvârşit prin acele acţiuni şi să le condamnăm, nu numai de Ziua Internaţională a Holocaustului, ci ori cu ce ocazie ivită în timp, să ne amintim că toţi suntem creaţii ale Lui Dumnezeu, care n-a făcut diferenţă între persoane, pentru El, toţi suntem fii Lui. AMIN.
Avand in vedere ca evreii au făcut parte din naţiunea română mai bine de trei secole cunoasterea istoriei comunităţii evreieşti de pe teritoriul românesc, este o necesitate. Ignoranta naste monstri. Mai sunt oameni care poartă chiar şi astazi sâmburele antisemitismului, după mai bine de 70 de ani de la tragedia Holocaustului. Din pacate ignoranta se manifesta si in cazul unor indivizi cu pretentii intelectuale, asa cum s-a intamplat cu Dan Sova care in uma cu cativa ani a declarat pe un post de televiziune urmatoarele ineptii cu tenta antisemita: „pe teritoriul Romaniei niciun evreu nu a avut de suferit si asta se datoreaza lui Antonescu”, ceea ce a determinat reactii de consternare in multe cancelarii din intreaga lume. Lucrurile nu se rezolva cu scuze sau cu pareri de rau. Pentru a pune capat ignorantei ar fi bine ca si la Bistrita unde a existat o importanta comunitate evreiasca sa fie deschis un mic muzeu poate chiar sub forma unei expozitii la Sinagoga , care sa aduca marturii legate de deportarea evreilor din Bistrita si de Holocaust.
O zi a ardelenilor ucisi de hortisti , pe cand?
De ce nu se discuta despre acest episod?
De ce nu si-au cerut maghiari nici pana azi scuze pentru atrocitatile de atunci?
asta va fi atunci când poporul asta de iobagi va avea respect de sine.
adica niciodata.
vom fi vesnic cu capul plecat si caciula în mâna, furati de conducatori si cersind un colt de pâine în pragul altora.
vai de natia noastra….