Actualitate Recomandări

Ziua Internațională Anticorupție. Mesajul SJA Bistrița-Năsăud

Începând cu anul 2003, prin Convenția împotriva corupției a Organizației Națiunilor Unite, s-a stabilit ziua de 9 decembrie ca fiind Ziua Internaţională Anticorupţie.

”Această zi este o bună oportunitate, atât pentru cetățenii cât și pentru reprezentanții societăților din întreaga lume, de a conştientiza impactul negativ al fenomenului corupției asupra bunăstării societăţii.

Cu acest prilej, Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne îşi reconfirmă poziția intolerantă față de acest fenomen și depune toate eforturile necesare în prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul ministerului.

Corupţia este una dintre cele mai iminente ameninţări la adresa statului de drept în cadrul societăţii moderne. Acest fenomen subminează instituţiile şi valorile democrației, atentând la ordinea socială şi ameninţând capacitatea statului de a asigura drepturi şi libertăţi cetăţenilor săi. Corupţia ne afectează pe toţi slăbind respectul față de lege și tocmai de aceea este nevoie de un efort comun, cetățean – autorități, pentru prevenirea şi combaterea acestor practici.

De aceea, Direcţia Generală Anticorupţie doreşte atragerea cetăţenilor şi a funcţionarilor cinstiți din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în lupta cu acest flagel. Direcţia Generală Anticorupţie îndeamnă cetățenii să ia atitudine şi să sesizeze, de fiecare dată, faptele de corupție în care sunt implicați lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, Direcţia Generală Anticorupţie, prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Bistrița-Năsăud, oferă posibilitatea cetăţenilor şi funcţionarilor publici din cadrul MAI să se implice în lupta anticorupție de pe plan local, prin luarea atitudinii corecte în a sesiza de fiecare dată, implicarea unui lucrător MAI ori funcţionar public în fapte de corupţie.

Cu prilejul Zilei Internaţionale Anticorupţie, Direcţia Generală Anticorupţie încurajează un comportament corect, care să corespundă moto-ului instituţional „Integritate pentru credibilitate”.

Totodată, cetăţenii pot sesiza faptele de corupţie în care sunt implicați lucrători ai M.A.I. sau alți funcționari publici la Linia Verde Anticorupţie 0800.806.806, apel gratuit, din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă, la numărul de telefon al Serviciului Judeţean Anticorupţie Bistrița-Năsăud – 0263-203167, prin e-mail la adresa bistrita.dga@mai.gov.ro sau personal la sediul serviciului din mun. Bistrița, Piața Petru Rareș, nr. 1, etaj 3, județul Bistrița-Năsăud.

IA ATITUDINE! SPUNE ŞI TU NU CORUPŢIEI! 0800.806.806”,

se arată într-un comunicat al Serviciului Judeţean Anticorupţie Bistrița-Năsăud.

4 comentarii

  • Ziua anticorupție și noi avem un președinte CORUPT cu zeci de dosare penale ascunse de un sistem de justiție corupt, președinte pus acolo de niște servicii secrete corupte.

    • În fața porții, lângă un mesteacăm uscat, cu profil de flacără: – Auzi, mă, că Iohannis i-o vândut pe copii pentru organe! Și-auzi, mă, că o furat șase case și că are zeci de procese! – Ce? Ce? Întreabă o voce feminină din spatele porții. – Nimic, îi răspunde bărbatul cu țigara stinsă în colțul gurii. Nimic. Un pesedist idiot. Mnira-s-ar Bârgău’ de tăț că de-amu nu-i mai votează nici dracu’.

  • De ziua Internationala Anticoruptie multi vor striga in cor; Penali din toata tara uniti-va ! Aveti incredere in nipulicea si ciordache.Sa vedem daca va fi apreciat comentariul ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.