Actualitate Recomandări

Ziua Jandarmeriei, sărbătorită pe pietonal

(FOTO-VIDEO) 168 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române au fost sărbătoriți pe pietonalul Liviu Rebreanu din Bistrița printr-un ceremonial militar și religios la care au luat parte oficialități locale și județene.

Șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, col. Florin Furnea, a vorbit despre misiunea și performanțele Jandarmeriei, s-a oficiat un serviciu religios, s-au făcut înaintări în grad și s-au acordat distincții speciale pentru rezultate deosebite (Dorel Nistor – tenis de masă, Alexandru Sucutărdean – culturism și fitness), iar oficialitățile au transmis mesaje de felicitare.

   

”Astăzi, la 168 de ani de la de la înfiinţarea acestei importante structuri, putem spune că Jandarmeria Română continuă să reprezinte un reper de siguranţă şi încredere pentru cetăţeni, certitudinea unui plus de securitate şi încredere în valorile statului de drept. Jandarmeria Română a rămas în conştiinţa noastră ca o forţă credibilă şi profesionistă, care se bucură nu doar de legitimare, ci şi de susţinere din partea autorităţilor locale şi de încrederea populaţiei. Acum, în anul Centenarului, trebuie să ne reamintim de condiţiile extrem de grele şi complexe în care se afla ţara noastră la sfârşitul Primului Război Mondial, când haosul şi anarhia amenințau tânărul stat, afectând îngrijorător stabilitatea socială şi siguranţa cetățenilor. Atunci, Jandarmeriei Române i-au fost încredinţate noi şi dificile misiuni, pentru apărarea şi consolidarea Marii Uniri, misiuni pe care le-a îndeplinit cu succes chiar dacă a fost nevoie de eforturi şi sacrificii ale tuturor celor implicaţi în acest demers. Angajaţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean contribuie semnificativ la impunerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în Bistriţa, şi rămâne un partener constant al acţiunilor organizate de municipalitate. La ceas aniversar, vă felicit pe fiecare dintre dumneavoastră, stimaţi jandarmi, şi doresc să transmit în numele meu şi al locuitorilor municipiului Bistriţa cele mai calde gânduri de recunoştinţă pentru modul profesionist în care vă faceţi datoria. La mulţi ani, jandarmi!”, a spus viceprimarul Cristian Niculae.

   

”168 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. O structură formată din oameni dedicați, care veghează la siguranța cetățenilor și a comunităților din țara noastră. Sunt oameni pentru care sacrificiul de sine a devenit o meserie și o misiune unică: protejarea semenilor indiferent de riscuri. Felicitări întregii echipe a Inspectoratului de Jandarmi Județean ”Gelu Voievod” Bistrița-Năsăud, pentru faptul că reprezintă un partener stabil și onest în servirea intereselor cetățeanului. Vă doresc tuturor, acum la ceas aniversar, multă sănătate, putere de muncă și împlinirea speranțelor de mai bine în societate. La mulți ani!”, a menționat președintele CJ Radu Moldovan.

Sărbătoarea s-a încheiat cu defilarea efectivelor Jandarmeriei bistrițene.

Cei prezenți au putut vedea tehnica folosită de jandarmi în diferite misiuni, dar şi autovehiculele aflate în dotarea inspectoratului.

11 comentarii

  • Întrebarea reală, fără urme de malițiozitate.
    Ce fac?
    În afara defilărilor și exercițiilor artistice.
    Ca să justifice bugete de ordinul a 4 119 336 USD (15,601 mil lei).
    Misiunile se suprapun peste cele ale Poliției la nivel local și național, ar putea să fie foarte bine executate de către Poliție cu cel puțin o treime din banii alocați întreținerii infrastructurii actuale ale Jandarmeriei. De altfel instituția Jandarmeriei nu există în țările Commonwealth este o invenție instituțională franceză, tipul de policing represiv.
    Pacea socială asigurată cu câini de intervenție, batoane și gaze paralizante la nivel de mase de cetățeni nu prea e compatibilă cu tipul societăților deschise și libertăților de exprimare. Vedeți ultimele intervenții ale jandarmeriei în București și cine au fost cei care tulburau ordinea publică. Erau protestatarii care nu convin actualului regim politic.
    Și în ce țară mai vezi un om în uniformă acceptând să defileze alături de cercetați penal?
    Deci să legitimeze furtul public.
    Faza asta se repetă în fiecare județ al României.
    E cu curul-n sus toată noțiunea de ordine și securitate publică.
    O analiză serioasă se impune despre oportunitatea cheltuirii bugetelor în acțiuni festive și pompoase fără impact direct în viața cetățenilor.
    Sunt alte priorități pe agenzile oficialităților care nu suferă amânare.

  • De altfel pietonalul a devenit mai aglomerat ca și celebrul Champs d Elysee cu atâtea procesiuni și defilări mărețe, urmărind agenda zilnică a autorităților locale, s-ar putea afirma că între timp a fost cucerit un nou continent.
    Nu mai contează că puterea de cumpărare scade, inflația crește, investițiile reale fug.

  • Chiar te-ntrebi : domnii aștia când mai lucră (dacă lucră).
    Privațíi , și sunt și ei de toate meseriile și ocupațíile, n-au fel de fel de zile festive.
    Poliția, jandarmii, armata, sri, etc., au câte două trei zile pe an.
    Se avansează în grad în draci, mai ceva ca în timp de război.
    Dar pentru care fapte ?
    Cu pregătirea ziselor defilări și cu chermeza aferentă, sunt scoși din producție zile întregi dar plătiți din banul public că de, ……, remunerație după buget..
    Ba mai mult, adună pe lângă ei – de ca muștele, când e rost – de fel de fel de invitați : șefi de instituții deconcentrate, reprezentanți ai partidelor, etc., care și ei sunt plătiți degeaba în ăst timp.
    Ați văzut vreun privat pierzând timpul de muncă, pentru a participa la o astfel de ”procesiune” festivă ?
    Mi se pare vetust obiceiul de a face mereu – și încă pe pietonal, în loc de fundul curții cazărmii – astfel de manifestări.
    La care doar copii mici se zgâesc: uite mami militarii !
    Mai lăsați-ne să răsuflăm nu tot arătați pisica și brațul înarmat, celor care văd altfel libertatea.

  • Dat fiind că surdomuții scandează lozinci și sunt amendați , că un căpitan împarte pumni amintindu-și de vremurile în care căra bălegar cu căruța, că șeful noii gărzi pretoriene a pesedeului se asigură la fața locului de bunul mers al congresului acelui partid politic , nu mă face decât să vă urez La Cât Mai Puțini Ani și Hai Desfințare! Să fie a doua și ultima!

  • ce comentariii misto….
    foarte pertinente…mno ca mai sunt oameni misto…..in judet
    nu vreau sa jignesc pe nimeni dar am un roman de scris despre jandarmii alesi cum sunt alesi sa stie sa bata….IQ de ala low level….mno sa stie lovi atat…
    articol si poze cum numai aici gasesti …bv

  • Ce activitate de prevenire are aceasta INSTITUTIE MANCATOARE DE BUGET?
    In afara sa
    DE-A CU BATA
    SA MA IMPINGA
    SA MA AMENDEZE
    ce face aceasta institutie pentru mine ca cetatean?
    ACEASTA JANDARMERIE ESTE O GARDA DE CORP POLITICA

    SE COMPORTA LA FEL CA MINERII DIN 90
    POLITICUL SI-A LEGALIZAT MINERII!!!!

  • Aceeasi poveste o voi spune pana o vor rezolva, chiar daca va trebui sa o spun de o 1000 de x. Degeaba te numesti jandarm daca treci zilnic pe langa cei care fac trafic ilegal cu valuta si nu actionezi conform legii. Camatarii si valutistii din Decebal si piata Unirii schimba si dau cu camata valuta intr-o veselie iar politia si jandarmeria nu fac nimic. Actiunile facute la 3 ani cu amenzi de 1000 lei de canac si confiscarea a 50 -70 € de la vreo 5 bisnitari este egala cu zero. Nu va meritati functiile si salariile. Schimbati mentalitatea, nu fiti niste simpli functionari cu grade la stat. Voi va denigrati uniforma dupa modul si felul in care actionati, la fel si politia.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.