Actualitate

Ziua Naţională a Ambulanţei. La mulţi ani salvatorilor de vieţi din Bistriţa-Năsăud!

28 iulie este Ziua Națională a Ambulanței din România. Sărbătoarea din acest an este cu atât mai specială cu cât se împlinesc 110 ani de la data când, în București, a devenit operațională prima ”ambulanță”: o trăsură trasă de cai, încadrat de sergent de oraș și vizitiu, punându-se astfel bazele sistemului performant de azi.

Totodată, în iulie 2016 se împlinesc și 21 de ani de când au luat ființă serviciile județene de ambulanță, unități de sine stătătoare, cu personalitate juridică.

„La 2 decembrie 1886, la inițiativa și insistențele lui Georg Neumann, directorul Primei Case de Păstrare din Dr. Annabella MuzsiTimișoara, ale comerciantului Alexander Kohn și ale lui Karl Rosenstein, inspirându-se după model vienez, au fost puse bazele Societăţii Salvarea din Timișoara, astfel oraşul de pe Bega devenind prima urbe provincială care se putea mândri cu o astfel de instituţie specializată în ajutorarea și transportul suferinzilor și bolnavilor.

Nu peste mult timp, la 28 iulie 1906, prof.dr. Nicolae Minovici a pus bazele Societății de Salvare din Bucureşti”. Sub deviza “Totdeauna și tuturor, gata pentru ajutor !”, echipajul îndrumat și coordonat direct de profesorul fondator, format din vizitiu și sergent de oraș, utilizând o trăsură trasă de cai, și-a început activitatea într-o clădire veche situată pe cheiul Dâmboviței.

De la acel iulie 1906 au trecut 110 ani…

Moștenirea lăsată de profesorul dr. Minovici a fost preluată de generații și generații de oameni dedicați, care nu numai că au dus mai departe visul profesorului dr. Minovici, ci au și contribuit la permanenta lui îmbunătățire și dezvoltare. În timp trăsura trasă de cai a ajuns să fie înlocuită de autosanitare moderne pe care își desfășoară activitatea personal angajat și voluntar, pregătit după standardele profesionale internaționale.

Astăzi, activitatea se desfășoară în sistem integrat public de urgență, dotat cu cele mai moderne echipamente medicale. Dar chiar și cele mai performante echipamente sunt nefolositoare fără dăruirea și pricepera personalului care lucrează în acest domeniu.

Acum, la ceas aniversar,un gând bun se îndreaptă către toți cei care fac parte sau au făcut parte în trecut, din această mare familie. La mulți ani, stimați colegi! La mulți ani, Ambulanța!”, a transmis printr-un comunicat managerul general al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, dr.Annabella Muzsi.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.