Actualitate

Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial. Alexandru Pugna: Sunt bucuros și onorat

”Astăzi 17 octombrie este Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial ce este celebrată anual, începând din anul 2013, la nivel naţional, pentru a marca importanţa acordată patrimoniului cultural imaterial şi ataşamentul ţării noastre faţă de valorile promovate de Convenţia pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial. Patrimoniul cultural imaterial se referă la tradiții și expresii orale, incluzând limba ca vector al patrimoniului cultural imaterial, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri și evenimente festive, cunoștințe și practici referitoare la natură și la univers, tehnici legate de meștesuguri tradiționale”, spune secretarul de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale, Alexandru Pugna.

România este prezentă pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO cu 6 elemente: Ritualul Călușului (proclamat inițial drept capodoperă a patrimoniului oral și imaterial al umanității în data de 25 noiembrie 2005, pentru ca în anul 2008 să fie înscris în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității), Doina (2 octombrie 2009), Tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu (6 decembrie 2012), Colindatul de ceată bărbătească (5 decembrie 2013) și Jocul fecioresc (2 decembrie 2015), Tehnici de realizare a scoarței împreună cu R. Moldova (2016). În lucru sunt Mărțișorul (cu R. Moldova), Ia cu altiță, Taraful de tip tradițional, Romanța.

Sunt bucuros și onorat de faptul că am fost ales să coordonez în cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale domeniul Patrimoniului Cultural Imaterial” – Alexandru Pugna

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.