”Cea mai importantă dată din calendar, pentru noi, polițiștii, este și va rămâne 25 martie – Ziua Poliției Române. Este ziua în care suntem mai mândri ca niciodată că îmbrăcăm uniforma de polițist și că avem cea mai frumoasă meserie dintre toate. A devenit deja o tradiție să o sărbătorim alături de dumneavoastră, cei în slujba cărora ne aflăm. Astfel că, în anul Centenarului Marii Uniri, avem dublu motiv să sărbătorim împreună!”, anunță IPJ Bistrița-Năsăud.
Pentru marcarea celor 196 de ani de existență a Poliției Române și 50 de ani de la constituirea Poliției Bistrițene cu inspectorat, secții, birouri, precum şi 53 de posturi comunale, în zonele rurale, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud organizează o serie de activități:
Joi 22 martie, ora 12.00 – luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale vor desfășura exerciții demonstrative, cu tehnici de autoapărare la Liceul cu Program Sportiv și Colegiul Tehnic Infoel din Bistrița, unde vor promova sportul și vor atrage atenția asupra consecințelor violenței. De asemenea, la activitate vor participa polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, care vor oferi răspunsurile necesare celor care vor să urmeze cariera de polițist și vor discuta cu cei prezenți despre alternative la violență
Luni 26 martie, ora 10.00 – vernisajul expoziției ”Poliția în slujba comunității. 1918-2018”, realizat în contextul celor 100 de ani de la Marea Unire. Evenimentul va avea loc la sediul Direcției Județene Bistrița-Năsăud a Arhivelor Naționale, iar expoziția va rămâne deschisă publicului în perioada 26-30 martie
Tot luni, 26 martie, începând cu ora 11.00, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud își va deschide larg porțile pentru toți cei care vor să viziteze instituția. Cei interesați vor putea vedea autospeciale folosite de polițiști, standuri cu aparatura și tehnica din dotarea celor mai importante servicii operative, precum și exerciții practice ale specialiștilor de la Criminalistică
”Cupa Poliției Bistrițene” – în această săptămână au loc competiții sportive de minifotbal și volei, la care sunt invitate să participe echipe ale instituțiilor publice județene colaboratoare.
Într-o formă sau alta, sub diferite denumiri, Poliţia, ca instituţie, este atestată din anul 1822, când domnitorul Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu, şeful poliţiei din acele timpuri, drapelul pe care era cusută sigla Steagului Agiei, legalizând, astfel, funcţionarea acestei instituţii. Alături de siglă se afla o ghirlandă din aur în interiorul căreia era prezentată Maica Domnului înaintea Arhanghelului Gabriel, care îi aducea vestea cea bună (Buna Vestire).
Foto: arhivă
Da domnu Cumintelu. Asa este si nu alt fel. La urmatoarea evacuare din sala voi propune sa tinem o zi de pomenire a MILITIEI LOCALE. Zi buna sa aveti ! Pt. mine pana in prezent toate zilele au fost bune. DOAMNE-ti MULTAM !
Un bandit fuge din sediul poliției de sub escortă.
Șeful ordonă scurt sergenților: ”blocați urgent toate intrările în organ”;
Sergenții execută, hoțul nicăieri.
Îl prind după o săptămână în Budac.
Îl iau la ”în-trebare”: mă pe unde ai ieșit din organ ?
Hoțul: pe ușa de la ieșire.
Șeful, către sergenți: Bă, ce v-am spus, neisprăviților, să blocați intrările ?
Sergenții, umili: da șefu, da hoțul a fugit pe ușa de ieșire !
Sărbătorim succesurile dese, dar necunoscute de populime.
Cu rablele ălea ruginite cu sute de mii la bord nu vă lăudați?
http://www.business24.ro/preturi/pret-energie/facturile-pentru-energie-electrica-si-gaze-cresc-in-romania-in-timp-ce-autoritatile-trimit-toate-resursele-naturale-catre-export-1593200?utm_source=Newsletter_Zilnic&utm_medium=Business24.ro&utm_campaign=Email_2018-03-21
Dar ziua cand vei fi tratat, cand este? Ce zic medicii, functioneaza tratamentul in cazul tau?
Cu camatarii si valutistii din decebal ce facem????? Ii lasati in continuare sa faca ilegalitati???? Vai de ea militie
Chiar așa!O ilegalitate acceptată de autorități!O baba care vinde o legatura de pătrunjel și plante pentru ceai,este amendată pentru comerț ilicit!
Tu de ce nu iti pregatesti cainii de expo? Pentru nu ai! Esti doar un papagal, fara caini, fara nici o activitate si fara caracter. Un jeg, rezultat al lipsei de prezervative al unui tata betiv care a violat o centurista.
Cu vestigii hoti de lemn din BISTRITA BARGAULUI la care le tie Pol. Silvica dosarele cu prejudicii de miliarde grele ce faceți