Actualitate Recomandări

10 ani de SMURD în Bistrița-Năsăud. Arafat: Sunteți un model pentru toți

La Hotel Metropolis a avut loc evenimentul aniversar ”SMURD Bistrița-Năsăud – 10 ani în slujba comunității”, la care au participat oficialități locale, șefii ISU din județele învecinate, salvatori din cadrul SMURD BN.

Într-un mesaj video, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, le-a urat La mulți ani salvatorilor bistrițeni, spunând că SMURD Bistrița-Năsăud ”funcționează chiar foarte bine, sunteți un model pentru toți”.

”Sunt zece ani de muncă. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit în toată această perioadă, tuturor celor care au sprijinit la construirea acestui sistem. Medici, asistenți, paramedici, voluntari, vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut în acești zece ani”, a afirmat șeful ISU Bistrița-Năsăud, col. Constantin Florea.

Medicul șef al UPU-SMURD, Ovidiu Rus, a spus: ”Rezidenți, medici, paramedici, asistenți, am colaborat foarte bine pentru ridicarea nivelului profesional al acestei structuri. Dacă este de lăudat, trebuie să laude populația. Suntem puțini, este greu și pot doar să vă urez La mulți ani și să vă mulțumesc că în aceste condiții rezistați”.

”2009 – UPU. 2010-2019 – UPU-SMURD. 2020 – UPU-SMURD cu heliport. Mergem înainte!”, spune managerul Spitalului Judeețan de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany.

Viceprimarul Cristian Niculae le-a mulțumit celor de la SMURD în numele bistrițenilor pentru felul în care își fac datoria zi de zi, având ca țel suprem salvarea de vieți omenești.

În decembrie 2009 a fost inaugurat Serviciul Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare (SMURD) în Bistrița-Năsăud.

Cele șase module SMURD sunt distribuite în punctele de lucru din Bistrița, Beclean, Năsăud, Sângeorz-Băi, Prundu Bârgăului și Lechința.

În cei zece ani, echipajele SMURD au gestionat 40.684 afecțiuni medicale, 13.548 traumatisme, 3.977 misiuni de transport interclinic, 5.823 afecțiuni cardiace, 6.879 afecțiuni neuropsihiatrice, 2.918 intoxicații, 3.448 de misiuni de prim ajutor la accidente rutiere și 2.097 alte afecțiuni. În 212 situații de urgență, organismele pacienților au răspuns manevrelor potocolului de resuscitare, astfel că aceștia au fost predați, cu funcții vitale, la UPU SMURD.

https://www.facebook.com/publicromanianperson/posts/949849122061300?__xts__[0]=68.ARCJ3SUv5nWYAJFMISo43vJll3BKNcl-Qh36jkZSun2ZhvvePlLnG_qQWOD4ypmxNy8i8mnU_UAPtnymly3T6w6ssnq1_qmNUEKWyJ-bC-GBQx9CJMvwdlrnidi_cqJ1jpfSQ3AGA4yN_h2RtuFNzPhOaHIbKJ3uEdET7rpNqvmVRJbSyYSmTqEuFF2836mMh7vEnth7XoPasGdNVdwXORqsaY39dKG4sl1xSnx_qm5xrzw9guo16gF3j49sGmms_jbGtmB-ZoyKbLyJgxja40fiN7vYcOIWJXGLQ8Q8il6GswORpOlBdgbk69bI435evqvdb55n_ay3Trocj9qvI2o&__tn__=-R

12 comentarii

  • va dati seama dragi penelei ce ar insemna privatizarea serviciilor de urgenta???? cine are bani av avea serviciu de urgenta, cine nu….nu!!! aveti grija peneleilor unde vreti sa duceti aceasta tara!!!!!! nimeni nu mai este dispsus sa rabde nici de foame, nici de durere. Cei plecati peste hotare stau bine merci acolo si voteaza!!! aici drama o ducem noi cei carora mereu le taiati, le luati le privatizati!!!!1

    • Privatizare înseamnă că statu român,l în loc să dea banii Smurd-ului îi va da firmei private.
      Se organizează licitație!
      Participă la licitatie firme străine precum BIOS din Olanda, Falck din Danemarca etc.
      S-ar putea ca firma care câștigă licitația să ofere servicii de ambulanță mai bune și mai ieftine decât Smurd!
      Statul român ar putea face economii!
      BIOS – NL
      https://www.biosgroep.nl/ambulance/?lang=en
      Falck – DK
      https://www.falck.dk/offentlig/ambulancetjeneste/

    • În urmă cu câțiva ani, serviciul de ambulanță din Danemarca a fost câștigat de către firma suedeza “ Samaritan” ( de la bunul samaritean).
      https://www.samaritanamb.com/index.html
      Dupā circa 10 ani, la o alt licitație, a câștigat firma olandeză.
      Acum e o firmă daneză.
      Pacienții nu plătesc nimic, statul decontează cheltuielile.
      In domeniul transporturilor pe căile ferate se procedează la fel.
      Se organizează licitație pr ruta Copenhaga- Helsingør, sau de ce nu Bistrita-Cluj.
      Se inscriu la licitatie
      DSB – Danemarca
      SJ – Suedia
      DB – Germania
      CFR – România
      Interregio – România
      Cāstiga compania care promite sā circule pe ruta Bistrita-Cluj din orā in orā!
      Cine pierde nu are drept de operare pe Bistrita-Cluj.
      Doar o companie! In schumb o face cā lumea!

    • Vad ca propaganda Pnl-ista sare si aici la Bistrița la gâtul lui Raed Arafat și a structurii creeată și dezvoltată de el- SMURD, pentru că e temă națională să-l decredibilizăm.
      Chiar nu vă e rușine să aruncați cu noroi și în acești oameni?
      Voi ati vazut sau participat vreodata la o situatie critica în care intervin acesti eroi, aș putea spune?
      Ați vazut cum se poarta cu victimele, câtă grijă au ca totul sa fie bine, cat altruism, cata daruire, cat profesionalism?
      Stiti ca o parte din ei sunt tineri voluntari?
      E noaptea minții! In 30 de ani nu am reusit sa construim o autostrada, a venit Arafat sa creeze un sistem de urgenta care functioneaza ceas, iar acum venim sa-i dam în cap, sa distrugem tot.
      Nu mai aveti ce vinde si ce privatiza cu dedicatie?
      Mai mult de un an, nu prindeti la guvernare dar si acest an ne va costa foarte mult, pe noi românii.
      Zi de zi dați câte o gherlă.

  • Felicitari UPU-SMURD,faceti o treaba grozava,sunteti intr-adevar in slujba cetateanului.Plecaciuni la dl.Arafat.Fara el nu exista sau nu atit de repede Smurd.Stiu din sursa sigura ce lupte a dat cu autoritatile pt. a izbut sa faca ceva(a incercat si la Bistrita-fara succes),apoi a reusit la Tg.Mures .Felicitari si lasati-l in pace sa faca ce stie, ca stie multe.

  • Stai linistit …….ca sigur nu din banii tai ,asta sunt ferm convins,asa ca nu te stresa sa nu cumva sa patesti Doamne fereste ceva .

  • Ce multi cacanari nationalisti exista in tara noastra !
    Noi romanii , suntem cei mai buni la toate .
    Sa nu care cumva sa recunoastem meritul cuiva !
    CACANARI

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.