Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Bistriţa-Năsăud, Mihaela Dobra, a declarat, miercuri, că Serviciul Public Comunitar de Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bistriţa-Năsăud a făcut o statistică şi a anunţat instituţia că în judeţ au fost înmatriculate 1.482 de maşini pe baza actelor de partaj voluntar, procedură prin care s-a evitat plata timbrului de mediu.
Contactat în legătură cu acest subiect, şeful Serviciului Public Comunitar de Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bistriţa-Năsăud, comisarul şef Dumitru Creţa, a declarat că doar luni dimineaţa s-au mai preluat câteva dosare, însă, la un moment dat a fost stopat procesul de preluare fiindcă s-a primit o dispoziţie în acest sens de la Bucureşti.
“Am primit dispoziţie să nu mai preluăm niciun dosar de înmatriculare a maşinilor pe baza partajului voluntar. Guvernul a dat o Ordonanţă de Urgenţă care interzice procedura. De luni, nu mai preluăm nici noi nicio cerere de acest tip”, a declarat comisarul şef Dumitru Creţa.
Peste o sută persoane s-au înghesuit zilnic în ultima perioadă la Serviciului Public Comunitar de Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bistriţa-Năsăud majoritatea ca să ceară înmatricularea unei maşini pe baza unui act de partaj voluntar autentificat de un notar, procedură prin care evită plata timbrului de mediu.
Foto: arhivă
Adaugă comentariu