Actualitate

20,05% dintre cei care au susţinut bacalaureatul de toamnă au reuşit să promoveze

Ponderea de promovare a examenului de bacalaureat la sesiunea din toamnă în Bistriţa-Năsăud, înainte de depunerea contestaţiilor, este de 20,05 la sută. La a doua sesiune a bacalaureatului s-au înscris 1.046 de candidaţi, procentul de prezenţă fiind de 73,23%. Majoritatea (93,63%) a obţinut medii între 6 şi 6,99.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, la sesiunea august 2013 au fost înscrişi 1.046 de candidaţi, dar la examen au participat efectiv doar 73,23% dintre ei. Pe durata probelor, şase candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă şi tentativă de fraudă.

Procentul de promovabilitate înainte de contestaţii este de 20,05%.

Conform sursei citate, 147 de elevi au luat medii între 6-6,99 (93,63%), iar un număr de zece elevi între 7-7,99% (6,37%).

Contestaţiile se pot depune luni 2 septembrie între orele 12.00-16.00, la centrele de examen. În 3-4 septembrie vor fi soluţionate contestaţiile, iar joi 5 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

În prima sesiune a examenului de bacalaureat, promovabilitatea în Bistriţa-Năsăud a fost de 60,23%, 48 de candidaţi care au contestat notele obţinute iniţial reuşind să promoveze. Înainte de contestaţii, promovabilitatea în judeţ a fost de 58,31%.

Anul trecut doar 43,15% dintre absolvenţii de liceu au promovat bacalaureatul, iar în 2011 în procent de 44,36%.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.