Actualitate

3300 de bistrițeni, amenințați de malnutriție. Banii nu le ajung de pe o zi pe alta

”Creşterea preţurilor alimentelor de bază a avut în anul 2019 un efect negativ asupra populaţiei, în special asupra categoriilor defavorizate, producând un dezechilibru alimentar. Se poate estima menţinerea acestei tendinţe şi în anul 2020”, se arată într-un raport al Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Bistrița.

Instituția, în evidențele căreia figurează un număr de 2000 pensionari care au venituri până la 1200 lei şi un număr de 1300 persoane cu handicap accentuat propune Consiliului Local să accepte creșterea cu 200 de lei lunar a limitei veniturilor pentru bătrânii peste 65 de ani care pot primi pachete cu alimente de la Primăria Bistrița.

În 2017, când s-a stabilit limită de venituri de 1000 de lei lunar pentru beneficiarii de ajutoare, prețurile nu erau atât de ridicate.

”În vederea prevenirii efectelor malnutriţiei, se urmăreşte îmbunătăţirea accesului la hrană pentru persoanele vârstnice şi persoanele adulte cu handicap accentuat. Oferirea unei facilităţi pentru alimente contribuie la crearea securităţii alimentare pentru persoanele în cauză. Aceste categorii de persoane se caracterizează în general prin deteriorarea progresivă a stării de sănătate, reducerea mobilităţii, scăderea adaptabilităţii si a interesului social. (…) Satisfacerea nevoilor persoanelor vârstnice şi cu handicap, corelată cu nivelul veniturilor lor şi cu sumele necesare pentru achiziţionarea medicamentelor, a hranei si întreţinerii locuinţei depăşeşte veniturile acestor persoane”, se mai arată în raport.

Tot aici se amintește că, potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, primarii pot acorda ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor care se află în situaţii de necesitate sau în alte situaţii deosebite, stabilite prin hotărâre a consiliului local. Primarii pot organiza acordarea ajutorului social în bani sau în natură, iar Consiliul Local Bistrița a decis încă din 2009 un număr de 13 situaţii deosebite în care se pot acorda ajutoare de urgenţă persoanelor şi familiilor aflate în necesitate cu domiciliul pe raza municipiului Bistriţa.

Astfel, în 2017 s-a propus să se acorde pentru pensionarii cu venituri până la 1000 lei/lună, persoanelor cu vârsta peste 65 de ani fără venituri şi pentru persoanele cu handicap accentuat care beneficiază numai de ajutorul special lunar, domiciliate in municipiul Bistriţa, de 5 ori pe an, pachete cu alimente de bază, cu ocazia Sărbătorilor de Paște – 21 aprilie, Rusalii – 12 iunie, Adormirii Maicii Domnului – 15 august, Zilei Mondiale a Alimentaţiei – 16 octombrie şi Crăciun – 25 decembrie.

Acum, consilierii locali pot ridica limita veniturilor la 1200 de lei/lunar.

Rata medie anuală a inflaţiei în 2019 a fost de 3,8%, arată un raport al Institutului Naţional de Statistică (INS). Deşi în decelerare faţă de anul 2018, când rata medie anuală a inflaţiei a fost de 4,6%, inflaţia a rămas peste intervalul-ţintă al BNR de 2,5% plus/minus 1 punct procentual.

Moti­vele care au dus la această evoluţie sunt creşterea veniturilor care s-a tradus prin exces de cerere şi creşterea costurilor de producţie, evoluţia cursului de schimb, dar şi seceta din toamnă, care a adus o recoltă agricolă mai slabă. Estimările economiştilor în ceea ce priveşte inflaţia în 2020 variază între 2,9% şi 3,5-4%.

BNR estimează că rata anuală a inflaţiei va ajunge în decembrie 2020 la 3,1%, dar cu un interval de incertitudine de plus/minus 1,7%.

Etichete

8 comentarii

  • Bine ca partidul care are grija de saraci a dat magistratilor salarii de 30.000 de lei pe luna iar oamenii care lucreaza cu adevarat sufera de malnutritie. Multumim din inima PSD-ului!

  • Din cauza imbuibatilor de ciumati rosii spurcati trebuie sa platim totul mai scump!Deci banii luati de ei in plus erau nemeritati si au produs inflatie si deprecierea leului pt ceilalti.Deci mergeti la vot sa eradicam psdistii ,care oricum au facut un rau ireparabil societatii romanesti.

    • Îmbuibații ăștia muncesc! Plătesc taxe și impozite și consuma in economia locală!!! Ce vina are un angajat la stat ca un patron de exemplu un mare transportator de colete si oameni in diaspora da salariul minim și ala cu cântec? Sau ca alți patroni îmbuibați plătesc ca la sclavi !!!!??? Liberalii aceștia pe care ii iubito atata sigur vor aduce laptele și mierea…..dar tit la multinaționale, bănci și afaceri personale!! La munca!!!!! Parca așa va înseamnă ministra muncii: la muncaaaaa!!!! Gata cu lenea!!! Vreți mai mult decât incendierea de rahat? Puneți mâna de mai munciți!!!

    • Bai ciumatilor,toata iarna a trebuit sa umblu pe strazi ca sa nu dati ordonante pentru scoaterea psdistilor din puscarii.Va imbuibat Dragnea ca sa l scapati de puscarie,dar gand se gata banii o sa zburati si voi sau o sa aveti salarii de supravietuire.De unde credeti ca vin banii vostri?Vin de la camatarii care au imprumutat tara.Camatarii aia o va zboare de nu va vedeti!!

  • Salatele, urzicile si leurda este cea mai ieftina hrana si scaparea amaratilor. Mancati asadar tot ce este VERDE ! Atentie la ROSU si la ciupercile nebune , ca daca le mancati patiti ca rabinu !

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Ovidiu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS