Actualitate

40 de localităţi fără curent electric în urma unei furtuni. Circa 80 de secţii de votare în beznă

Un număr de 40 de localităţi din Bistriţa-Năsăud au rămas duminică seara fără curent electric după ce o furtună puternică s-a abătut asupra unei părţi a judeţului.

Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Ani Bob, a declarat că în total sunt afectate şi circa 80 de secţii de votare, dar acestea au rămas în beznă după ce s-a încheiat procesul de votare, respectiv după ora 21.00.

„Estimând că avem câte două secţii de votare pe localitate, acest lucru înseamnă că avem, circa 80 de secţii de votare fără curent. Nu e o problemă, sunt lumânări, pot face numărarea voturilor. Sper că nu vor fi probleme”, a declarat Ani Bob.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud Marius Rus a declarat că este vorba de localităţi de pe Valea Ţibleşului, printre care Târlişua şi Spermezeu, dar şi pe Valea Sălăuţei, Salva, Romuli, Coşbuc.

„Sunt afectate, în total, 40 de localităţi, 120 de transformatoare, dar opt echipaje de la Electrica sunt pe teren, cu 16 oameni şi înceracă să remedieze rapid defecţiunile”, a declarat Rus.

Potrivit sursei citate, o furtună puternică s-a abătut asupra judeţului, la Telciu şi Cristeştii Ciceului căzând peste 20 de litri pe metru pătrat într-o oră, dar şi grindină.

Conform consilierului local Camelia Tabără, probleme cu energia electrică au apărut şi în Bistriţa, pe strada Cerbului, dar secţia de votare nr. 35 a trecut pe generator.

ACTUALIZARE

În urma intervenţiei echipelor SC Electrica SA, au mai rămas doar 22 de localităţi afectate.  fost întrerupt curentul electric pe următoarele linii de medie tensiune Spermezeu-Târlişua-Salva-Coşbuc-Dealu-Ştefăniţei,  Năsăud-Valea Someşului-Piatra, Lechinţa-Bistriţa şi Bistriţa-Bârgăului.  Toate echipele disponibile ale SC Electrica SA au acţionat pentru remedierea deficienţelor. În zonele respective paza secţiilor de votare a fost întărită. Procesul electoral de numărare a voturilor a continuat, folosindu-se de generatoare de curent electric şi de sursele alternative de iluminat, informează Centrul Judeţean de Comunicare.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.