Social

Jale mare la Parva. Sicriul tânărului care s-a sinucis la numai 19 ani, cărat pe braţe de prieteni

(FOTO-VIDEO) Sute de oameni din satul Parva l-au condus pe ultimul drum pe Neluţu Moisă, tânărul de numai 19 ani care s-a sinucis în şură după ce, spun unele voci, ar fi pierdut bani la jocuri de noroc. Sicriul băiatului a fost purtat pe braţe de mai mulţi băieţi de vârsta lui, cel mai probabil foşti prieteni.

O întreagă comuna a fost cufundată în durere şi lacrimi. Un gând de alinare și sincere condoleanțe familie îndurerate”, a scris pe Facebook primarul Ioan Strugari.

Neluţu Moisă a fost condus spre cimitir cu fanfară, de aproape tot satul, foarte mulţi tineri şi copii. În cortegiul funerar se află şi preoţi. „Ultimul tău drum alături de părinţi, colegi, prieteni şi cei dragi care te-au cunoscut. Dormi în pace, suflet blând”, a scris autorul filmuleţului de mai jos, postat pe Facebook.

Reamintim că Neluţu Moisă, de 19 ani, din Parva, fost elev la elev la Colegiul Silvic Transilvania Năsăud, a fost găsit mort de familia lui, spânzurat în şura casei. Tânărul a lăsat un bilet de adio în care i-a scris mamei lui că o iubeşte şi că „va dormi în şură”. Tatăl, care lucrează în Arabia Saudită, a venit de urgenţă acasă ca să asiste la înmormântarea singurului său fiu.

Contactat telefonic, primarul comunei Parva, Ioan Strugari, a declarat că tânărul a absolvit anul trecut liceul şi făcea şcoala de şoferi. „Nu ştiu ce s-a putut întâmpla. Sunt vecin cu familia lui. O tragedie. Dumnezeu să îl ierte!”

Surse locale au declarat însă pentru Timp Online că, în comună, s-a deschis în urmă cu o săptămână, un local cu jocuri de noroc, iar tânărul obişnuia să cheltuiască diverse sume de bani în aparatele respective. În ziua când şi-a luat viaţa, a pierdut la aceste jocuri 300 de lei şi, se pare că, afectat de cele întâmplate, a venit acasă, a scris un bilet de adio pentru mama lui care era la lucru la o fabrică din Bistriţa, s-a dus în şura casei şi s-a spânzurat.

Ajunsă acasă, femeia a găsit biletul cu mesajul „Te iubesc, mamă, eu dorm în şură” şi a realizat că s-a petrecut o tragedie. Şi-a găsit singurul copil mort, atârnând de un ştreang, mult prea târziu ca să îi mai poată salva viaţa.

1 parva inmormantare iun 16 2 parva inmormantare iun 16

2 comentarii

  • Domnilor directori de scoli,ar trebui sa incepeti o evaluare in scoli cu phihologi ca asfel de cazuri sa nu se mai intample.Poate acest tanar a tras un semnal de alarma .Multi copii traiesc doar cu mame sau cu bunicii,parintii find plecati la lucru in strainatate,si de aici incepe ,dorul de parinti,frustarea,nesiguranta,si nu in ultimu rand iubire de parinti. Haideti cu toti sa spunem stop la asemenea tragedi.Dumnezeu sal ierte si sal hodineasca.

  • Din nefericire, nu a inteles nimic din ceea ce i se intampla in scurta lui viata… Nu a avut un model de comportament, nu a avut un mentor( invatator, profesor,etc.), nu a avut din pacate,nici o idee despre ce va face in viata…(ce buna era armata dupa liceu !) Aveai timp sa-ti faci ordine prin cap, iti faceai prieteni,te obisnuiai cu disciplina si punctualitatea, iti faceai planuri de viitor, etc…Si totul depindea numai de el si el a ales! Poate invata si altii din aceasta tragedie…Pacat…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.