Primarul PSD al comunei Șieu, Olimpiu Iuga Napeu, care în 5 iunie obținuse al treilea mandat, a decedat la vârsta de 49 de ani. El fusese internat și operat luna trecută la spitalul din Târgu Mureș, după ce a suferit un infarct.
Înmormântarea are loc miercuri 3 august, ora 12.00, slujba urmând să fie oficiată de IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț, alături de protopopul Bistriței, Alexandru Vidican, și preoți de pe Valea Șieului.
”Cerul plânge… Am aflat în urmă cu câteva minute de plecarea dintre noi a unui om de vază al județului Bistrița-Năsăud, Olimpiu Iuga Napeu, primarul comunei Șieu. Vestea a venit ca un trăsnet pentru colegii și prietenii lui Olimpiu și mie încă nu-mi vine să cred că această veste este reală și Olimpiu nu mai este printre noi. Munca stresantă din administrație și-a spus cuvântul în cazul lui Olimpiu, un om care a ținut la comunitatea din Șieu ca la propria familie. Rămas bun prieten drag! Vei rămâne veșnic în sufletele noastre, ale celor care au avut bucuria să te cunoască!”, a postat pe Facebook președintele Consiliului Județean și al PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.
Șeful CJ a transmis ulterior un mesaj de condoleanțe: ”Am aflat cu mare tristețe de vestea trecerii la cele veșnice a unui prieten drag și a unui coleg devotat, primarul comunei Șieu, Olimpiu Iuga Napeu. Cuvintele de mângâiere pentru familia greu îndurerată sunt de prisos acum când și suflete noastre, ale prietenilor, sunt învăluite de durere! În numele meu și al colegilor din organizația PSD Bistrița-Năsăud, vreau să exprim sincere condoleanțe familie prietenului nostru! Rămas bun Olimpiu! Vei rămâne în amintirea noastră ca un om de care ne vom aduce aminte cu drag și cu mult respect!”.
„Un om deosebit, un lider, un om de cuvânt și onoare a plecat astăzi dintre noi. Olimpiu Iuga Napeu, primarul comunei Șieu, va rămâne în amintirea noastră ca un coleg dedicat comunitatii si un prieten adevărat! Condoleanțe familiei!” – președinte ACoR Bistriţa-Năsăud, primar al comunei Lechinţa, Romeo Florian.
”Olimpiu Iuga Napeu, unul dintre cei mai buni primari ai județului nostru, s-a stins din viață azi-noapte. Chiar dacă știam că este într-o stare foarte gravă după infarctul miocardic suferit în urmă cu zece zile, speram că va putea să își revină și să trăiască în continuare încă mulți ani, așa cum este firesc atunci când vorbim de vârsta de 49 de ani. Nu a fost însă așa, stresul deosebit de intens al ultimei perioade din viața sa l-a doborât, el fiind un om care se consuma foarte mult pentru proiectele pe care le dezvolta în Șieu și pentru toate piedicile pe care le întâlnea în realizarea acestora. Sincere condoleanțe familiei… Odihnește-te în pace Olimpiu și Dumnezeu să te aibă în pază!”, a transmis prefectul Ovidiu Frenț.
”Filiala ALDE Bistrița-Năsăud transmite sincere condoleanțe familiei fostului primar Olimpiu Iuga Napeu, din comuna Șieu. Dumnezeu sa îl odihnească în pace!” – Președinte ALDE Bistrița-Năsăud, vicepreședinte CJ Ioan Țintean.
”O zi tristă pentru mine și pentru toți cei ce l-au cunoscut pe bunul meu prieten Olimpiu Iuga Napeu. La numai 49 de ani a plecat spre veșnicie… Repede, mult prea repede. Drum bun, Olimpiu. Ai fost un om minunat și un exemplu pentru noi în ceea ce privește blândețea, bunul simț, tihna și liniștea sufletească ce trebuie să o împărtășești cu cei din jurul tău…”, a spus vicepreședintele CJ Alexandru Pugna.
”Calm. Imperturbabil uneori. Și harnic. Și tăcut. Așa a fost Olimpiu Iuga Napeu. Un primar foarte bun, un om la fel. Nu pot să cred că nu mai este printre noi. Prea tânăr pentru a pleca, mult prea tânăr. Este cu adevărat o veste care te dărâmă, pentru că acest om a fost în ultimii 10 ani mereu în mijlocul nostru, un coleg extraordinar. Să-i dea Dumnezeu odihnă veșnică, iar familiei și tuturor celor care l-au cunoscut mângâiere. Dumnezeu să-l ierte! Această poză este de la ultimul său jurământ… rămas bun prietene!”, a menționat deputatul PSD Daniel Suciu.
”O zi tristă. Astăzi când am aflat vestea tristă nu-mi vine să cred că un om atât de deosebit cum era primarul comunei Şieu d-l Olimpiu Iuga Napeu nu mai e printre noi. Am pierdut un prieten pe care l-am prețuit și respectat. Întreaga administrație publică din județ e în doliu. Condoleanțe familiei, să vă dea D-zeu putere ca să puteți trece peste aceste momente deosebit de grele”, a spus senatorul PSD Ioan Deneș.
”Cu nemăsurată tristețe am aflat de moartea primarului comunei Șieu, Olimpiu Iuga Napeu. Pe această cale dorim să transmitem condoleanțe familiei și rudelor în aceste clipe grele. Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis Organizația PNL Bistrița-Năsăud.
”Dureroasa veste a plecării din această lume a lui Olimpiu Iuga Napeu, primarul din Șieu m-a luat prin surprindere. Știam că duce o luptă grea pentru viață, dar mi-am dorit sa cred că vitalitatea și puterea lui de a lupta va câștiga în cele din urmă. Din păcate lupta lui s-a încheiat în această noapte! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Iar familiei îndurerate îi transmit condoleanțe și toate compasiunea mea!”, a postat pe Facebook deputatul PNL Stelian Dolha.
În august 2014, PSD a mai pierdut un primar în funcție, Constantin Rusu (Ciceu Giurgești), care a murit la vârsta de 79 de ani.
În 21 iulie, în ziua în care trebuia să inaugureze lucrările de reabilitare a unui drum comunal (DC 11 Șieu-Ardan), primarul din Șieu, Olimpiu Iuga Napeu, a făcut infarct și a fost transportat cu elicopterul SMURD la Târgu Mureș, unde a fost operat de urgență pe cord.
Dumnezeu să-l odihnească!
Este al șaptelea primar din BN care moare in timpul mandatului (Sg.Băi,Ilva Mare,Budacu de Jos,Sieu Odorhei,Rebrisoara,Ciceu-Giurgesti si Sieu) bunul D-zeu sa-ti dăruiască odihnă și liniște veșnică!
are balta peste!!!!
Se parte ca toti psd.D-zeu sa le daruiasca odihna.
La Sg.Bai era din Pnl (Niculai Pop Alexandru decedat in 2000)
La tragedia omului îi plin de pupinkuristi care până mai ieri erau interesati numai de scor !
Nu se apleacă nimeni, în timpul vieţii, la problema omului, ci trag de el ca de hotii de cai, iar după ce moare mimează durerea. Mi-e lehamite.
Dumnezeu să te ierte OMULE , iar familiei tale să-i dea mângâiere.
Dumnezeu sa-ti daruiasca lumina si odihna vesnica draga Olimpiu.
Ar trebui sa se reflecteze toti primarii un pic!Sa se opreasca din alergatura asta nebuna de multe ori in interes personal,ca nu te baga nimeni in groapa cu JEEP-UL si sa munceasca cu placere in slujba cetateanului! Dar nu,o-data ce ajung la butoane le creste pulsul ,nu mai au somn{sa nu fure altul mai mult }si atunci normal ca organismul cedeaza!
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!
atata il mai pomeniti pe D-zeu cand moare cineva…….voi credeti ca acolo sus tot pesedeu face legile???
nu se stie .