Actualitate

Câți bani de la Guvern primește BN la rectificare

Ministerul Finanțelor Publice a anunțat sumele care vor fi repartizate la prima rectificare a bugetelor de stat şi asigurărilor sociale pe anul 2016, inclusiv județului Bistrița-Năsăud.

Astfel, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor, Bistrița-Năsăud primește 1.579.000 lei reprezentând implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli (342.000 lei), plata contribuţiilor personalului neclerical angajat în unităţile de cult (589.000 lei), învăţământul special şi Centrul Judeţean de Resursă şi Asistenţă Educaţională (614.000 lei).

614.000 lei este suma necesară pentru aplicarea prevederilor Legii 85/2016: 29.000 lei – 5% din valoarea diferențelor salariale pentru personalul didactic căruia până la data intrătii în vigoare a legii nu i s-au acordat diferențele salariale și pentru personalul didactic care se pensionează după data intrării în vigoare a legii, 585.000 lei – plata drepturilor personalului didactic pensionat, care este îndreptățit să primească diferențe salariale pentru perioada octombrie 2008 – mai 2011, 34.000 lei – finanțarea cheltuielilor de funcționare a căminelor pentru persoane vârstnice.

Din sume defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul UAT, se alocă județului Bistrița-Năsăud suma de 7.594.000 lei, din care 7.566.000 lei pentru finanțarea drepturilor prevăzute de Legea 85/2016 și a restanțelor eferente titlurilor executorii ce puteau fi plătite până la data de 31.12.2015 din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

Din 7.235.000 lei sumă totală pentru aplicarea prevederilor Legii 85/2016, 656.000 lei reprezintă 5% din valoarea diferențelor salariale pentru personalul didactic căruia până la data intrătii în vigoare a legii nu i s-au acordat diferențele salariale și pentru personalul didactic care se pensionează după data intrării în vigoare a legii, 6.579.000 lei – plata drepturilor personalului didactic pensionat, care este îndreptățit să primească diferențe salariale pentru perioada octombrie 2008 – mai 2011, 331.000 lei – sume pentru plata restanțelor eferente titlurilor executorii ce puteau fi plătite până la data de 31.12.2015, 28.000 lei – finanțarea cheltuielilor de funcționare a căminelor pentru persoane vârstnice.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.