Social

De la tradiţie la brand a fost numai un pas. Cum au ajuns doi pensionari să pună pe picioare o afacere

Saveta şi Cornel Ban din Liviu Rebreanu, care au venit la Bistriţa cu pâine, plăcinte şi cornuleţe făcute în casă şi au devenit cunoscuţi încă din luna septembrie când a avut loc prima ediţie a târgului producătorilor locali, au trecut la un alt nivel. La numai trei luni de când s-au bucurat de succes, îşi vând produsele sub un brand propriu – „Cuptorul de altădată”, au deja o clientelă formată şi fac faţă cu greu numărului mare de comenzi.

Pe doamna Saveta Ban am întâlnit-o din nou la târgul de produse tradiţionale din preajma Bisericii Evanghelice, de data aceasta cu o ofertă şi mai bogată de produse de panificaţie, frământate chiar de ea şi coapte în cuptorul cu lemne din propria gospodărie de la ţară.

„Pentru perioada sărbătorilor am făcut cozonac cu nucă de-a mea, că am avut de anul trecut. Anul ăsta nu a fost nucă. Am pus nucă adevărată, nu cum am auzit că se pune. Pun în ea nişte lapte să o înmoi, o fierb un pic şi aşa îmi iese umplutura asta bună. Am mai adus pâine coaptă pe vatră pe foi de varză, făcută din grâu de-a nostru. Am mai făcut cornuleţe cu majun, cu smântână, cu gruştior şi cu unsoare. Folosesc ce am de-a mele. Mai am plăcintă cu brânză de vacă, cu ouă de casă, plăcintă cu brânză de oi cu mărar. Am mai făcut şi de post: plăcintă cu mere şi cu varză”, a spus Saveta Ban.

Din septembrie de când vine constant la Bistriţa cu pâine de vânzare, Saveta Ban spune că e mulţumită de cum merge piaţa. „Nu fac nu ştiu ce cantităţi fiindcă nu pot, cuptorul e mic. Dar să ştiţi că sunt mulţumită. Pe lângă pensie, pentru că nu îmi ajungea, încep a mă descurca. Nu mai port grija zilei de mâine. Nu mă fac eu miliardară, dar îs mulţumită. De câte ori veneau sărbătorile, ajungeau să îmi dea copiii bani că vedeau ei că nu ne ajung pensiile, iar eu mă simţeam umilită. Mie mi-a plăcut toată viaţa să le pot da eu, nu să-mi dea ei mie. Acum am ce îmi trebuie din munca mea”, a mai spus Saveta Ban.

Copiii însă tot au ajutat-o să treacă la alt nivel al afacerii de familie. I-au găsit un brand „Cuptorul de altădată” sub care îşi vinde acum produsele. Numele e atârnat în căsuţa din lemn de pe pietonal, iar clienţii doamnei Ban îl primesc cu admiraţie. „Cuptorul de altădată e o raritate şi la noi în sat. Numai trei familii din sat mai au cuptor, dar nu mai fac în el decât eu. Noi însă am crescut cu mâncare sănătoasă şi aşa vrem să trăim şi în continuare”, a spus ea.

Pentru Crăciun, doamna Ban are sumedenie de comenzi. Pâinea de casă o vinde cu preţuri între 10 şi 20 de lei în funcţie de greutate, cea mai scumpă cântărind 3 kilograme: „Eu garantez pentru pita mea că rezistă trei săptămâni. Am aluat, pun şi drojdie şi îi pătrunsă bine la cuptor. Pe perioada de iarnă garantez că ţine trei săptămâni fără frigider. Cozonacii nu ţin mai mult de o săptămână-două pentru că au nucă multă, iar nuca-i mai sensibilă”.

Întrebată cât ar trebui să investească o familie în mâncarea tradiţională pentru masa de Crăciun, doamna Ban a făcut repede un calcul: 20 de lei pentru o pâine de trei kg, 13 lei pentru o plăcintă cu brânză, 10 lei pentru o pungă de cornuri, în total circa 50 de lei. Pentru şi mai multe bunătăţi, investiţia nu ar fi mai mare de 100 de lei.

saveta-ban-1 saveta-ban-2 saveta-ban-3 saveta-ban-4

Saveta Ban a făcut şi câteva recomandări pentru masa de sărbători:: „Să fie cu mâncare sănătoasă fiindcă ceea ce mănânci, aia eşti. În familia mea, e longevitate. Părinţii mei au 90 de ani. Poate veni oricine să-i vadă că mama şi tata lucrează în gospodărie, dau de mâncare la porci, la albine, la vaci. Dar ei nu mănâncă nimic din cumpărat. Pentru Crăciun fac pită de casă, sarmale băgate la cuptor în vas roman de lut şi un cozonac cu nucă adevărată, cornuleţe sănătoase”.

Produsele din „Cuptorul de altădată” le veţi găsi şi la Târgul de Crăciun care se deschide în data de 3 decembrie.

12 comentarii

  • Consătenii mei vrednici! Mă mândresc cu ei!!! Sunt nostalgic după bunătățile de altădată, făcute de bunicii mei în ,,cuptior”! Acești oameni inimoși continuă tradiția din Prislop. Felicitări și numai bine, oameni buni!!!

  • Demolați piața de pe Independenței şi construiți in locul ei o hală modernă, încalzită, luminoasă si aerisită, in care să işi vândă produsele micii producători de genul doamnei Saveta Ban.
    Alți producatori locali care ar putea fi atraşi:
    – preparate de peşte de la pescăriile din județ
    – vin de Lechința
    – lactate de Monor
    – Combis
    – producatori de sucuri naturale
    – țuică
    – microberării
    – preparate din carne de pasăre
    – preparate din carne de porc (patė etc).
    – patiserie
    – restaurant cu autoservire – meniul zilei cu mancaruri traditionale la prețuri de max. 10-15 lei.
    -alți producatori locali (eu nu îi stiu pe toți).
    O hală plină de viață in care să te intâlnesti cu prietenii cand iesi de la muncă. Să stai la o masă să bei un pahar de vin de Lechința si să mananci un sandwich facut din pâine de casă cu patė de gâscă.
    Dar poate că bistrițenii inca nu au suficienți bani să îsi permita asa ceva ? Până se termină lucrarea (poate dura ani de zile) si salariile oamenilor vor fi mai mari.

  • Ne dorim tare mult sa revina carnea proaspata de porc de casa, asa cum era cu ceva ani in urma in P-ta Decebal, unde acum se vinde peste.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.