Actualitate

Contestația pe bugetul Bistriței, respinsă de CL. Bugetul local pe 2017, adoptat

ACTUALIZARE Contestația privind proiectul de buget pe 2017, făcută de Asociația Bistrița Civică, a fost respinsă de Consiliul Local în ședința extraordinară de joi 16 martie. Ea a întrunit doar 4 voturi ”pentru” din totalul consilierilor municipali, care s-au reunit pentru a dezbate proiectul bugetului local. Primarul Ovidiu Crețu a prezentat principalele puncte ale contestației înainte de a supune la vot, ”deoarece ne obligă legea”.

În final, bugetul pe 2017 a fost aprobat cu 14 voturi ”pentru”.

”Tocmai s-a aprobat bugetul local pentru 2017. Contestația depusă de mine împreună cu colegii din Asociația Bistrița Civică Silivan Crăciun și Marius Bălan a fost respinsă de către majoritatea din Consiliul Local. Noi am contestat pozițiile fanteziste din buget (Aquaparc, Alpine Coaster, Poarta Lemnelor, etc.) iar cu suma disponibilizată (peste 10 milioane de lei) să fie suplimentat capitolul modernizări străzi. Așa că vom avea, în continuare, străzi de pământ sau cu multe gropi dar și pârtie pe noroi, Aquaparc (cu bilet de intrare 50 lei), veverițe captive, struți, mere și alte elemente decorative stilizate care urmează să fie achiziționate anul acesta”, a postat pe Facebook consilierul municipal PNL Adrian Florin Chereji.

ȘTIREA INIȚIALĂ ”Contestație privind proiectul bugetului local al municipiului Bistrița pentru anul 2017.

1. Cheltuielile de investiții sunt prevăzute în anexa “Program de investiții publice 2017” majoritatea fără note de fundamentare, încălcându-se astfel prevederile art.46 alin(3) (“Cheltuielile de investiții prevăzute la alin. (2) se detaliază în anexă distinctă de către ordonatorul principal de credite, pe bază de note de fundamentare, care vor cuprinde elemente referitoare la necesitatea, oportunitatea și alți indicatori caracteristici unor asemenea investiții, și se aprobă de autoritățile deliberative odată cu bugetul local.”). Această încălcare a prevederilor legale privind elaborarea și aprobarea bugetelor locale poate fi conatatată la aproape toate pozițiile la anexa bugetului local privind investițiile pentru anul 2017.

2. Sunt prevederi bugetare, aparent legale dar total inoportune în contextual actual de dezvoltare al municipiului Bistrița. Având în vedere prevederile Constituției României privind calitatea vieții, drepturile cetățenilor la ocrotirea sănătății și la mediu înconjurător sănătos (art.34 și 35) considerăm că alocarea fondurilor bugetare trebuie făcută spre investiții privind serviciile publice de bază (învățământ, sănătate, drumuri publice, salubrizare, spații verzi) și numai după aceea să se îndrepte și spre alte domenii. Nu putem accepta cumpărarea, de exemplu, de mobilier decorativ stilizat când avem 150 de străzi de pământ, sursa principală de praf (alături de gropile din carosabilul asfaltat care eliberează cantități considerabile de praf), praf care contribuie decisiv la îmbolnăvirile aparatului respirator ( acestea reprezentând aproape jumătate din noile cazuri de îmbolnăvire a bistrițenilor, conform statisticilor recente ale Direcției pentru Sănătate Publică).

3. Contestăm Capitolul 50.02.01 poziția 1 “Reabilitare fațade și șarpantă sediu Primărie, Piața Centrală nr. 6” cu valoare de 740 mii lei. A fost cuprinsă și în bugetul anului 2016 și, dovadă că nu este necesară, a fost amânată.

4. Contestăm Capitolul 51.02.01 Autorități executive și legislative punctul 4. Dotări independente:
– “Stație de lucru+ licență sistem de operare Microsoft Windows+ Microsoft Office” 38 buc. cu 204 mii lei deoarece nu se justifică necesitatea lor (schimbarea tehnicii de calcul se face mult mai repede decât perioada de uzură fizică și morală a echipamentelor) și datorită valorii supraestimate ( o medie de 5368 lei/stație). Estimez că o stație de lucru performantă poate fi achiziționată la 2000-2500 lei iar la 38 de stații se poate negocia obțnerea licențelor gratuit. Chiar execuția bugetară pentru 2016 certifică acest punct de vedere, echipamentele de tehnică de calcul + licențele de operare au fost achiziționate la cca 3000 lei/buc.
– Sistem de detectare și stingerea automata a incendiilor – 177 mii lei (nu există nici o justificare a acestei poziții, câte încăperi sunt protejate, câți senzori sunt prevăzuți, etc.)
– Considerăm că și la celelalte poziții ale acestui capitol sunt prevăzute prețuri supraestimate și că se poate face o economie de cca 150 mii lei la acest capitol, din cei 585 mii lei prevăzuți.

5. Contestăm Cap.61.02.05 Protecție civilă și protecția contra incendiilor poziția 1. Dispecerat operativ pentru ordine publică și servicii de protecție civilă, str. Dobrogeanu Gherea nr.15, 190 mii lei deoarece amplasamentul dispeceratului este neadecvat, fiind situat în centrul istoric al orașului, cu acces foarte greu pentru autovehiculele de intervenție.

6. Contestăm poziția 2. Dotări independente la Capitolul 67.02.05.03 Intreținere grădini publice, zone verzi, baze sportive și de agrement “Amplasare elemente de mobilier decorative stilizate în Parcul municipal, Piața Morii, Schulerwald” 50 mii lei. Rezolvăm problemele de bază ale comunității și apoi elemente decorative.

7. Contestăm la Cap.68.02 Asigurări și asistență social poziția 3. Dotări independente “Autoturism de teren 4×4” 81 mii lei; care este justificarea unui autoturism de teren? Nu ajunge un autoturism Dacia Logan de 35 mii lei?

8. Contestăm la Capitolul 70.02.50 Alte servicii în domeniul locuințelor, serviciilor și dezvoltării comunitare următoarele poziții:
– Poziția 1. Complex de agrement acvatic Aqua Park 696 mii lei– studiul de fezabilitate este confuz, a fost elaborat cu o analiză cost-beneficiu cu recuperarea investiției în 30 de ani, cu calculul eficienței pentru tarif de acces de 50 lei. În ziua ședinței CL de aprobare a SF s-a adus altă analiză cost-beneficiu cu recuperarea investiției în 15 ani, pe baza tarifului de acces de 53 lei/vizitator; în timpul ședinței CL dl.primar a afirmat că nu se va angaja credit bancar pentru finanțarea proiectului, cu toate că ambele variante ale analizei cost-beneficiu se bazau pe finanțarea cu 80% a proiectului din credit bancar; nu există nici un studiu de piață privind numărul de vizitatori luat în calculul analizei cost-beneficiu (prima variantă lua în calcul un număr de 54.000 vizitatori/an pe când a doua variantă ia în calcul 113.000 vizitatori/an – fără nici o fundamentare a acestei cifre) și nici a gradului de suportabilitate a acestor tarife (apreciem că sunt foarte mari în comparație cu tarifele de la alte obiective similare, care sunt de 15-20 lei/zi/vizitator).
– Poziția 8 și 9, respectiv “Modernizare Piața Centrală” și “Regenerare urbană a centrului istoric Bistrița-etapa 2” cu 250 + 700 mii lei ; în contextual celor scrise la punctul 2 al prezentei contestații nu le considerăm legale, nici nu am ieșit bine din perioada de valorificare a etapelor anterioare și venim cu o nouă modificare a centrului istoric.
– Poziția 10 “Cetatea medievală Bistrița-punerea în valoare a patrimoniului cultural” contestăm partial acest proiect; nu există o analiză cost-beneficiu pentru efectele financiare benefice dacă reconstruim elemente ale vechii cetăți, respectiv Poarta Lemnelor, pentru că nu va contribui cu nimic la creșterea numărului de vizitatori ai municipiului Bistrița; poarta a fost demolată în sec.XIX-lea, în zona în care se preconizează a se construi sunt clădiri noi, care ar deveni distonante cu o construcție specific medievală; chiar și pe baza numărului de vizitatori ai Turnului Dogarilor, singurul turn al cetății medievale care mai există, putem constata că numărul de vizitatori atrași de astfel de obiective este redus, cee ace nu justifică o cheltuială de 400 mii lei.
– Poziția 17 “Incubator de afaceri” 205 mii lei, contestăm locația acestui obiectiv preconizat a se construe în parcul industrial sud; incubatorul de afaceri trebuie realizat în oraș pentru a asigura acces facil al noilor antreprenori; incubatorul de afaceri trebuie să asigure spații unde să-și înceapă activitatea noile afaceri, care se pot reloca ulterior în parcul industrial dacă activitatea se dezvoltă.
– Poziția 18. “Instalație de vară tip Alpine Coaster pe amplasamentul pârtiei de schi din complexul polivalent Wonderland” 1.100 mii lei – nu există nici o fundamentare tehnico-economică a acestei instalații; după experiența tristă cu pârtia de schi va fi un nou eșec investițional; astfel de instalații sunt construite cu lungime de 3-6 km și cu diferență de nivel de cel puțin 500 m. Nu este studiu de fezabilitate, nu este analiză cost-beneficiu privind rentabilitatea investiției; se dorește încă “ceva” ca să se justifice achiziționare telescaunului dar nu se ia în considerare impactul financiar asupra bugetului local; cea mai simplă întrebare cu privire la acest obiectiv : taxa de acces la telescaun și la Alpine coaster va acoperi cheltuielile cu energia electrică și operarea celor două instalații? Nu este nici un studiu cu privire la aceste aspect.
– Poziția 21. Dotări independente suporți pentru transport biciclete 125 mii lei; nu este nici o fundamentare tehnico-economică; probabil că se referă la montarea de dispozitive de prindere a bicicletelor la telescaun; este o cercetare de piață privind numărul de personae care practică mountain-bike? Sunt ei dispuși să meargă pe dealul Cocoș, pe o pistă foarte scurtă în comparație cu pista pe care au amenajat-o în pădurea Codrișor?

9. Contestăm cap. 84.02 Transporturi:
– poziția 27 “Amenajare str. Faleză” 2830 mii lei deoarece nu rezolvă problema traficului dinspre zona Libertății spre Zăvoaie peste podul Berăriei; proiectul trebui realizat conform SF initial, cu legătură directă de la pod la str.Zăvoaie; cum cumpărăm terenuri pentru piață, parcare, etc. trebuie achiziționate terenurile necesare construirii drumului de la pod direct la str. Zăvoaie; legătura de la pod pe str.Faleză este improprie, de pe pod trebuie virat 90 grade la stânga, pe o rampă care va bloca accesul cetățenilor care au proprietăți, inclusiv case, pe acestă stradă. La amenajarea str. Faleză să rămână 700-750 mii lei pentru amenajarea ei ca stradă înfundată; 750-800 mii lei să se aloce pentru noua stradă, care are cca 450 m, iar diferența de 1280 lei la alte poziții de la acest capitol;
– poziția 30 “Parcare subterană în Piața Mihai Eminescu” 42 mii lei; nu se justifică proiectul deoarece costul pentru crearea a cca 120 locuri noi de parcare este imens, preconizat la 5 mil.Euro; o soluție pentru rezolvarea parcărilor publice în zona este achiziționarea parcelei proprietate private din fața Trezoreriei și studierea amplasării unei parcări cu un nivel subteran și 2-3 nivele supraterane;
– poziția 36 “Amenajare pasaj pietonal Bd.Independenței – Iosif Vulcan 365 mii lei; nu are nici o justificare a utilității acestui pasaj suprateran; nu este punctul sensibil al intersectării traficului de pietoni cu cel auto; problema trebuie rezolvată, precum la trecerea anterioară de pietoni din zona Big, cu semafor cu temporizare; o trecere de pietoni supraterană produce mari inconveniente persoanelor vârstnice a persoanelor cu dizabilități locomotoare și acelora care traversează cu cărucioare pentru copii. Toate aceste categorii de persoane vor fi nevoite fi nevoite să facă ocoluri mari până la trecerile de pietoni la nivelul solului (Big sau Kaufland) încălcându-li-se dreptul legal elementar de acces la infrastructura rutieră.

10. Contestăm poziția Sens giratoriu la intersecția str. Tărpiului, Drumul Cetății și
Livezi 2815 mii lei deoarece soluția adoptată este foarte scumpă, datorită
necesității relocării unor utilități; pot fi realizate variante de rezolvare a ambuteiajelor din acea intersecție; contestăm această poziție și datorită faptului,că SF este întocmit de o firmă specializată în construcții nicidecum proiectare în domeniul traficului rutier; există și suspiciunea că Drumul Cetății este în continuare în administrarea Secției de Drumuri Naționale și, în acest caz, investiția este ilegală.

11. Contestăm la Cap.70.02 Locuințe, servicii și dezvoltare publică, subcapitolul Protecția mediului, subvențiile pentru acoperirea diferenței de preț în valoare de 2.376 mii lei, deoarece nu a fost prezentat Consiliului local nici o fundamentare a prețului colectării și transportului gunoiului menajer, iar pentru anul 2017 nu există nici o reglementară legală privind taxa/tariful de colectare/transport gunoi menajer.

Rezultă disponibilizarea sumei de 11.325 mii lei pe care propunem să o alocăm astfel:

1. Studiu de fezabilitate pentru sistem municipal de colectare-transport-depozitare gunoi menajer. Experiența nefericită cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deșeuri impune ca municipiul Bistrița să-și creeze propriul system și să nu mai depindă de alte comunități locale din județ. La sfârșitul perioadei de implementare a proiectului integrat județean (2020) municipiul Bistrița trebuie să iasă din această asociere păguboasă pentru cetățenii municipiului atât din punctul de vedere al tarifelor (care au ajuns printer cele mai mari din țară) dar mai ales prin faptul că protecția mediului înconjurător este în pericol (punctele de colectare fiind un permanent focar de infecție), că nu se face o colectare selectivă corespunzătoare și că nu se aplică principiul “poluatorul plătește”, toată lumea plătind același tarif indiferent că face colectare selectivă (pentru care ar trebui să primească bonificații) sau duc cantități diferite de gunoi la pubele. Dacă nu începem de anul acesta documentarea în vederea găsirii unei variante moderne și eficiente ne va prinde anul 2020 în aceeași situație cu consecințe dezastruoase pentru comunitatea bistrițeană. Propunem alocarea sumei de 500 mii lei în acest an pentru această poziție care să fie cuprinsă la Cap. 70.02 Locuințe, servicii și dezvoltare publică.

2. Studiu de fezabilitate pentru realizarea unei piste de biciclete, pe malurile râului Bistrița de la Unirea (pod ce duce la Wonderland) până la Sărata și amenajarea unui tronson de promenadă ( pentru început între Podul Jelnei și Podul Budacului). Justificarea acestei poziții rezultă din însăși Strategia de dezvoltare a municipiului Bistrița până în anul 2030. Pistele de biciclete, realizate în vecinătatea unui element esențial pentru viață/sănătate, respectiv un curs de apă,
ar avea un dublu beneficiu. În primul rând s-ar crea o arteră de circulație eco în deplină siguranță pentru cicliști, iar în al doilea rând s-ar mări infrastructura publică de agrement. Propunem alocarea sumei de 100 mii lei în 2017, care să fie cuprinsă tot la Cap.70.02

3. Cu diferența de 10.725 mii lei propunem să fie suplimentate alocațiile bugetare la capitolul 84.02 Transporturi subcapitolul 84.02.03.01 Drumuri și poduri, putându-se moderniza, în plus, cca 12 km din străzile de pământ din municipiul nostru”.

Adrian Florin Chereji, consilier local PNL, președinte Asociația Bistrița Civică

8 comentarii

  • Viziune cu mult mai buna decat tota echipa lui Cretu cu consilieri cu tot. Felicitari celor de la B-ta CivicaImi pare rau ca nu am fost la intalnirea lor .

    • Veniți să susțineți contestația la ședința Consiliului local din data de 16 martie, ora 14. Cu cât vor fi mai mulți bistrițeni cu atât sunt mai mari șanse ca amendamentele să fie acceptate!

  • Sa faca bine sa candideze cei de la Bistr. Civica in 2020 ca independenti. Lasati naibii partidele si Chereji si Balan.Poata ca asa om iesi mai multi la vot.

    • Dle Vasilică, dar au fost candidați independenți la localele de anul trecut. De ce nu a ieșit lumea la vot?

  • Da ,o fost un popa, Bojor si care acuma vrea sa il aduca pe rusnacul Dodon in vizita la Bistrita. Vai de el independent .

  • Contestati, contestati, doar de asta sunteti buni. Sa nu se faca nimic ca doar se poarta antichitatile, putem ramane cu ce ne-a lasat trecutul. Poate asta-i motivul pentru care d-l. Chereji n-a facut nimic in vremea cand conducea administratia locala, avea putere si bani, ii mai trebuia viziune. Daca n-a facut nimic, dece sa faca altii. Sa cred ca incearca sa justifice banii nostri care-i intra lunar in buzunar, deocamdata degeaba?

  • Referitor la puntul 10 din contestatia ABC (anexa PNL), Sensul giratoriu Tarpiu trebuie mandatoriu sa fie facut cat mai repede in conditii corespunzatoare si nu in Varianta aberanta a lui Peteleu (in care nu pot circula tirurile).
    Daca pentru un lucru facut cu cap trebuie repozitionate retele atunci asta si trebuie facut indiferent de costuri. Numai PNL-ul are suspiciuni referitor la Drumul Cetati, aceasta strada este data in proprietatea orasului prin hotarare de guvern indiferent daca noi vren sau nu.
    In concluzie acest punt din contestatie nu numai ca este neavenit dar si sfideaza ridicolul, sa nu va mirati atunci ca nu va voteaza nimeni.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.