Actualitate

Prima etapă a Cupei României la Enduro, în week-end la Bistrița. Peste 80 de concurenți înscriși

Bistritz Bike Shop şi Primăria Bistriţa organizează în 8-9 aprilie, în zona Ștrandului Codrișor, prima etapă din Cupa României la Enduro. Acest concurs este organizat în parteneriat cu Federaţia Română de Ciclism.

83 de concurenți s-au înscris până acum la competiția CNE#1 Bistriţa, format Enduro pe patru speciale, care cumulate măsoară 7,7 km, cu o diferenţă de nivel de 800 m. AICI formularul de înscriere (ultima zi este 5 aprilie) și lista participanților.

Detalii speciale:

PS 1 – lungime 2,2 km, diferenţa de nivel 230 metri, transfer 3,6 km
PS 2 – lungime 2,1 km, diferenţa de nivel 230 metri, transfer 4,5 km
PS 3 – lungime 1,9 km, diferenţa de nivel 220 metri, transfer 1,2 km
PS 4 – lungime 1,4 km, diferenţa de nivel 130 metri transfer 3 km.

 

Înscrierile se fac pe portalul mtbcup.ro, iar taxa de înscriere este de 70 lei şi se achita la faţa locului. Fetele şi juniorii au gratuitate la înscrieri. Ultima zi pentru înscrieri este 05.04.2017.

Competiţia se desfăşoară conform regulamentului UCI şi FRC de mountain bike Enduro. Toţi concurenţii sunt obligaţi să poarte cască de bicicletă omologată specifică disciplinei Enduro (open face sau full face), număr de concurs fixat pe partea din faţă a bicicletei care să fie vizibil pe toată durata antrenametelor şi a finalei, dopuri la ghidon, de asemenea se recomandă purtarea de ochelari sau goggles, genunchiere, cotiere, mănuşi şi rucsac care să conţină pelerină de ploaie, kit de pană, multi tool, harta traseelor, apă, hrană şi telefon mobil.

Program:

08/04/2017

10:00 – 17:00 Înscrieri
10:00 – 14:00 Antrenamente libere
17:00 – Şedinţa tehnică

09/04/2017

08.30 – Şedinţa tehnică
09:00 – Alinierea la start a tuturor concurenților
09:10 – Start cat. Feminin, Juniori, Elite, Masters şi Hobby
16:30 – Festivitatea de premiere

Cronometrare: Cronometraj electronic cu cip.

Zone de alimentare/asistenţă tehnică: Două zone de alimentare şi o zona de asistenţă tehnică.

Durata: Concurenţii de la toate categoriile trebuie să parcurgă fiecare specială o dată.

Fond de premiere în bani (5.000 lei) + vouchere şi produse.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.