Actualitate

Academicianul Felix Unger, la Bistrița

În cadrul Seminarului de Medicină și Teologie, în ziua de marți 9 mai, ora 9.30, în saloanele Hotelului Metropolis va avea loc conferința „Sciences and Theology”, susținută de Acad. Felix Unger, președintele Academiei Europene pentru Ştiinte și Arte din Salzburg, Austria.

Acesta s-a născut la 2 martie 1946 în orașul austriac Klagenfurt și face parte din elita mondială a specialiștilor în boli cardiovasculare. A studiat medicina la Viena, unde a absolvit în anul 1971 ca elev al prof. dr. Fritz Kaindl. După absolvire, a practicat medicina la Clinica de chirurgie cardio-vasculară din capitala Austriei, dedicându-se studiului transplantului cardiac.

În anul 1986, Felix Unger a efectuat primul transplant de inimă artificială din Europa, fiind vorba de un substitut cu durată de functionare limitată, până la găsirea unui donator pentru transplant cardiac.

În anul 1990, a fost ales președintele Academiei Europene pentru Ştiinte și Arte (Academia Scientiarum et Artium Europaea), care este o societate de savanți și artiști cu 1700 de membri, din care 29 sunt laureați ai premiului Nobel.

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, Facultatea de Teologie Ortodoxă UBB Cluj-Napoca, Societatea Română de Bioetică, Societatea Română de Pediatrie, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Asociația Medicală Română, filiala Bistrița, și Spitalul Județean de Urgență Bistrița organizează al XVI-lea Seminar Internațional de Medicină și Teologie, cu tema ”Resacralizarea relației medic-pacient”.

Lucrările se vor axa pe următoarele teme: Prelevarea și transplantul de organ, Comunicarea în medicină, Consilierea duhovnicească în dialog cu psihologia, Mărturisirea creștină în practica medicală, Artă Sacră: Identitate şi naţional în arta şi iconografia românească. Conferințe: Pledoarie pentru întoarcerea la sfințenia vieții, Tendințe actuale în transplantul de organ (Felix Unger, Președintele Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg, Austria).

Lucrările vor avea loc în perioada 8-9 mai, în saloanele Hotelului Metropolis. Printre invitați: Felix Unger – președintele Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg, Austria, Gheorghe Borcean – președintele Colegiului Medicilor din România, fostul vicepremier Vasile Sebastian Dâncu, IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț, Alex Ștefănescu, Pavel Chirilă, Ioan Chirilă.

Aici mai multe detalii despre programul simpozionului.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.