Actualitate

CSM Bistrița descătușată: victorie la Brăila! Ce spune antrenorul Horațiu Pașca (FOTO)

Echipa de handbal feminin CSM Bistrița a câștigat meciul din etapa a 2-a a Ligii Naționale (Liga Florilor), al doilea consecutiv disputat în deplasare, 31-30 cu ocupanta locului 2 în sezonul trecut, Dunărea Brăila, participantă în cupele europene. După ce la pauză erau conduse cu 18-14, fetele antrenate de Horațiu Pașca s-au descătușat în repriza a doua, în care au condus permanent, și s-au impus pe un teren dificil, urcând pe locul 9 în clasament.

Au adus o victorie importantă Almudena Rodriguez – 7 goluri, Laura Pristăvița – 6, Szilvia Szabo – 5, Alexandra Orșivschi – 5, Daniela Rațiu – 4, Oana Chirilă – 2, Irina Ivan – 1, Andreea Bărbos – 1.

AICI UN ALBUM FOTO!

Viorica Țăgean a salvat 10 din cele 24 de mingi trimise de brăilence pe poarta sa (procentaj 41%), iar Ana Maria Măzăreanu – 2 din cele 13 aruncări pe poartă (procentaj 15%).

Am început mai greu meciul, veneam după 1.000 de km făcuți în 72 de ore în urma unui meci extrem de intens fizic la Craiova. În prima repriză din păcate n-am reușit să ne concentrăm suficient, iar Brăila ne-a dominat la mai toate capitolele. Pauza pentru noi a fost un sfetnic bun, iar modul în care au abordat fetele repriza a doua și dăruirea de care au dat dovadă, atitudinea pe care au arătat-o în teren au făcut ca într-un final să câștigăm meciul la un gol. A fost un meci extrem de încrâncenat, să nu uităm că au învins în sezonul trecut campioana României. Atitudinea și în special modul în care în am reușit să ne apărăm ne-au adus cele trei puncte și liniștea pentru a pregăti meciul cu Vâlcea care nu va fi cu nimic diferit de primele două, Vâlcea fiind una dintre echipele care și-a anunțat candidatura la un loc pe podium”, a declarat Horațiu Pașca pentru CSM Bistrița Facebook

Nicoleta Dincă, Roxana Cârjan și Denisa Giurgiuca nu au evoluat nici în această întâlnire, fiind accidentate.

Partida a fost arbitrată de doljenii Claudiu Gorina și Florin Melencu. Observator: Alin Cârligeanu (București).

În etapa a 3-a, CSM Bistrița joacă primul meci din noul sezon în fața propriilor suporteri – sâmbătă 16 septembrie, de la ora 12.00, cu HCM Rm. Vâlcea. În runda inaugurală, echipa bistrițeană a fost învinsă la Craiova cu 25-19.

Celelalte meciuri din etapa a 2-a: CSM Slatina – Corona Brașov 22-25, U Cluj – Rapid București 37-29, HC Zalău – Măgura Cisnădie 28-27, Danubius Galați – HCM Slobozia 20-21, HCM Rm. Vâlcea – SCM Craiova 24-28, CSM București – CSM Roman.

5 comentarii

  • Braila nu este ce a fost.Jucatoarele cele mai bune au plecat la Brasov.Un semn bun e revenirea Almudenei si a lui Orsivschi.Cum poti sa spui ca te-ai aparat bine cand ai luat 30 de goluri?Meciul s-a castigat pe greselile adversarelor.Greu.Destul de greu.

  • Domnilor să nu ne pierdem obiectivitatea.Brăila a jucat cu 9 fete dintre care doar portarul şi o extremă au jucat handbal adevărat.Mai mult de atât în minutul 28 o jucătoare de bază a Brăilei a primit cartonaş roşu iar Brăila a fost nevoită să joace cu 3 extreme pe teren,dintre care una a jucat pe post de inter.Mai mult de atât fetele de la Brăila nu şi-au primit salariile de 3 luni şi sunt blocate transferurile.Patru jucătoare ale Brăilei ,care de fapt sunt cele mai bune,au stat în tribună.Deci să nu exagerăm ca domnul Paşca cu laudele,e o victorie modestă.Era un dezastru ca Bistriţa care are 16 jucătoare să fi pierdut contra Brăilei care are 9 jucătoare.Iar de apărare repet ce am zis:la 30 de goluri parcă eram pe bulevard.Nu ne luaţi de proşti.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.