Actualitate

Timp de o săptămână, la Bistriţa, deşeurile selectate vor fi ridicate de la poarta casei de Supercom

„În săptămâna 16 -22 octombrie 2017, în ziua convenită cu operatorul de salubritate, cetățenii din Bistriţa vor putea scoate în fața casei, alături de pubela cu deșeuri menajere, și un sac în care se află deșeurile colectate selectiv, respectiv metal, plastic, sticlă sau hârtie”, anunţă administratorul public al oraşului, George Avram, printr-un comunicat de presă.

El reaminteşte că participarea la Campania „Curăţenia de toamnă” este „o datorie civică a cetăţenilor, asociaţiilor de proprietari / locatari, agenţilor economici, instituţiilor şi autorităţilor publice care domiciliază, au sediul şi / sau îşi desfăşoară activitatea pe raza Municipiului Bistriţa şi localităţile componente” şi că în acest an Campania „Curăţenia de toamnă” se desfăşoară între 16 octombrie – 16 noiembrie 2107.

„Începând cu declanșarea acestei campanii oferim cetățenilor Municipiului Bistrița care locuiesc în case individuale încă o modalitate de a colecta deșeurile selectiv. Pentru a nu mai fi obligați să se deplaseze până la platformele amenajate special pentru colectarea selectivă, în săptămâna 16 -22 octombrie 2017, în ziua convenită cu operatorul de salubritate, cetățenii vor putea scoate în fața casei alături de pubela cu deșeuri menajere și un sac în care se află deșeurile colectate selectiv, respectiv metal, plastic, sticlă sau hârtie”, mai precizează el în comunicat.

Primăria Bistriţa vrea să stimuleze, în felul acesta, colectarea selectivă.

6 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.