Actualitate

Echipă de intervenție stomatologică pentru copiii cu tulburări de dezvoltare și persoanele nedeplasabile

”Demersurile începute de Asociația Autism Europa Bistrița în urmă cu șase ani dau, în sfârșit, rezultate, astfel că ne bucurăm să anunțăm că în curând copiii cu autism și alte dizabilități psihice vor putea beneficia de servicii stomatologice complexe, care necesită anestezie sub supraveghere medicală, pe plan local, în baza parteneriatului cu Spitalul Județean de Urgență Bistrița, Colegiul Medicilor Dentiști BN și Club Lions Bistrița”, informează AAE Bistrița.

Obiectivele de bază ale colaborării:

• Tratarea pe plan local a patologiei stomatologice în cazul copiilor cu dizabilități. Creșterea accesului la servicii stomagologice pentru copii din categorii medicale defavorizate.
• Reducerea disconfortului și a cheltuielilor ridicate la care sunt supuși beneficiarii cu dizabilități psihice și familiile acestora în cazul transportului în altă localitate pentru manevre stomatologice simple.
• Dezvoltarea serviciilor comunitare de asistență socială și medicală pentru copiii cu dizabilități psihice și asociate de pe raza județului Bistrița-Năsăud.
• Profilaxie stomatologice pentru copiii cu dizabilități psihice și asociate de pe raza județului Bistrița-Năsăud.
• Tratarea unor pacienti care nu se pot deplasa si nu pot fi transportati, din motive de invaliditate, la cel mai aproiat cabinet stomatologic
• Tratarea unor copii din zone defavorizate, izolate care nu au acces la servicii stomatologice

Intervențiile echipei mixte vor avea loc de 1-2 ori/lună, în funcție de solicitări și de disponibilitatea membrilor echipei și a sălilor de operație, dar nu mai puțin de 12 intervenții/an.

În acest scop, se va achiziționa un unit dentar mobil pentru care partenerii au strâns deja o parte din suma necesară.

1 comentariu

  • Mulțumesc tuturor celor implicati în acest proiect si în mod deosebit d-nei dr. Camelia Bonau care tratează copiii cu foarte multă răbdare si dragoste si bineînțeles terapeutilor care au însotit copiii la programul de desensibilizare stomatologica.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.