Sport

Jean Pădureanu află în 3 aprilie verdictul în ”Dosarul transferurilor”

Tribunalul Bucureşti a amânat din nou, pentru 3 aprilie, decizia în dosarul transferurilor de jucători, în care sunt acuzaţi Jean Pădureanu, George Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea.

Instanţa Tribunalului Bucureşti anunţase în 21 februarie că se va pronunţa în acest caz în 6 martie, însă atunci a amânat verdictul pentru 20 martie.

Marţi, instanţa a amânat din nou pronunţarea unei soluţii în acest dosar, pentru 3 aprilie.

La ultimul termen de judecată, din 21 februarie, au fost prezenţi toţi cei opt inculpaţi, agenţii de fotbalişti Ioan şi Victor Becali, acţionatul majoritar al FC Rapid, George Copos, preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, preşedintele clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, fostul acţionar dinamovist Gigi Neţoiu, fostul impresar Gică Popescu şi fostul preşedinte al cluburilor Oţelul Galaţi şi Steaua, Mihai Stoica.

Jean Pădureanu este acuzat în cazul transferurilor jucătorilor Ionel Ganea – de la Gloria Bistriţa la VfB Stuttgart, din iulie 1999 şi Lucian Sânmărtean – de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos Atena, din august 2003.

Procurorul de şedinţă, Cristian Anghel, a cerut instanţei condamnarea tuturor inculpaţilor la pedepse cu executare, acestea variind între minimum pedepsei, pentru Gheorghe Popescu şi Jean Pădureanu, şi maximum acesteia pentru Ioan şi Victor Becali.

Procurorul Cristian Anghel a solicitat instanţei, în concluzia finală, dispunerea condamnării cu executare în regim de detenţie a tuturor celor opt inculpaţi în dosarul transferurilor de jucători.

Pentru inculpaţi solicitările procurorului au fost următoarele:

Jean Pădureanu – condamnarea cu executare în regim de detenţie orientată către minimum pedepsei pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală.

George Copos – condamnarea cu executare în regim de detenţie orientată către jumătatea maximă a pedepsei pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală.

Mihai Stoica – condamnarea cu executare în regim de detenţie peste minimum pedepsei pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Cristian Borcea – condamnarea cu executare în regim de detenţie către jumătatea maximă a pedepsei pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Ioan Becali – condamnarea cu executare în regim de detenţie orientată către maximum pedepsei pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală.

Victor Becali – condamnarea cu executare în regim de detenţie orientată către maximum pedepsei pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală.

Gheorghe Neţoiu – condamnarea cu executare în regim de detenţie peste minimum pedepsei specificat de lege pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Gheorghe Popescu – condamnarea cu executare în regim de detenţie peste minimum pedepsei specificat de lege pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu, Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999 – 2005.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.