„Ceea ce s-a întâmplat în 10 august, în Piaţa Victoriei la Bucureşti, reprezintă o pată neagră pe mandatul actualului guvern”, a spus preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, miercuri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, convins că vor curge demisiile după ce va fi finalizată ancheta declanşată de Parchetul General în acest caz.
El a menţionat că Ministerul de Interne va trebui, săptămâna viitoare să răspundă în faţa Parlamentului pentru felul în care a acţionat Jandarmeria la mitingul diasporei, iar ministrul Carmen Dan să explice de a lansat în spaţiul public informaţia că un procuror militar a stat în spatele acestor acţiuni violente, informaţie total eronată pentru care ar fi trebuit să demită până acum mai mulţi dintre subordonaţii săi, începând cu şeful Jandarmeriei. În ce-l priveşte pe acesta din urmă, Tomac a spus că avea obligaţia să ceară scuze românilor pentru că Jandarmeria a agresat cetăţeni nevinovaţi la mitingul diasporei.
„Convingerea mea este că, din umbră, oameni din sfera PSD i-au trimis pe unii în piaţă pentru a compromite acţiunea din 10 august. Este regretabil că, pentru a încerca să denigreze o întreagă suflare românească s-a ajuns la o asemenea abordare. Cui serveşte compromiterea evenimentului? PSD! De ce PSD a decis să o trimită în vacanţă exact în această perioadă pe doamna premier Dăncilă e de la sine înţeles. Faptul că, pentru prima oară de la Revoluţie, într-un mod incredibil au fost agresaţi jurnalişti şi am văzut scene pe care nici în zonele de conflict militar nu le poţi întâlni. (…) Faptul că nici până acum nici ministrul de Interne, nici Jandarmeria nu au ieşit să prezinte un raport complet arată cât de profundă e prăpastia în sânul executivului cu privire la acest eveniment. Am cerut demisia din funcţia de ministru a doamnei Dan. Este inadmisibil ca un ministru să vină în faţa opiniei publice şi să arunce informaţii false precum că, în centrul de comandă, se afla un procuror militar care coordona împreună cu Jandarmeria întreaga intervenţie în condiţiile în care acest fapt ar fi ilegal. Nu are ce căputa un procuror într-o celulă de comandă. Există legi clare, responsabilităţi bine definite. Un procuror vine doar după un incident. Deci toată Mineriada Diasporei e o pată neagă pe mandatul acestei guvernări, iar eu sunt convins că demisiile vor curge în lanţ în următoarea perioadă după ce această anchetă va trebui dusă până la capăt. E inadmisibil ca, la cinci zile de la această rebeliune, instituţiile statului pur şi simplu să nu comunice nimic corent legat de ordine, dispoziţii, riscuri şi aşa mai departe. Pur şi simplu zeci de mii de oameni au fost puşi într-un pericol fără precedent, iar instituţiile statului, clasa politică, are obligaţia să clarifice această chestiune”, a spus Eugen Tomac.
El a adăugat că, marţi, împreună cu grupurile parlamentare ale PNL şi USR, PMP a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru a se crea o comisie de anchetă parlamentară cu privire la evenimentele din 10 august: „Sunt convins că săptămâna viitoare, Ministerul de Interne va trebui să dea un test atât în plenul Camerei, cât şi în comisiile de specialitate unde o vom invita pe ministrul Carmen Dan”.
Eugen Tomac se află miercuri, în Bistriţa-Năsăud, unde se întâlneşte cu liderii partidului din judeţ, dar participă şi la unele evenimente organizate în comune.
Este revoltătoare atitudinea jandarmilor față de cei 4 evrei scoși din taxi. Evrei? Vă gazăm ca la Auschwitz, și asta după ce Daea a afirmat ce-a afirmat.
DEMISIA ! Jos DRACnea !
pesedeul trebuie scos in afara legii. Societatea civila trebuie sa se trezeasca si sa vada marea inselatorie facuta de acesti urmasi ai comunistilor si vedeti bine ca au aceleasi apucaturi si folosesc structuri militare organizate dupa acelasi principiu de eliminare prin groaza si forta a tot ce misca. Ati vazut ca au reactivat in jandarmerie acel pensionar ticalos in alb care a coordonat toate atacurile suspecte cu gaze suspecte si grenade.
Jos ciuma rosie si penalii !