Politică

Consilierii PDL nu s-au prezentat la CJ, şedinţa de constituire a fost reprogramată. Radu Moldovan: ”Mă aşteptam la acest gest”

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan a făcut o reconvocare pentru duminică 24 iunie, ora 17.00. ”Am luat act de decizia colegilor din PDL, o respect, dar dacă nu se prezintă nici duminică şi nici marţi, când ar fi a treia convocare, locurile lor devin vacante”, a precizat Moldovan.

După ce au anunţat printr-un comunicat că nu sunt de acord cu modul în care a fost convocată şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean, consilierii PDL nu au mers vineri dimineaţă la Palatul Administrativ, unde trebuia să aibă loc depunerea jurământului.

În sală au fost prezenţi doar consilierii USL şi reprezentanţii PP-DD, Ştefan Todea şi Ramona Bugnar. De asemenea, au asistat la întâlnire o serie de membri ai PP-DD, în frunte cu Lucian Adrian Ungur, veniţi să vadă cu ochii lor cum decurg lucrurile.

”În conformitate cu prevederile legii, a fost convocată pentru vineri şedinţa de constituire a CJ şi de depunere a jurământului de către consilierii judeţeni. Conform legii, pentru ca această şedinţă să aibă loc este nevoie de două treimi din numărul consilierilor aleşi. Nu îndeplinim condiţia, pentru că partenerii noştri de la PDL nu s-au prezentat. Vă anunţ că începem demersurile legale, împreună cu secretarul judeţului, pentru reconvocare. Şedinţa de constituire se reconvoacă de către preşedintele CJ în două zile, adică duminică 24 iunie, ora 17.00. Eu sunt perseverent, o să perseverez cu un comportament civilizat. Am luat act de modul în care ei şi-au dorit să aibă o primă reuniune”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, iar întâlnirea s-a încheiat.

Radu Moldovan a detaliat apoi în faţa reprezentanţilor presei. ”Şedinţa a fost convocată legal, în termen de trei zile de la depunerea jurământului de către preşedintele CJ. Azi a fost prima zi din cele trei, convocarea a fost făcută publică pe site-ul CJ. Secretarul judeţului are dreptul, conform legii, să facă un comunicat prin care anunţă public această şedinţă. Convocarea s-a făcut conform prevederilor legale, a fost alegerea celor din PDL să reacţioneze aşa. Respect decizia lor, am reconvocat şedinţe. Nu comentez comunicate ale partidelor politice. Dacă şedinţa nu se poate ţine nici duminică, o vom reconvoca pentru marţi. Dacă nici marţi nu se prezintă, cele 13 locuri ale PDL devin vacante şi vom merge pe căile legale în continuare. Da, mă aşteptam la acest gest din partea lor, după gestul de la învestirea mea (n.r. – reprezentanţii PDL, conducere, consilieri, primari, nu au participat la ceremonie)”, a comentat preşedintele CJ.

Pe ordinea de zi a şedinţei de constituire a CJ se află proiecte privind alegerea Comisiei de validare a CJ, privind validarea mandatelor de consilier judeţean şi alegerea vicepreşedinţilor CJ.

Consilierii judeţeni ai USL sunt următorii: Iulian Stroe (PC), Alexandru Pugna (PSD), Stelian Dolha (PNL), Daniel Suciu (PSD), Doina Pană (PSD), Samuel Coman (PNL), Ioan Gaftone (PSD), George Pop (PSD), Dorin Popescu (PNL), Andrei Suciu (PSD), Mircea Mereuţă (PNL), Mihail Mureşan (PSD), Ioan Deneş (PNL), Maria Ulecan (PSD), Ileana Moldoveanu (PSD).

Aflaţi pe listele de consilieri, Emil Radu Moldovan (liderul PSD BN) – învestit preşedinte al CJ, Ioan Țintean (preşedintele PNL BN) – care va continua mandatul de deputat, Dan Moldovan (PSD) şi Cristian Parasca (PSD) au renunţat la această demnitate, în locul lor intrând în consiliu Mihail Mureşan, Ioan Deneş, Maria Ulecan şi Ileana Moldoveanu.

Cei 13 consilieri PDL sunt: Vasile Borş, Eugen Curteanu, Gabriela Montoiu, Mihai Bumbu, Vasile Marc, Vasile Negruşeri, Luca Peter, Florin Urâte, Robert Sighiartău, Emil Neia Lăcătuş, Monica Săsărman, Florin Rogozan, Anton Runcan.

   

1 comentariu

  • Daca lideriul USL se astepa la acest lucru, atunci facea toate demersurile necesare sa previna acest lucru…adica nu-i convoca prin intermediul presei sau prin comunicatul de pe site. Oricum grea sarcina va avea pentru ca are majoritatea FOARTE FRAGILA . Ma intreb daca tot prin intermediul presei vor fi convocate de acum sedintele si daca si noua convocare ramane tot la stadiul de ,,convocator in presa”.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.