Secretarul de stat Sorin Roșu Mareș de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este noul președinte interimar al ALDE Bistrița-Năsăud. La conferința de alegeri a PSD Bistrița-Năsăud, acesta a spus că PSD și ALDE au avut la nivelul județului ”comuniune în idei și în acțiune”, iar ”tandemul care a fost format foarte bine gândit Radu Moldovan – Ioan Țintean a dat roade”.
”Este prima mea misiune oficială în calitate de președinte interimar al ALDE Bistrița-Năsăud de a vorbi în fața dvs. și de a vă transmite salutul nostru. Este o propunere făcută de organizația Bistrița-Năsăud pentru ca eu să conduc interimar această organizație și, în această calitate sunt în fața dvs. pentru a vă transmite salutul întregii organizații de la nivelul județului Bistrița-Năsăud, dar și al organizației naționale. Desigur este un moment de bilanț și îi mulțumesc domnului Radu Moldovan pentru colaborarea pe care am avut-o până în acest moment pentru că a ținut deschis tot timpul deschis tunelul și poarta dialogului și îi solicit viitorului președinte al PSD BN să țină aceeași ștachetă ridicată pentru că, cu siguranță, în acest mod, vom reuși să facem ceea ce trebuie pentru România, pentru cetățenii acestei țări și pentru cetățenii din județul Bistrița-Năsăud, pentru că s-a văzut de-atâtea ori că, în momentul în care nu există unitate și o comunitate strâns legată a celor care conduc destinele unui județ, nu vom putea să aducem dezvoltarea acelui județ. Eu spun că, la nivelul județului Bistrița-Năsăud, a fost această comuniune în idei, în acțiune și, cu siguranță, tandemul care a fost format foarte bine gândit Radu Moldovan – Ioan Țintean a dat roade și acest județ funcționează și se dezvoltă pe zi ce trece. Doar cei care nu vor să vadă acest lucru nu îl văd. Cu siguranță că, pe viitor vom avea multe dificultăți de depășit, multe provocări, dar sunt ferm convins că împreună vom reuși să trecem peste aceste provocări. Urez mult succes echipei și domnului președinte Radu Moldovan îi urez să câștige toate alegerile pe care și le propune de aici înainte”, a spus Sorin Roșu Mareș.
Sorin Roșu Mareș a fost numit președinte interimar al ALDE Bistrița-Năsăud după ce reprezentanții Adunării Generale a ALDE Bistrița-Năsăud s-au întâlnit în cadrul unei ședințe extraordinare și au avut două propuneri, prima fiind vicepreședintele ALDE BN, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Sorin Roșu-Mareș, și a doua primarul comunei Romuli, Ioan Monița, cel care a ocupat funcția de prim-vicepreședinte al organizației județene. Interimatul este valabil până la Conferința județeană de alegeri.
Toate acestea după ce, în 11 iulie a.c., fostul președinte Ioan Țintean a anunțat că și-a depus mandatul, urmarea rezultatelor slabe obținute de ALDE la alegerile europarlamentare. ”Șase filiale județene din Transilvania și Banat am făcut sub 5%, tot eu am făcut cel mai mult și de data asta, dar la ce îmi folosește? Restul au făcut 2%, 3%. Este un semn de întrebare, nu? Ce politică trebuie să facă ALDE ca să creștem? Și atunci, să vină tineretul””, a spus Țintean.
Oportunisti
Minciuni pe care le înghit unii nestiutori. Propaganda ieftina, făcută pentru prostime!
Propaganda ieftina pentru unii care o înghit pe nemestecate!
alde si psd aceași rezoluțiune infracțională în „unitate și comunitate strâns legată”
Cam tot împreună o să și dispăreți.
Fiecare șef de organizație să – și ia mai multe neveste, modelul liderului suprem. Atunci mai votează și alte neamuri, muzicanții de la nuntă … mai faceți pragul electoral de 5%. Pe raftul prăfuit al istoriei vă așteaptă partidul care a avut la guvernare zece mii de specialiști, pe altă planetă dar nu în România.
pe pariu ????