Cultură

Liber pe tobogane la Băile Figa! Distracţia adevărată abia acum începe! (FOTO)

Primăria Beclean a inaugurat, vineri, într-un cadru festiv, cele trei tobogane uriaşe de la Băile Figa, prevăzute cu bucle şi serpentine, o atracţie în plus pentru parcul balnear în care s-au investit până acum peste trei milioane de euro şi pe care l-au frecventat, doar anul acesta, 65.000 de turişti.

Primarul oraşului Beclean Nicolae Moldovan a inaugurat, vineri, în prezenţa preşedintelui CJ Emil Radu Moldovan, a vicepreşedintelui CJ Stelian Dolha, a subprefectului Ovidiu Frenţ, a senatorului Dănuţ Prunea şi a altor personalităţi locale ultimele investiţii din parcul balnear Băile Figa. Este vorba de cele trei tobogane înalte de zece metri, prevăzute cu bucle şi serpentine, dar şi cu un bazin de aterizare de 15/18 metri, adânc de 1,2 metri.

Edilul a explicat că s-au investit, anul acesta, în total, 800.000 de euro. Cu aceşti bani s-au achiziţionat cele trei tobogane, au fost montate, dar s-a realizat şi staţia de filtrare, respectiv în 50 de panouri solare care încălzesc apa. De asemenea, tot din aceşti bani a fost amenajată piscina cu apă dulce care creează efect de valuri, cea cu ciuperca prevăzută cu stropitoare, şi s-a montat pavaj pe 1.400 de metri pătraţi. De asemenea, va mai fi realizată o saună exterioară.

„Proiectul a  fost licitat în februarie 2012, în martie am adjudecat lucrarea. Are termen de finalizare data de 9 august, dar ne-am grăbit puţin pentru ca oamenii să se poată bucura şi vara aceasta de tot ce s-a făcut.  S-a lucrat bine şi suntem mulţumiţi. Pe tobogane vor avea acces doar acele persoane care plătesc, în plus, 10 lei. Pentru aceasta vor primi o brăţară specială pe care o vor purta pe lângă cea primită la intrare. Supraveghem zona cu camere de luat vederi fiindcă vrem să ştim tot ce se întâmplă. Nu e nimic nesigur dacă sunt respectate regulile, dar dacă se va întâmpla ceva, Doamne fereşte, vrem să ştim cine e de vină”, a spus primarul Nicolae Moldovan.

El a declarat că, până acum, la Băile Figa, s-au investit, în total peste trei milioane de euro din care jumătate de la bugetul local la oraşului Beclean şi jumătate fonduri europene şi bani de la bugetul de stat.

„Anul acesta, de la deschiderea sezonului, peste 65.000 de oameni au venit la Băile Figa. Noile atracţii sperăm să le placă şi să vină cât mai mulţi să se bucure de ce am făcut aici pentru ei”, a spus Nicolae Moldovan.

Primarul a declarat că investiţiile de la Băile Figa nu se opresc aici. În septembrie-noiembrie, după încheierea sezonului estival, va mai amenaja încă o piscină hexagonală în exteriorul clădirii care va fi acoperită în timpul iernii, iar vara descoperită. Aceasta va avea apă sărată şi încălzită.

Anul viitor, primarul are în proiect realizarea unui Crazy river în care va investi 500.000 de euro, de asemenea o zonă de agrement care va atrage şi mai mulţi turişti.

Complexul “Băile Figa” şi-a adjudecat  titlul de “Cel mai bun proiect turistic din Regiunea Nord-Vest”, în cadrul unei gale organizate, la începutul lunii mai, la Hotelul “Fenicia” din Bucureşti. În competiţie au fost înscrise 700 de planuri administrative, toate cu finanţare europeană, iniţiate de primari de comune şi de oraşe sau de preşedinţi de consilii judeţene din toată ţara; în finală s-au calificat 92 la cele 12 secţiuni.

Băile Figa sunt deschise, în sezonul estival, zilnic între orele 8.00 si 22.00.

Mai multe fotografii – pe pagina noastră de facebook!

Cristiana Sabău

       

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.