Actualitate Recomandări Social

Primarul Ovidiu Crețu și-a publicat declarația de avere. Cât a câștigat anul trecut

Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu (67 de ani), a cumulat în 2019 pensia cu salariul și a obținut un venit lunar de peste 4000 de euro, potrivit declarației de avere publicată de curând pe site-ul municipalității.

Ovidiu Crețu a câștigat în 2019 de la Primăria Bistrița suma de 165.452 de lei (13.787 de lei lunar), iar de la Casa de Pensii a primit în total 71.618 lei (5968 de lei lunar).

Ovidiu Crețu deține un teren agricol de 45.000 de metri pătrați la Vermeș, moștenire din 2005, iar împreună cu soția circa 7000 de mp la Bistrița, teren intravilan. Pe numele soției este casa de 461 de metri pătrați construită în 2005. În trei bănci, familia Crețu are depozite în cuantum total de peste 42.000 de euro și niciun fel de datorii.

AICI găsiți ultima declarație de avere a primarului.

Deși pensionară, cu o pensie de 1500 de lei lunar (în total 18.672 de lei primiți anul trecut), Ligia Crețu continuă să lucreze la Cabinetul Medical Individual de pe strada Axente Sever. Anul trecut, a avut venituri de peste 233.000 de lei, având contracte de medicina muncii cu SC LDP de 4200 de lei și cu SC Protecție și Pază Bistrița-Năsăud – firme în subordinea Consiliului Județean – de 27.751 lei.

Ovidiu Crețu a condus Primăria Bistrița timp de 12 ani. În CV-ul său menționează ce funcții a mai îndeplinit:

2005 – 2008 senator
2001 – 2004 SC Comelf SA – director fabrică
2000 – 2001 Viceprimar al municipiului Bistrița
1997 – 2000 SC ITALROMA SRL – director
1996 – 1997 SC Comelf SA – șef serviciu
1995 – 1996 prefect al județului Bistrița-Năsăud
1984 – Asistență tehnica montaj la o fabrică de ciment în China
1977 – 1995 – SC Comelf SA Bistrița, diverse funcții

Între 1980 – 1989, Ovidiu Crețu a fost membru PCR, între 1991 – 2000 membru al PUNR, din 1993 fiind președinte al filialei Bistrița-Năsăud și vicepreședinte la nivel național în perioada 1998 – 2000. Din 2001 – membru PSD.

11 comentarii

  • Îi convine să stea ascuns sub biroul de primar, cu atâția bani. Cum dracu să empatizeaze ăsta cu oamenii de rând, cum să înțeleagă nevoile și problemele cetățenilor, când el se lefaie în bani.

  • CE MAI POATE FI SPUS? OMUL DIN PCR SE TRAGE, ACOLO A ȘI RĂMAS, IAR PE NOI NE-A ÎNDATORAT DE NE-A RUPT. PLEACĂ DIN FUNCȚIE LĂSÂNDU-NE PLINI DE DATORII, NERVI ȘI CU MUNICIPIUL TOT ÎN PERIOADA MEDIEVALĂ. DU-TE crețule CUM S-A DUS DICĂ LA kIEV, DAR SĂ NU TE MAI ÎNTORCI! drumu-ți fie bun și calea bătătorită!

  • Trebuie amintit aici ca pe langa acest salariu mai ia 25% aplicat la salariu pe proiecte europene dr rahat. Aprox 5500 lei.
    Iar terenul de langa casa cat e de mare de verificat cum l a primit.

  • de unde … mea are asta pensie de 5000 lei????
    Niste indolenti, nesimtiti si oameni de kakat neprofesionisti!!! care isi bat joc de cetateni!
    Stiti si voi ca toate mailurile de la primarie sunt semnate…cabinet…, directie… bla bla bla…. nu sti niciodata cine iti raspunde… in fericitul caz in care binevoiesc ati raspunde….
    Stiti ca dna Tanko are pensie de handicap pe langa salar??? la cativa anisori….stiti… stiti…

    • Referitor la acest Start UP… probabil sotul are pe langa casa din Austria si celelalte 2 firme de la aceeasi adresa:
      „Alte firme cu sediu social la aceeasi adresa (Municipiul Bistriţa, Str. LIVEZI, Nr. 10B, Județ Bistriţa-Năsăud):
      DALIMAR BOCA SERVICE SRL D
      CUI: 28190452
      FIRE WORLD SRL
      CUI: 37819919”

    • Maria Alexandra Tanko este cu Adrian Boca şi Tanko Dan.
      11 ore · Distribuit pentru: Public
      ❗️❗️❗️New ❗️❗️❗️
      Buna dragii mei,
      Cum cea mai simpla și rapida modalitate de comunicare și informare in zilele noastre și mai ales in perioada aceasta este online-ul…. am ales sa o utilizez și eu pentru a va anunta ca începând cu data de 1 IUNIE am deschis cel mai nou, modern și dotat atelier PSI – FIRE WORLD.
      Va stam la dispoziție cu tot ceea ce înseamnă servicii in domeniul PROTECȚIEI SI SECURITĂȚII LA INCENDII, începând de la:
      * documentații in vederea autorizarii ISU
      * dotare-verificare stingătoare
      * comercializare echipamente și accesorii PSI
      * hidranți interiori și exteriori
      * instruiri
      * consultanta.
      Pentru orice detaliu sau nelămurire, va stam la dispoziție:telefonic la numerele de telefon
      0755.294.908 sau 0740.230.430, online la adresa de mail: fireworldbistrita@gmail.com, sau personal ne găsiți in Bistrita, strada Livezi, nr 10B ( pe drumul de centura, in zona noului sens giratoriu).
      Va așteptăm cu mare drag!!!
      ❗️❗️❗️Like&share ❗️❗️❗️

      SC FIRE WORLD SRL

  • Danuta, dar cinei pretin cu toti mari dezvoltatori si face trafic de influienta prin primarie?
    Daca ai probleme mai ales urbanistice te adresezi lui Tanko. Totul se rezolva.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.