Deputatul USR Cristina Iurișniți spune că la începutul acestei săptămâni a înaintat adrese către Direcția de Sănătate Publică și ministrul Sănătății Nelu Tătaru, prin care ”am solicitat de urgență să ni se comunice – în virtutea obligațiilor autorității județene de sănătate publică prevăzute în Capitolul III din Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile – stadiul monitorizării calității apei potabile în județul Bistrița-Năsăud”.
”Modul în care compania județeană de distribuție a apei, Aquabis, înțelege să respecte parametrii calitativi ai serviciilor publice prestate și ai apei furnizate către locuitorii din Bistrița-Năsăud are o explicație și în modul defectuos în care Direcția de Sănătate Publică își face datoria. O recentă anchetă jurnalistică dezvăluie practic indolența lucrătorilor din mai toate Direcțiile de Sănătate Publică din țară, instituții subordonate Ministerului Sănătății.
Cazul comunei Zagra, care a cheltuit, acum 11 ani, două milioane de euro într-un proiect de investiții care cuprindea și realizarea unei rețele de apă potabilă, este grăitor în acest sens. Pe de-o parte DSP Bistrița-Năsăud știe de existența acestei rețele de apă care funcționează deja de peste 11 ani (!), dar nu face nimic în sensul monitorizării calității apei furnizate, iar pe de altă parte administrația publică locală nu a catadicsit să facă nici măcar demersurile necesare intrării în legalitate. Rețeaua care ar trebui să deservească peste 240 de familii nu are, nici la această oră, avizul sanitar necesar! În aceste condiții, tot primarul comunei Zagra, Dumitru Bușcoiu, este cel care se miră că oamenii nu prea vor să se branșeze la rețea.
În aceste condiții, ce să ne mai mirăm de atitudinea îngăduitoare pe care o are DSP Bistrița-Năsăud față de Aquabis, în ciuda toturor reclamațiilor cetățenilor din județ cu privire la calitatea apei?
În acest sens, am solicitat să fim informați cu privire la programul de monitorizare, rezultatele monitorizării din 2019-2020, precum și măsurile de remediere luate pentru ameliorarea situației acolo unde apa a fost contaminată.
În calitate de deputat de Bistrița-Năsăud, consider că am responsabilitatea de a informa corect și complet cetățenii pe care îi reprezint, dar și de a întreprinde toate demersurile necesare în vederea îmbunătățirii calității sănătății publice. Cred cu tărie că una dintre primele măsuri care ar trebui întreprinse în acest sens este depolitizarea instituțiilor publice din domeniul sănătății (conducerile DSP să nu mai fie numite și controlate politic!), precum și eliminarea angajărilor pe criterii politice sau de relații de familie în conducerile companiilor publice de interes local sau județean (cum este și în cazul Aquabis, numirea pe post de director al fratelui președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud)”, se arată într-un comunicat al deputatului Cristina Iurișniți.
Aquabis colcaie de incompetenti! De ani de zile reprezinta refugiul nevestelor proaste, amantelor si tantalailor care taie frunze la caini. Publicati urgent lista cu toti angajatii, salariile si fisa postului pentru fiecare!