Sport

Dansând cu ”lupii”: Gloria – Petrolul 1-1 (FOTO)

După o primă repriză slabă, în care ”lupii galbeni” din Ploieşti au muşcat din start, echipa bistriţeană a revenit spectaculos şi a reuşit să obţină un punct poate nesperat, adus de brazilianul Layo. Antrenorul Gloriei, Nicolae Manea, s-a declarat mulţumit de rezultatul echitabil, iar preşedintele Jean Pădureanu a acuzat vehement maniera de arbitraj.

Seria teribilă a Gloriei a continuat vineri 21 septembrie, în etapa a 9-a a Ligii I, când la Bistriţa a venit Petrolul Ploieşti, o echipă cu pretenţii, în plină ascensiune.

Din fiecare tabără au lipsit câte doi jucători de bază: Cafasso (suspendat) şi Marcos Moraes (accidentat), respectiv Boudjemaa (suspendat) şi Hamza (accidentat).

Petrolul a luat jocul pe cont propriu şi a vrut să arate încă de la început cine e şeful, iar în minutul 6 Marian Cristescu a deschis scorul cu o lovitură de cap din interiorul careului, după o centrare a lui Opriţa. Oaspeţii au continuat să ia cu asalt careul lui Dolha, care a avut serios de lucru la ocaziile semnate de Opriţa şi Grozav în special. Gloria a trecut rar de centrul terenului, nu a avut niciun şut pe spaţiul porţii, iar Bornescu a şomat. ”Găzarii” au avut posesia şi marile ocazii, însă până la pauză scorul nu s-a mai modificat.

De la cabine a ieşit o altă echipă a Gloriei, mult mai activă şi mai iute. Profitând de automulţumirea ploieştenilor şi de faptul că aceştia au cam terminat benzina, ”alb-albaştrii” au pus mai mult sub presiune careul Petrolului. După ce Dolha a salvat din faţa lui Bokila, Predescu, unul dintre cei mai combativi ”vampiri”, l-a dezmorţit pe Bornescu, iar la poarta Gloriei Grozav a ratat şansa desprinderii. Goalkeeperul oaspeţilor a deturnat şutul lui Curtuiuş în minutul 70, dar nu a mai avut ce face în minutul 81, atunci când brazilianul Layo Dos Santos, practic la prima atingere de balon după ce a intrat în teren, a trimis balonul cu capul, din plonjon, pentru 1-1 după o centrare a lui Anton. Motiv pentru Layo (foto sus) să sărbătorească primul său gol în Liga I, pentru nu foarte mulţii spectatori să se trezească din amorţeală, iar pentru cei din peluză, ai Petrolului, să tacă. Asediul final al Petrolului a rămas fără efect, chiar dacă Tony putea aduce în final victoria pentru echipa sa.

Gloria Bistriţa: Dolha – Peteleu (Țârcă 46), Tudose, Kanon, Reano – Anton, Romario – Zahiri, Predescu, Braganca (Layo 80) – Fl. Bratu (Curtuiuş 46). Antrenor Nicolae Manea

Petrolul Ploieşti: Bornescu – Achim, Galamaz, Geraldo, Guilherme – Opriţa, Mustivar (Hoban 59), Marinescu, Grozav (Ad. Cristea 68) – M. Cristescu (Tony 86), Bokila. Antrenor Mircea Rednic

Stadion: ”Municipal Gloria” – Bistriţa. Spectatori: 1.000. Arbitri: Marcel Bârsan (Bucureşti) – Miclos Nagy (Cluj-Napoca), Mircea Orbuleţ (Bucureşti) – Dan Dreve (Cluj-Napoca). Observatori: Nicolae Dobrescu (Bucureşti), Laszlo Sajtos (Sibiu)

Declaraţii după meci

Nicolae Manea (antrenor Gloria Bistriţa): ”Petrolul a dominat categoric prima repriză. La pauză am avut o discuţie cu băieţii, le-am spus că sunt total nemulţumit de prestaţia lor: fără vlagă, fără dorinţă, fără marcaj, fără nimic. Petrolul e o echipă pe care dacă o laşi să joace, îţi pune mari probleme, ceea ce s-a întâmplat în prima parte. Repriza a doua a fost altceva şi cu puţină şansă puteam chiar să câştigăm. Mă declar mulţumit, e un rezultat echitabil. Prima repriză m-a dezamăgit De când am început campionatul nu este meci în care arbitrii să nu greşească împotriva noastră. Din rea voinţă, neputinţă, neştiinţă, nu ştiu. Asta este, suntem o echipă mică, ştiţi foarte bine cât ne zbatem şi ne chinuim. Trebuie să fiu mulţumit şi cu acest punct, Petrolul nici nu concepea să nu câştige. Repriza a doua a fost mai bună, am meritat acest egal. Am zis că dacă din aceste două jocuri acasă din seria foarte grea luăm patru puncte, e foarte bine”

Jean Pădureanu (preşedinte Gloria Bistriţa): ”Au fost greşeli de arbitraj, câteva chiar majore. A fost rea intenţie ce a făcut acest central, asta e problema. Din păcate, nu mai putem să-i recuzăm, iar arbitrajul românesc se duce în jos. La Curtuiuş n-a fost deloc ofsaid în prelungiri, am revăzut faza de 20 de ori. Nu se poate aşa ceva, vom face un memoriu la CCA. Pentru noi este un punct mare, ţinând cont că în prima repriză am jucat foarte slab. Chiar am avut senzaţia că Petrolul poate candida la titlu după cum a arătat în prima parte”

Mircea Rednic (antrenor Petrolul Ploieşti): ”A fost un meci la îndemâna noastră, am dominat, ne-am creat ocazii foarte mari dar am ratat cu uşurinţă, nu-mi explic. E adevărat că Dolha a făcut un meci foarte bun, dar la ce ocazii am avut trebuia să mai marcăm două-trei goluri. A fost lipsă de concentrare şi poate de calitate la unele faze. Am luat un gol stupid care putea fi uşor evitat, am pierdut două puncte pe mâna noastră. Noi avem obligaţia să câştigăm fiecare meci, nu ne poate mulţumi o remiză. Dacă nu înscrii, fotbalul te pedepseşte uneori. Rezultatul e nemeritat”

Celelalte meciuri din etapa a 9-a a Ligii I: Concordia Chiajna – Ceahlăul Piatra Neamţ 2-1, CS Turnu Severin – Oţelul Galaţi 1-1, Universitatea Cluj – Dinamo Bucureşti 1-2, Astra Giurgiu – Gaz Metan Mediaş 4-0, FC Braşov – FC Vaslui 2-1, Pandurii Târgu Jiu – CFR Cluj 2-1, Viitorul Constanţa – CSMS Iaşi 1-0, Steaua Bucureşti – Rapid Bucureşti 1-0.

Aici puteţi vedea clasamentul Ligii I.

În etapa următoare, a 10-a, Gloria Bistriţa joacă pe terenul campioanei României, CFR Cluj – sâmbătă 29 septembrie, de la ora 19.00 (în direct la Digi Sport).

Până atunci, echipa pregătită de Nicolae Manea va întâlni în 16-imile Cupei României, în deplasare, formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ – marţi 25 septembrie, de la ora 16.00 (în direct la Sport.ro).

Pe pagina noastră de facebook puteţi vedea o galerie foto de la întâlnirea dintre Gloria Bistriţa şi Petrolul Ploieşti!

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.