Politică

Oltean întrebat dacă regretă că a asemănat PSD cu un „broscoi”: Nu! Am exprimat o realitate

Preşedintele filialei Bistriţa-Năsăud a PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat la Cafeneaua politică organizată de femeile şi tinerii din organizaţia pe care o conduce că nu regretă faptul că a asemănat PSD cu o „broscoi râios” întrucât a exprimat „o realitate care era, la vremea aceea, extrem de evidentă”.

Ioan Oltean a fost invitat vineri seara la ediţia a doua a cafenelei politice, organizată de femeile şi tinerii din PDL, şi a cărei temă a fost relaţia între politiceni şi presă. El  fost întrebat, cu această ocazie, dacă regretă faptul că, la un moment dat, a spus despre PSD că este un „broscoi râios”, expresie care a rămas celebră.

„Nu, nu. De ce ce să o regret? Am exprimat o realitate care era, la vremea aceea, extrem de evidentă. O asociam cu următoarea stare de fapt: lunea ne întâlneam formaţiunile din arcul guvernamental, puneam la punct toate acţiunile noastre politice de peste săptămână, ne puteam de acord, găseam modalităţile prin care noi comunicam şi vorbeam aceeaşi limbă. Se întâmpla luni, marţi şi miercuri. Mergeam joi, vineri şi sâmbătă în teritoriu şi tot ceea ce noi discutam se uita şi fiecare lider politic din teritoriu încerca să îşi facă propria lui politică, iar aceasta nu mai era în consens cu ce stabilisem noi. Asta era. De la această experienţă pe care o trăiam a pornit această afirmaţie care, sigur că dincolo de o realitate pe care nimeni nu putea să o conteste, dintre noi cei care cunoşteam, care eram la guvernare, ea a avut şi un rol aşa de întreţinere a atenţiei auditoriului interesat să mai adauge un pic de literatură”, a declarat Ioan Oltean, cel care, în 2009, după ce PDL a decis să intre la guvernare cu PSD, a făcut o afirmaţie care a rămas de notorietate.

El a asemănat PSD cu „o broscoi râios”, iar după ce PDL şi PSD s-au separat, a spus că a venit vremea să dea afară din gât „broscoiul” respectiv.

„Fie tot partidul înghite broscoiul, fie tot partidul dă broscoiul afară. (…) Lucrurile se vor lămuri într-un fel sau altul. Dacă partidul va decide să înghită broscoiul, să-l înghită, eu voi sta cu el pe masă”, a declarat Ioan Oltean.

Tot vineri seara, Ioan Oltean a fost întrebat dacă şi-a ieşit „din pepeni” într-o emisiune la care a fost invitat.

„Niciodată nu mi-am ieşit din pepeni, dar au fost emisiuni în care, sub impulsul unei stăeri de nervozitate, să fac afirmaţii pe care să le regret sau să fac o glumă care, pe moment, nu am realizat că este de prost gust, dar pe care o regret. Întotdeauna am avut puterea să recunosc faptul că am greşit şi să îmi cer scuze faţă de cel pe care l-am pus într-o situaţie neplăcută, dar aşa să-mi ies din pepeni şi să fac scandal, nu mi s-a întâmplat niciodată”, a declarat Ioan Oltean.

Liderul PDL Bistriţa-Năsăud este cel mai longeviv parlamentar din judeţ care nu a lipsit din niciun legislativ din 1990 încoace. În prezent este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi candidează pentru un nou mandat de deputat în Colegiul 3.

Cristiana Sabău

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.