Actualitate

Inspectorul general nu se teme de primarii liberali: Nimeni din conducerea PNL nu mi-a cerut demisia

Nemulțumirile mai multor primari liberali care au cerut înlocuirea inspectorului școlar general Mihai Mureșan – pe motiv că acesta a preferat să lucreze tot cu directorii de școli puși în funcții de PSD – au rămas fără ecou la nivelul conducerii PNL Bistrița-Năsăud. Nimeni din conducerea PNL Bistrița-Năsăud nu i-a făcut vreun reproș și nici nu i-a cerut demisia.

Întrebat dacă are cunoștință despre nemulțumirea primarilor PNL și despre solicitările lor de a fi înlocuit din funcție, inspectorul general a răspuns: ”Am aflat și eu despre o astfel de exprimare a lor. Situația este de următoarea factură: mie, legea, la data 9 ianuarie, îmi permitea să iau în considerare vacantarea posturilor de directori și să detașez în interesul învățământului persoane pe aceste funcții. În fiecare caz în parte am luat în considerare ce am putut eu să percep pe parcursul timpului din martie 2020 și până în ianuarie 2021 că s-a întâmplat în școli. A fost un an deloc ușor cu foarte multe probleme legate și de existența acestei pandemii, de modul în care a fost gestionată situația în diferite perioade ale acestui an, iar în funcție de aceste situații, de la caz la caz, am făcut nominalizările în școlile respective care, în multe dintre cazuri, au rămas aceleași, în altele au dus la schimbarea directorilor”.

În ceea ce privește menținerea în fruntea școlilor a unor directori numiți în timpul guvernării PSD, Mihai Mureșan a răspuns: ”Am avut în vedere, de exemplu, faptul că în acest școli – din punctul de vedere al tuturor măsurilor care au trebuit să fie luate pe parcursul întregului an pe linia respectării măsurilor de protecție a elevilor și cadrelor didactice – lucrurile au fost în regulă. Ținând seama de faptul că au fost lucruri făcute în litera și spiritul legii și a regulamentelor, nu era cazul să facem chestia respectivă. Nu am avut presiuni politice să mențin anumiți directori și nici nu am avut presiuni din partea conducerii partidului (ca să demisioneze -n.r.). Sunt oameni mulțumiți, sunt nemulțumiți, fiecare judecă din punctul lui de vedere și în modul în care percepe o anumită situație. Chestiunea este că, luând în considerare tot ce a fost în acest an de zile, eu spun că lucrurile, la nivelul județului Bistrița-Năsăud, s-au derulat într-un mod mai mult decât acceptabil date fiind condițiile pe care le-am parcurs, iar din partea Ministerului în tot acest an eu nu am avut niciun soi de reproș”.

Surse politice au declarat pentru publicația noastră că primarii PNL, care s-au întâlnit de curând cu președintele partidului, Ioan Turc, intrat deja în cursa pentru un nou mandat în fruntea organizației, i-ar fi cerut acestuia să-l înlocuiască pe Mihai Mureșan din fruntea ISJ întrucât acesta nu a înlocuit decât într-o măsură mică directorii de școli puși în funcții de predecesoarea sa, Camelia Tabără (PSD), preferând să păstreze în aceste fotolii soții de primari de la PSD sau ALDE și alte persoane apropiate de fosta guvernare cu care ei nu pot colabora.

Despre acest subiect a vorbit într-o emisiune și primarul comunei Chiochiș, Vasile Silași, care a criticat conducerea județeană a PNL pentru că nu colaborează cu primarii partidului.

În ce privește numirile de directori care se fac pe criterii politice, Mihai Mureșan a spus: ”Eu m-am folosit de un drept legal, de a face aceste detașări. Acesta e cuvântul corect. E vorba de o detașare în interesul învățământului pe funcția de director și nimeni nu poate să-mi reproșeze nici cel mai mic abuz sau activitate tendențiasă sau altceva”.

6 comentarii

  • Corb la corb , nu-si scoate ochii ! De obicei prin conducere se intelege seful cel mare. Atunci cand din diferite motive nu poti sa-i pronunti numele , zici asa voalat : „Conducerea nu colaboreaza , nu coordoneaza , nu tine cont de parerile noastre , nu face ce am vrea noi etc. etc.”

  • Acest individ nu este Liberal ,este de origine COMUNIST, dar face pe Liberalul pentru a distruge PNL-ul si a ridica PSD-ul iar Turc Îl mentine in functie.

  • Domnule Muresan pe dumneavoastră nu v-a votat nimeni, v-a numit șeful Turc, o sa îl sancționat noi pe el la vot, peste 3 ani o sa vina și o sa ne ceara votul…. nu va faceți griji ca ce a primit Nicola în 2019, va primi și Turc. A trecut vremea prostiei, sunteți una din pietrele de moara a actualului primar și peste 3 ani a fostului primar penelist Turc!!!

  • Eu sunt PNL-ist, dar d-voastra nu dl Mureșan, PCR-ist eventual…iar girantul dumneavoastră Dl Turc nu va mai primi votul la următoarele alegeri am impresia ca pana și Cretu s-a nu se putea inconjurat de asemena oameni.
    P.S dl Turc nu ma deranjează noua numire a doamnei consilier, are tot dreptul sa aibă o șansă, dat a dl Moldovan(fostul primar) ma dezamăgit, chiar dezgustat!! asa ca votul meu merge poate la AUR!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.