Social

Cum să furi sute de litri de carburant. Rețeta a șase tineri din Prundu Bârgăului și Ilva Mică

Cinci tineri din Prundu Bârgăului și Ilva Mică au fost reținuți de polițiști fiind bănuiți că au furat peste 600 de litri de carburant din rezervoarele unor autoutilitare și utilaje. Doi dintre ei, care nu aveau permis și au urcat la volan sub influența unor substanțe psihoactive, au fost arestați.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în total șase tineri bănuiți de furturi de combustibil au fost identificați de polițiști, iar cinci au fost reținuți.

”Ieri, 10 martie, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate în mai multe dosare penale de furt de combustibil, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au documentat activitatea infracțională a șase persoane bănuite de comiterea faptelor.

Este vorba despre patru tineri cu vârste cuprinse între 18-20 de ani, din Prundu Bârgăului și doi tineri, ambii de 20 de ani, din Ilva Mică. Cinci dintre aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore.

Din investigațiile efectuate până în prezent, a reieșit faptul că tinerii ar închiriat autoturisme pe care ulterior le-ar fi folosit pentru a sustrage combustibil din rezervoarele unor autoutilitare și utilaje, parcate pe raza localităților Susenii Bârgăului, Colibița și Bistrița Bârgăului.

Cinci dintre furturi au fost comise în perioada februarie-martie 2021 și unul în octombrie 2020, fiind sustrași în total aproximativ 620 de litri de combustibil.

Doi dintre tinerii bănuiți de furturi, ambii din Prundu Bârgăului, sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și sub influența unor substanțe psihoactive. Aceștia au fost prezentați Judecătoriei Bistrița care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestora.

Cercetările continuă de către Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea documentării întregii activități infracționale a acestora și recuperării în totalitate a prejudiciului”, se arată în comunicatul IPJ.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS