Primăria Budacu de Jos continuă campania de curățenie de primăvară, mai ales în zonele intens circulate, cu speranța că va avea un sprijin în cetățenii comunei și nu numai.
”Vă rugăm să mențineți curățenia (mai ales în zona din fața casei – inclusiv șanțurile) precum și în toate spațiile și zonele, inclusiv din extravilan. De îndată după aprobarea bugetului pe acest an, vor fi achiziționate și amplasate coșuri și tomberoane în toate zonele publice”, transmite administrația locală.
Primăria Budacu de Jos îi roagă pe cei care tranzitează comuna, dar și pe locuitorii ei, să ia la plecare ambalajele și reziduurile produse în diferite locuri publice, zone de agrement, drumuri de exploatare agricolă.
Adaugă comentariu