Actualitate

Se deschide circuitul pumptrack din Bistrița

Săptămâna viitoare se deschide pumptrack-ul modular comandat de Primăria Bistrița și montat definitiv de firma Zarox Pumpyard din Târgu Mureș în Parcul Municipal, în zona parcării de lângă Hotelul Metropolis.

Începătorii 2 ani+ vor avea la dispoziție o pistă dreaptă de 15 metri model Beginner, iar cei avansați și profesioniști o pistă în lungime de 79 de metri, cu 6 curbe, tip Advanced.

Deschiderea pistei modulare pentru biciclete, trotinete și skateboard are loc marți 14 septembrie, la ora 17.00.

Casca de protecție este obligatorie, organizatorii urmând să le pună la dispoziție celor care nu vin cu acest accesoriu.

Pumptrackul este practic o pistă cu suprafeţe speciale, forme şi curbe antrenante. Pe acest circuit, adolescenţii şi copiii se pot da cu bicicleta, trotineta sau chiar pe skateboard. Cei care adoră acest sport recunosc că e nevoie de mult antrenament. Sportivii spun că senzaţiile date de o astfel de pistă sunt unice. Când nu au la dispoziţie un astfel de traseu, mulţi exersează în locuri improvizate. Pista modulară poate fi demontată şi asamblată în diverse forme. Remontarea durează doar două ore. Astfel de piste există la Oradea și Târgu Mureș.

Municipalitatea a alocat în bugetul pe anul în curs 267.200 de lei pentru furnizarea și montajul pistei.

Noua facilitate pentru distracție vine după ce în 14 august s-a deschis un bike park în Unirea, pe Dealul Cocoș, iar în achiziție este un patinoar sintetic care poate fi relocat în orice zonă a orașului.

Foto cu caracter ilustrativ

5 comentarii

    • Locația aceia este cam nasoală poate că aşa acum îşi mai atrag clienți la hotel cei de la Metropolis că oricum bate vântul pe acolo. Ha, Ha

  • Despre amenajarea unui Skate Park la Bistrita se vorbeste de prin anul 2016. Ba chiar mai mult primăria Bistrița a prins în bugetul local pe anul 2017 și bani pentru amenajarea unui Skate Park pe un teren de lângă Turnul Dogarilor. Cu toate astea, obiectivul nu s-a mai realizat din cauza numeroaselor controverse legate de amplasament. (https://timponline.ro/face-skate-park-langa-turnul-dogarilor-cretu-unii-doresc/)
    Iată că noua administratie a găsit o solutie mai inteleaptă de amenajare a unui circuit pumptrack din Bistrița în zona parcării de lângă Hotelul Metropolis.

  • Jenant, Este foarte mic şi cam inutil, este pentru începători începătorilor, dai o tură pe el şi pleci mai departe spre lucruri mai serioase că deja te-ai plictisit.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.