Actualitate

Se strigă ”Bingo!” în favoarea falimentului. Foștii asociați de la Metropolis Grup, în conflict

Situația în care a ajuns compania Metropolis Grup a generat un conflict în care sunt implicați Radu Chifa și Ionela Rus, soția fostului său asociat Petru Rus, care a decedat. Mai precis, SC Metropolis Grup SRL – aflată în insolvență în etapa de reorganizare judiciară și administrată de Radu Chifa – a cerut și obținut în data de 29.12.2021 la o instanță de fond a Tribunalului Bistrița-Năsăud intrarea în insolvență a SC River Super Slot SRL, compania familiei Rus.

În ședința publică din 29 decembrie 2021 prezidată de Laura Candale, judecător sindic, Metropolis Grup a solicitat intrarea în insolvență a debitoarei River Super Slot SRL pentru o datorie de circa 845.000 de lei din care 240.000 de lei ar reprezenta debitul principal și peste 600.000 de lei penalități contractuale. La rândul ei însă, River Super Slot spune că are de recuperat de la Metropolis suma de 239.123 de lei din două contracte de închiriere.

În ce o privește, Metropolis Grup a arătat că este vorba de sume datorate în urma încheierii unui contract de închiriere din 2014 și două contracte de închiriere comercială din 2012 și 2015. În timpul dezbaterilor pe fond, River Super Slot a recunoscut existența contractelor, dar a arătat că ele au încetat cu acordul părților începând din 2017 și până în 2020 și că cel mult există o restanță la plată de mai puțin de 30.000 de lei.

În dezbaterea pe fond au fost aduse și argumente de natură personală.

În ce privește presupusele datorii pe care Metropolis Grup SRL le-ar avea față de River Super Slot SRL, instanța a ajuns la următoarea concluzie:

Ca urmare, instanța Tribunalului Bistrița-Năsăud a admis cererea Metropolis Grup și a decis deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei River Super Slot SRL și a numit ca administrator judiciar provizoriu pe Valesi Consult IPURL. Acestuia i s-a pus în vedere să comunice deschiderea procedurii insolvenţei către toate băncile unde debitoarea are deschise conturi și să depună cererile de admitere a creanţelor până la data de 11.02.2022.

Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor a fost fixat pentru data de 03.03.2022 și termenul pentru definitivarea tabelului de creanţe pentru 28.03.2022. Sentința a avut drept de apel în termen în 7 zile, iar River Super Slot a apelat la această cale de atac, apelul fiind programat pentru 18.05.2022.

Întrucât exista riscul să își piardă licența pentru a-și desfășura în continuare activitatea în domeniul jocurilor de noroc, Ionela Rus s-a adresat și Curții de Apel Cluj pentru a cere suspendarea provizorie a sentinției civile până la judecarea apelului declarat. Procesul s-a judecat la Curtea de apel Cluj la finalul lunii ianuarie 2022.

Instanța a fost informată că River Super Slot SRL activează în domeniul jocurilor de noroc din 2012 având o cifră de afaceri aferentă lunii noiembrie 2021 de peste 39 de milioane de lei și 90 de angajați care deservesc 40 de puncte de lucru din întreaga țară și pentru care se plătește lunar la stat taxe în valoare de peste 144.000 de lei.

De asemenea, compania își desfășoară activitatea în colaborare cu 68 de puncte de lucru din țară și a cerut instanței să suspende măsura intrării în insolvență fiindcă acest lucru ar presupune concedierea tuturor angajaților. De asemenea a mai arătat că deține în conturi sume superioare celor cerute de Metropolis (respectiv peste un milion de lei) și a depus documente din care reiese că Metropolis datorează mai mulți bani River Super Slot decât invers.

Instanța de la Curtea de Apel Cluj a decis însă că argumentele folosite de River Super Slot țin de apărarea pe fond și nu pot fi analizate în cadrul acestui dosar, iar creanța Metropolis este ”certă, lichidă și exigibilă”, în timp ce presupusa creanță invocată în compensare nu rezultă din acte justificative înregistrate în contabilitatea Metropolis, fiind vorba de niște contracte de închiriere facturate anual și nu lunar cum prevede Codul Fiscal.

Cu toate acestea, Curtea a admis că pot apărea blocaje în activitatea River Super Slot, iar prin sentința din 17.01.2022 a admis cererea de suspendare provizorie a efectelor sentinței date de Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Conflictul între cele două părți va continua în luna mai când este programat apelul la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

7 comentarii

  • Falimentul unei parti mari a orasului a fost facut de fosta administratie pesedista aflata trei ani la rand la lopata cu care se ingroapa Bistrita .
    Deci nu aveti ce comenta din momentul in care din 2008 incoace doar 2-5 cetateni veneau la toate dezbaterile publice organizate de Primar si administratie.
    Ciocu mic si Somn Usor pe mai departe.

    • este o rautate, si un adevar spus doar sa placa celor actuali! ganditi-va ce faliment ar fi fost fara centrele comerciale, fara cinematografe, fara casa de cultura, fara parc, fara pasajele si stardutele redate urbei,(care trebuie intretinute si puse in valoare pe mai departe). Nu vedeti ca se dezvolta orasul? pornind tocmai de la investitiile proaste ale psd, pe care le tot blamati!!!! oamenii au locuri de munca, sau asta nu va intereseaza? in jurul acestor investitii criticate la vremea lor, se dezvolta alte mici afaceri din care oamenii isi mai castga o paine!!! Haidati si voi astia destepti actuali administratori si faceti si voi ceva in plus, bine, fantastic astfel incat noi toti sa avem de castigat!!! daca tot dam din gura!!!! demagogia asta ieftina trebuie sa inceteze!!!!!!!!! puneti mana si faceti treaba nu mai criticati ce au facut altii!!! inca nu vedem nimic, orasul este sufocat, zapada este mormane pe strazi, starzile sunt rupte, pistele de biciclete acoperite de zapada, caini comunitari cu sutele, drogati si cersetori.Nu vezi un politist local sa patruleze pe strazi, iti da in cap ziua in amiaza mare pe strada, ei stau la caldura. Plina primaria de consilieri sfatosi si nou angajati cum altfel dect pe ochi de partid. Asta vedem ziua in amiaza mare noi astia prosti de platim taxe! treceti la treaba!!!!

    • Nu functioneaza dezbaterile publice in format fizic. Militati pentru dezbaterile virtuale, printr-un instrument gen SPV-ul de la firme. Sau vreun fel de metavers. Va garantez ca eficienta acestor metode va creste exponential.

    • Stimabile aceste proiecte idioate sunt cuprinse în actualul buget al orașului și dacă se vor vota marți aceste proiecte în buget TOATĂ RESPONSABILITATEA este a PNL-ului și eventual al altor consilieri care vor vota panarama asta de buget.

    • Din campania electorală am înțeles că PNL-ul va opri proiectele nefaste ale PSD , constat cu stupoare că din contră nu numai că nu au oprit aceste proiecte vezi pârtia mult blamată etc însă vin cu prosti și mai mari cum ar fi înlocuirea internodalului cu un pasaj subteran pe Tărpiului ( care este aceeași prostie numai că una a fost supraterană iar cealaltă a fost subterană) și mai nou au venit și cu propunerea de distrugere a șanțului de gardă de pe străzile Calea Clujului, Drumul Cetății și Simion Mândrescu.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.