Drona descoperită în satul Tărpiu după izbucnirea războiului din Ucraina nu era dotată cu aparatură de înregistrare sau de comunicare de informații, a declarat ministrul Apărării, Vasile Dâncu, prezent, vineri, la Bistrița. Ancheta nu este definitivă fiindcă se mai caută informații legate de locul de unde a fost lansată.
”Nu avem încă raportul definitiv legat de drona Orlan-10 care a ajuns la noi. Este o dronă pe care am văzut că purtătorii de cuvânt ai Moscovei o lăudau ca fiind ceva ieșit din comun, ceva fantastic, dar celei care a ajuns la noi îi lipseau o serie de elemente care țineau de înregistrare de informații sau de comunicare de informații. Nu avem definitivat de unde a fost lansată pentru că această dronă, în timpul unui război, putea să vină din oricare parte. Nu știm exact de unde a fost lansată, dar vom ști. Acum, în timpul războiului, când unii capturează armament de la alții, nu crede că vom avea niciodată date despre cum a ajuns această dronă la noi sau care a fost intenția. O să avem un raport public legat de asta. Mai trebuie câteva elemente care țin exact de poziționare și de traseu, darnu a avut o mare misiune strategică din moment ce a ajuns într-un răchițel, aici”, a spus Vasile Dâncu, vineri, într-o conferință de presă la sediul PSD Bistrița, ocazionată de aniversarea a 30 dea ni de la înființarea CJ Bistrița-Năsăud.
Reamintim că, în luna martie, un tânăr a găsit la Tărpiu o dronă de tipul Orlan-10, vehicul aerian fără pilot (UAV), despre care s-a spus că face misiuni de recunoaștere, cartografiere 3D, suport pentru SAR și operațiuni de război pentru forțele armate ruse.
Drona a fost produsă în peste 1000 de exemplare și a fost utilizată în numeroase teatre de război precum Donbass, Siria, Libia și conflictul din Nagorno-Karabakh din 2020.
Poliția a recunoscut că drona are inscripții rusești, dar aceasta poate fi și ucraineană, lucrurile nefiind clare. Este posibil ca drona să fi fost pierdută de militari, iar aceasta a zburat atâta timp cât a avut baterie. SRI a preluat aparatul și va investiga cazul, fiind o problemă de siguranță națională.
MApN a vorbit despre incidentul de joi, 10 martie, în care a fost implicată aeronava fără pilot:
”Sistemul de supraveghere a spațiului aerian al României a reperat joi, 10 martie, un obiect aerian de dimensiuni reduse, cel mai probabil de tip aeronavă fără pilot (dronă), care a evoluat în spațiul aerian național pentru o perioadă de timp foarte scurtă, sub trei minute.
Aeronava a intrat în spațiul aerian al României, venind dinspre Ucraina, în jurul orei 23.23 și a părăsit spațiul aerian național în jurul orei 23.26, îndreptându-se către Ungaria.
Evoluția acestui obiect aerian pentru un timp foarte scurt în spațiul aerian național, viteza ridicată, înălțimea de zbor redusă, asociate cu relieful accidentat și condițiile meteo de la acel moment, nu au permis utilizarea altor măsuri procedurale pentru identificarea în zbor a acestui obiect aerian”.
Rusii isi cautau cu drona vechile ,,conserve” din judet
Ei, ni s-a aratat pisica: vedeti ca stim ce traverseaza granita cand e inorat si nu va vedem din satelit!
Dâncule, nu mai bine ne spui tu noua cum a fost când erai în armata la frontiera si ti s-a furat pusca?