Primarul Bistriței, Ioan Turc, a prezentat, joi, în ședința Consiliului Local câteva aspecte pe care le-a convenit cu proiectanții noului magazin Lidl din Parcul Municipal așa încât spațiul comercial să răspundă ”mult mai bine exigențelor Bistriței europene”.
”Am discutat cu proiectantul ca, în parcare, să nu avem asfalt, ci pavaj de calitate. Discutăm despre o zonă centrală, despre un perimetru al Parcului Municipal, așa încât am mai solicitat ca, pe zona de parcare, să fie plantați arbori, 54 pe zona de parcare și încă 24 pe zona de vest, dinspre parc. Dacă împărțim numărul de locuri de parcare la numărul de arbori, reies 1,42 arbori la un loc de parcare, deci practic această zonă urmează să se integreze foarte bine în arealul definit de Parcul Municipal.
Pe terasă, urmează să fie montate panouri fotovoltaice pe două treimi din suprafața terasei, iar pe o treime să fie pusă iarba. Am mai solicitat să fie pozată și o stație pentru încărcarea mașinilor electrice. Practic, prin ceea ce urmează să se întâmple, Lidl, împreună cu Primăria Bistrița, va amenaja un spațiu comercial cu un perimetru generos care va răspunde mult mai bine exigențelor Bistriței europene”, a spus primarul Bistriței.
Proiectul prin care Lidl are undă verde să demoleze actualul magazin și să construiască altul a fost aprobat de consilierii locali cu voturi 19 ”pentru”.
….dupa ce demoleaza sa faceti o nationalizare rapida ssi sa se conteste c/v care a fost ilegal.
CUM SA VINZI UN TEREN DE SPORT DIN PARC SA FACI MAGAZIN DE VANDUT MANCARE CU COS?
Faci sport sau stai pe wc?
Poate 5 statii de incarcare ar fi de actualitate …
Nu a zis nimeni ca trebuie sa fie si functionale. A zis ca trebuie sa fie. E scumpa electricitatea 😛
Izolatia termica pentru blocuri se poate admira la partia cocos. Daca asa ceva a primit votul Consiliului local si aprobarea cetatenilor , izolarea blocurilor o s-o faca dupa vanzarea partiei pe olx.
După ce că a-ti nenorocit orașul cu pistele alea inutile ptr bicicliști (trotuare desfiintate pe Garoafei, Crinilor samd) acuma aveți pretenții de la Lidl să vă spele rușinea și incompetenta crasă de care dați dovadă ?
Degeaba va rotiți la putere, toți sunteți la fel .
O parcare supraetajată ar fi mult mai bună. Ar putea prelua parcările de le tot centrul plus cele ale locatarilor din împrejurimi. Cu câteva astfel de construcții se va putea rezolva parțial problema spinoasă a parcărilor. Dar pentru astfel de proiecte ar trebui să avem în primărie oameni care gândesc și sunt pentru cetățenii acestui oraș, nu doar pentru posturi bine plătite fără să depui un efort cât de cât… Ne merităm soarta, doar noi i-am ales…