Spitalul Orăşenesc ”Dr. George Trifon”, în colaborare cu Primăria Năsăud, a iniţiat un proiect pentru achiziţionarea unui ecograf performant, pentru stabilirea unui diagnostic rapid la standarde tehnice ridicate. Toţi primarii de pe Valea Someşului, Sălăuţei şi Ilvelor au făcut o înţelegere prin care vor da spitalului câte 10.000 de lei pentru cumpărarea aparatului.
Initiaţiva acestei strângeri de fonduri pentru dotarea spitalului au avut-o doctorul Nicolae Stan Iuga şi primarul Mircea Romocea. ”Toţi primarii au răspuns pozitiv, e vorba de 22 de comunităţi, urmând ca într-o lună să achiziţionăm acest aparat Doppler performant. Achiziţia o va face prin licitaţie Spitalul Orăşenesc Năsăud”, a spus Romocea.
”Pe mine, cel puţin, domnul primar Romocea m-a convins, mi-am propus să ajutăm. Când eşti bolnav, e bine să fie pus diagnosticul corect”, a precizat şi primarul din Sîngeorz-Băi, Roland Venig.
Banii strânşi vor fi acordaţi spitalului cu titlu de donaţie, conducerea spitalului urmând să organizeze o licitaţie în urma căreia să se stabilească de la ce firmă se va cumpăra aparatul.
”Acest Eco Doppler ne este foarte necesar. Este ca şi un ecograf normal, dar are şi funcţia Doppler pentru circulaţia sângelui, pentru vase şi pentru inimă, dacă sunt anumite malformaţii cardiace, dacă circulaţia periferică este întreruptă pe artere se vede pe aparat”, a declarat directorul spitalului din Năsăud, dr. Adrian George.
La momentul actual, pacienţii din zonă care trebuie să facă astfel de investigaţii sunt nevoiţi să se deplaseze la Bistriţa sau chiar Cluj.
Notă: Ecografia Doppler este o investigaţie noninvazivă care măsoară fluxul sangvin în anumite regiuni anatomice ale corpului uman sau ale fătului (cordon ombilical, creier, ficat, cord) pentru a evalua starea generală de sănătate a acestuia.
Sper sa se gaseasca si o persoana calificata