Actualitate

Cinste vouă, profesori voluntari, meritaţi toată recunoştinţa! (FOTO)

Într-o lume obsedată de bani, există şi oameni care îşi dedică timpul şi energia pentru alţii fără să aştepte nimic în schimb. Printre ei, 14 profesori voluntari care ţin meditaţii gratuite la Centrul Comunitar pentru Tineret. O fac de dragul elevilor şi din dorinţa de a oferi ceva în schimb comunităţii. Primăria Bistriţa i-a premiat şi anul acesta, oferindu-le diplome, plachete şi flori.

Saloanele Restaurantului „Coroana de Aur” au găzduit miercuri seara „Gala profesorilor voluntari”, organizată de Primăria Bistriţa, eveniment la care au participat cele 14 cadre didactice care activează la Centrul Comunitar pentru Tineret, inspectorul general-adjunct Mihai Mureşan de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, inspectorul de română Ramona Salak, viceprimarul Ioan Peteleu, directori de şcoli, dar şi mai mulţi consilieri locali.

În deschidere, primarul Ovidiu Creţu a spus: ”Sunt patru ani de când Primăria Bistriţa îşi face o datorie de onoare în a mulţumi profesorilor voluntari care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Centrului pentru Tineret. Este un lucru deosebit, voluntarii sunt cei care lasă problemele personale şi vin în întâmpinarea celor care se pot descurca mai puţin bine singuri. Mulţi dintre cei care participă la cursuri au nevoia extremă de a fi ajutaţi, ghidaţi. Din fericire, activitatea de voluntariat se manifestă la noi din ce în ce mai mult. Cel care ajută omul în nevoie este umanitarist. Această activitate nu trebuie să treacă neobservată, să fie la etc., trebuie să o marcăm cum se cuvine”.

Vedetele zilei au fost profesorii. Cu câţiva dintre ei am stat şi noi de vorbă. Iată ce ne-au spus:

Cristina Rus – profesor de Geografie: „La Centru vin copii care vor să aprofundeze materia, în special cei care se pregătesc pentru examenul de bacalauareat. Dacă ei vor în timpul lor liber să vină la consultaţii, bineînţeles că şi noi vrem să ajutăm. Sunt de doi ani profesor voluntar. După primul an, am continuat fiindcă m-a fascinat interesul copiilor pentru materia pe care eu o predau. La Centru vin doar cei care vor cu adevărat să se pregătească. Sunt mult mai interesaţi. Am în jur de 40 de copii cu care lucrez. Fac cu ei multe teste şi chiar le corectăm împreună ca să înţeleagă unde au greşit. Când vezi că elevul chiar este interesat să facă ceva, când vezi cu cât drag vine la aceste consultaţii, e evident că nu îi poţi cere nimic decât să se pregătească. Satisfacţia este să vezi că şi-au luat bacalaureatul cu note foarte bune”.

Daniela Brics – psiholog: „La Centru vin copii care nu îndrăznesc să meargă la cabinetele de psihologie ale şcolilor. Ei consideră că noi oferim cu adevărat anonimat şi aşa este. Pe de altă parte, noi trebuie să ne ocupăm şi de copii care efectiv nu îşi pot permite să plătească o consultaţie la cabinetul psihologic. Trebuie să se gândească cineva şi la copiii care au probleme şi nu îşi pot permite să meargă la un cabinet cu taxă. La Centru vin foarte mulţi pentru orientare în carieră. Nu sunt prea hotărâţi ce să facă. Au mers la un liceu cu un anumit profil la sfatul părinţilor şi îşi dau seama că nu vor să mai continue, aşa că au nevoie de un sfat. Vin cu diferite probleme personale, cu părinţi care divorţează, sunt copii cu stimă de sine scăzută fiindcă sunt ridiculizaţi de colegi. Copii sunt foarte recunoscători şi e o mare satisfacţie să faci un lucru pentru sufletul tău”

Iuliana Matean – trainer: „Ţin traininguri de comunicare, negociere, limbajului trupului. Ţin orele aşa cum vreau, nu respect reţete impuse. Libertatea pe care mi-o oferă trainingurile prin educaţia nonformală pentru mine e cel mai mare avantaj. Tinerii sunt foarte interesaţi de aşa ceva. La ultimul training nu am avut spaţiu suficient să fac toate jocurile. Erau 50 de tineri într-o sală de clasă puţin mai mare. A ieşit totuşi bine, am fost mulţumită la final. Văd o schimbare la ei. Am discutat cu ei şi mi-au spus că şi-au corectat anumite poziţii când răspund la clasă. Foarte multe au schimbat în funcţie de ce am discutat la traininguri. E interactiv, e chiar plăcut. Nu e nimic impus. Ne simţim liberi. E al doilea an de voluntariat

Nicoleta Dedean – profesor de Limba şi literatura română: „Fac voluntariat fiindcă toţi copiii au nevoie de ajutor şi de noi. Putem face lucruri pentru care nu trebuie să fim răsplătiţi în bani. Voluntariatul ne dă nişte satisfacţii, la fel ca şi şcoala. În plus, cunoaştem copii şi din alte şcoli şi ne simţim bine în preajma lor şi importanţi pentru ei. Îi ajutăm şi noi cu cât putem şi ne ajutăm şi pe noi să fim oameni.Copiii vin neforţaţi de catalog, neforţaţi de absenţe. Vin la Centru din plăcere, conştienţi fiind că pot fi ajutaţi şi nu facem decât să dăm o mână de ajutor şi dascălilor, dar şi familiilor”.

Luminiţa Siman – profesor de Limba şi literatura română: „Dacă îţi iubeşti meseria, faci orice ca să fii împlinit, să ai satisfacţii. E ipostaza cea mai fericită în care ne aflăm. Noi venim de drag, ei vin pentru că au nevoie de noi şi atunci întâlnirile noastre sunt foarte reuşite cât timp avem grupe de câte 40 de elevi săptămânal. Dacă la clasă elevii detestă uneori orele de română simţindu-le uneori ca pe o corvoadă, la Centru e un moment de bucurie şi de aşteptare fericită şi acest lucru ne împlineşte ca şi dascăli. Voluntariatul e o formă de împlinire sub egida să dăruieşti cât poţi de mult”.

În afară de profesorii amintiţi, au mai fost premiaţi Natalie Bridges Fay (engleză), Laurenţiu Hofnăr (filosofie), Doina Macarie (limba şi literatura română, voluntar încă din 2004), Mihaela Miheştean (matematică), Iuliana Paşca (matematică), Vicuţa Neagoş (matematică), Corina Moldovan (limba şi literatura română), Adrian Sas (breakdance); Alexandru Uiuiu (fotografie).

O galerie foto de la ”Gala profesorilor voluntari”, pe pagina noastră de Facebook!

profesori gala 2 profesori gala 3 profesorigala 1 profesorigala 4 profesorigala 5 profesorigala 6 profesorigala 7 profesorigala 8 profesorigala 9 profesorigala 10 profesorigala 11 profesorigala 12

3 comentarii

  • Bine ar fi daca ar fi multi asa insa ,din nefericire ,multi o fac doar pentru bani ,si nu putini!Si ,culmea e ca nici nu fac mare branza ,dar le iau banii parintilor !Cunosc sute de asemenea cazuri de dascali care numai asta urmaresc ,cum sa-i determine pe parinti sa-si dea copiii la ore suplimentare platite!Si adeseori incearca pe toate caile sa denigreze profesorul de la clasa , ca nu ar fi bun , ca nu-si face treaba ,ca e depasit si multe alte minciuni ,pentru ca ei sa apara ca niste salvatori ,cica!Desi nu fac nimic in plus ..Cunosc problema foarte bine ,am avut adeseori ocazia sa aud barfe de tot felul ,care de care mai gogonate pentru ca domnii profesori de la clasa sa fie redusi la zero iar ei ,ceilalti ,adica meditatorii de profesie ,contra cost sa aiba cat mai multi clienti si sa puna banutii la tescherea .Daca mai sunt oameni cinstiti si curati sufleteste ,asa cum sustine acest articol ,m-as bucura si sper ca ei exista cu adevarat .Insa doresc sa va spun cum se procedeaza in alte tari ,de exemplu in Italia .Am cunoscut un profesor de acolo si am discutat aceasta problema.Deci ,la ei statul organiza asa numitele ore de pregatire suplimentara platite tot de stat asa incat profesorul respectiv mergea dupa masa la scoala ,elevii care doreau sa vina la meditatii erau acolo ,profesorul ii ajuta la teme ,le explica etc , semna in condica , aceste ore suplimentare si era platit !Legal , curat ,frumos!Si copiii erau ajutati si dascalul nu muncea de pomana!Si elevii veneau la profesorul de la clasa , asa incat se evitau barfele conditionate de interesul meschin al banului si pe deasupra si elevii si profesorul aveau de castigat!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.