Social

Cât de scumpă va fi carnea de porc înainte de Crăciun. Lista fermelor din județ autorizate sanitar-veterinar

Prețul cărnii de porc s-ar putea dubla din cauza scumpirii energiei, a furajelor, a Pestei Porcine Africane (PPA), dar mai ales pentru că se anunță o criză europeană în domeniu, iar România importă între 75% și 85% din consumul intern.

În județul Bistrița-Năsăud sunt 25 de exploatații comerciale autorizate de creștere a porcilor, cele mai multe din zona Budac și Beclean, potrivit Direcției Sanitare, Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Exploataţia comercială de suine de tip A înseamnă atât ferma de suine mică, având un efectiv cuprins între 6-20 capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg, cât și cea medie , având un efectiv cuprins între 21-130 capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg, deţinută de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice organizate în condiţiile legii, înregistrate şi autorizate de oficiul registrului comerţului, înregistrată în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor şi înregistrată sanitar-veterinar.

Pentru vânzarea porcului de Crăciun este obligatorie anunțarea medicului veterinar care are în grijă exploatația sau care are activitate pe raza localității. Medicul veterinar trebuie notificat cu 24 de ore înainte ca un producător să vândă animalul, iar documentele de mișcare sunt obligatorii. În plus, cumpărătorul porcului, cel care vrea să sacrifice porcul în localitatea lui, trebuie de asemenea să anunțe veterinarul local care vine la fața locului pentru probele de trichineloză și examinează clinic carcasa astfel încât să nu existe nicio suspiciune de existență a Pestei Porcine Africane (PPA).

Conform legislației sanitar-veterinare, porcul viu poate fi cumpărat și mutat dintr-un loc în altul cu două condiții obligatorii: una este să dețină cod de exploatație vânzătorul, ceea ce presupune că și animalul trebuie să fie identificat, iar cumpărătorul la rândul lui poate să dețină cod de exploatație.

În plus, se anunță medicul veterinar de cel care vinde, cu 24 de ore înainte, că intenționează să vândă un porc și îi face documentul de mișcare. Atunci porcul pleacă de la un cetățean la altul și se mișcă automat și în baza națională de date. Când ajunge în exploatația celui care cumpără, cetățeanul poate să sacrifice porcul pentru consum propriu, anunțând medicul veterinar care vine și recoltează proba de trichină.

Existența unui cod de exploatație este obligatorie pentru crescătorii de animale, acest cod putând fi obținut de la DSVSA.

Tăierea porcului se poate face și în gospodărie, după metoda tradițională, însă doar pentru consum propriu, dar și acești crescători trebuie să aibă cod de exploatație, pentru că altfel intră în ilegalitate.

Vânzarea porcilor pe internet în vederea sacrificării sau a cărnii este monitorizată de autoritățile din mai multe județe din cauza pestei porcine africane.

Nr.
crt.
Nr.
CÎSV
Din dataDenumireAdresa
128123.03.2015PFA CIFOR ELENANepos, nr. 380
2110902.09.2015IF CANDALE ILIUŢ SILVIUSatu Nou, nr. 155
3157418.10.2016PFA POP I. GEORGEChiuza, nr. 255
4245303.08.2018IF VÎNCA DUMITRUBuduş, nr. 50
5249723.08.2018PFA ROMAN VIORICA ELENABudacu de Sus, nr. 137A
6273008.08.2019IF MOLDOVAN T. LEONBudacu de Jos, nr. 155
7281912.10.2020PFA CORUŢIU V. VASILEPiatra Fântânele, nr. 1A
8282221.10.2020PFA CEUCA SABINA IOANATiha Bârgăului, nr. 1119
9282402.11.2020PFA TODERIC MIHAELA – VIORICASatu Nou, nr. 160
10283016.11.2020PFA SIMIONCA CLAUDIU OLIMPIUHerina, nr. 203A
11298311.06.2021PFA ALB I. IOANManic, str. Principală, nr. 35
12304302.07.2021PFA KOBLICSKA EDUARD IOSIFBraniştea, nr. 265
13312329.07.2021PFA MAIER ANDREEA MARIAChiochiş, nr. 203A
14330215.09.2021PFA FĂRCAŞU ANDREI BOGDANBlăjenii de Jos, str. Ridul Podirei
15342907.10.2021PFA MUREŞAN IOANA DANINA FERMĂBraniştea, nr. 190B
16346503.12.2021II GORDON DORIN – IOANSatu Nou, nr. 30
17347113.01.2022II TOTH VIORICABozieş, nr. 165
18347213.01.2022II MESAROŞ V. IOANBozieş, nr. 82
19347313.01.2022II GANCEAN ELIZA – PARASCHIVANegrileşti, nr. 540
20347413.01.2022II SIMA ELISABETAUriu, nr. 146
21347620.01.2022II GERGELY MARIABozieş, nr. 232
22347826.01.2022IF TOMOIAGĂ GRIGOREHerina, nr. 190
23347921.02.2022PFA ALB I. IOANLechinţa, ”După deal“
24313714.06.2022II LUPSA C. IOANCheţiu, nr. 93
25350204.08.2022II BODEA ANDREI – DĂNUŢŞieu Măgheruş, str. Livezii, nr. 4

Reamintim că un român consumă, în medie, 28 de kilograme de carne de porc anual, conform datelor Institutului Național de Statistică.

Etichete

19 comentarii

  • La insecte sarakilor…greieri,lacuste,carabusi ,fluturi.Sunteti prea grasi.La vara alergati dupa insecte pe plaiurile patriei si le puneti la borcan.

    12
    13
  • Super, mega „jmeker”! Deci, noi, o țară cu potențial agricol extraordinar, un foarte important producător de cereale (hrană pentru porci), nu-i așa, ajungem să importăm 80% din necesarul de carne de porc. Da, film cu proști și „jmekeri”, proștii, noi cei mulți și slabi de înger, „jmekerii”, ei, cei puțini, dar cu influență majoră și autoritate asupra secrețiilor conducătoare! Asta să vă explice impostorul cioracu, dănciucă, unealta serviciilor și celebri patrihoți aflați la butoane. Asta să vă explice rătăcitul de Daia, un ins al cărui loc ar fi la circ și nicidecum în fruntea unui minister atât de important pentru orice stat, cu atât mai mult pentru un stat cu asemenea potențial agricol. Aici nu e vorba de agenturi străine, ci doar de pură, sublimă, profundă și crasă prostie internă și corupție cât încape! Asta ar trebui să vă explice acești impostori notorii, de ce avem un asemenea potențial agricol, iar noi nu avem capacitatea de asigura hrana unei populații aflate în continuă scădere! De ce nu avem o industrie de panificație, având în vedere că suntem important producător de cereale?! De ce nu avem industrie prelucrătoare de legume și fructe, că, na, doar producem! De ce nu avem industrie de prelucrare a cărnii și preparatelor din carne, că, na, avem potențial?! Asta ar trebui să vă explice secrețiile aflate la butoane. Și atenție, întrebarea asta și-o pune o persoană care nu dă doi bani pe patriotism, naționalism și astfel de apucături patriotarde, care, să fim serioși, sunt utilizate de impostori doar pentru a păcăli oamenii. Toate aceste trăiri patriotice, evident, doar mimate și închipuite, sunt doar de fațadă, în spatele lor vedem cu toții ce se ascunde: corupție, parandărăt, nepăsare, jigodism, tras sfori și ruinat tot ce este în regulă. Deși am putea avea toate cele necesare unui trai decent, având resursele necesare, totuși, nu le avem. Oare de ce? Pentru că suntem conduși exact de cei care au înstrăinat absolut totul pentru șpagă, mită și beneficii personale. Și, ce să vezi, tot ăia se găsesc și acuma la butoane! Mai la început de an, vă aduceți aminte cum se bătea cu cărămida în chept incultul de cioracu cum că se va trece la impozitarea marilor companii și că va fi impozitată suplimentar cifra de afaceri a companiilor din energie, care se folosesc de criza energetică pentru a-și crește profiturile!… Praful și minciuna s-au ales de toate declarațiile și promisiunile acestui păpușat de servicii. Unde pui că acuma vor să impoziteze bacșișul lăsat ospătarilor, adică tot cei săraci să fie f….ți! Și atenție, toate aceste rele sunt promovate și adoptate de către cei care au adus România în halul în care se găsește. Cioracu era în peeeeseeeedeeee și acum 20 de ani. și foarte mulți dintre patrioții aliniați în spatele acestui purtător de vorbe goale. Asta merită o țară cotropită de corupți, analfabeți și inși păpușați de către servicii, cele care taie și spânzură în acest trib numit România în toate domeniile vitale: economie, justiție, politică și administrație! Votați ciolaci, ciolaci veți avea! Definiția nebuniei: să faci lucrurile la fel, dar să aștepți ca rezultatele să fie altele!

    62
    4
    • Felicitari omule, ai spus tot ce era de spus, daca ai putea sa trimiți acest pomelnic pentru mai marii noștri guvernanți, în fiecare saptamina direct pe Site-ul lor sa speram ca ceva în bine se schimba, ca,,,, desene, speranța moare ultima,inca odata FELICITARI!!!!!

  • Cel mai ușor este să-i copiem pe alții!
    Ce fac ei de obțin acele rezultate?
    Cum de o țara mică precum Danemarca are echipa in Championship League, in Europa League, in Conference League s-a calificat (din nou) la Campionatul Mondial.
    Hai sa facem ca ei!
    Cum este posibil ca o țara precum Danemarca, cu 6 milioane de locuitori să aibă 4.000 de ferme porcine, 13 milioane de porci, si sa EXPORTE 90% din carne in Germania, Marea Britanie si China?
    Hai sa facem ca ei, sau sa-i lăsam pe ei sa înființeze ferme in România.
    Dar noi nu ne vindem țara….
    Oamenii aia au experiența de cel puțin 100 ani, sunt fermieri din tata in fiu, pentru ca ei nu au avut Comunism care sa distrugă inițiativa sau proprietatea privată.

    26
    4
    • Toate frumoase cele expuse doar ca ” nu ne vindem tara” nu e in context!!!
      Cum iti explici ca tu faci exact ca danezu si in 2 ani esti falimentar?
      Raspuns: jumate din produsul lor e umflat… vin romani care au lucrat in abatoare de dincolo si vad cum intra pe o parte gaini ouatoare reforme de 1,1 kg si dincolo impacheteaza pui grasi cu patratele la 3 kg?????

      9
      2
    • Ptr binele tau si a sanatatii tale te rog sa mergi sa cumperi 1 kg carne, pulpa..si du l la analize…

      5
      2
    • Acum am inteles…n ai cum sa joci in champions league daca nu ai stagiu la porci.Scrie o petitie la consiliul judetean sa duca echipa si pe cei care o conduc la ferma de porci.

      2
      1
    • Întrebarea e,ce au porcii lor de nu se involnavesc de PESTA PORCINA și ai noștri se inbolnavesc,ca prea e o făcătură cusuta cu ață alba!!!

      11
    • Am sa trec peste aberatia cu fotbalul care nu are nici o legatura cu cresterea porcilor.Da daca tot faci pe danezu pe aici ,numeste un domeniu economic pe care l am cedat si asta a dus la ieftinirea produsului acelui sector pe piata interna.Ca altfel e usor sa invoci lozinci …ca ,,prostii” nu isi vand tara.Din pacate ,,prostii” sufera consecintele pierderii controlului de catre statul roman al resurselor care garanteaza subzistenta oamenilor.Danezii ca si altii sunt capitalisti cu experienta si capitalismul e despre profit la maxim . Bravo lor.Eu nu imi imaginez ca un danez cu ferma in Romania va vinde mai ieftin decat îi permite piata asa ca el e baiat bun si il ia duiosia pentru romani.Cu siguranta ca si in Romania sunt oameni potenti financiar care ar putea sa faca ferme de porci in Danemarca.Respectand si supunandu se tuturor rigorilor de acolo. Crezi ca o sa vedem asa ceva? Intr un sector foarte important pentru economia daneza si pentru bunastarea danezilor?Incearca sa cumperi teren agricol in Franta.Nu 5 ari.500 de hectare.Sau in Germania si apuca te de cultivat sparanghel sau rapita.Acolo statele isi protejeaza resursele traiului de baza ale cetatenilor.Aici au distrus totul.Ultimele aberatii ca omul care are 7 porci trebuie declarat fermier,îi trebuie doctor si cabina paznicului.Atat mai aveam zootehnia de subzistenta pentru ca marile combinate zootehnice au fost inchise pe vremea lui Ciorbea si imediat au infiintat ungurii cateva de a lungul granitei .Bineinteles ca s asi gasit un climat propice in randul populatiei care a preferat pomenile si smecheriile in loc sa isi lucreze pamantul .Ideea e ca produsele nu se vor ieftini daca vin fermierii straini.Solutia ar fi ca statul sa isi determine cetatenii sa lucreze prin masuri economice juste.

      5
      1
    • @Gheorghe Horga
      Fiindcă se hrănește cu ghindă și unghiile se inegresc 😉
      Mămăliga ei carne de porc de Bellota.
      😄😄😄

      2
      1
  • Porcul este interzis in ograda romanilor dar suntem indemnati sa tinem catei si motanei,astia nu transmit boli si nu suparam cu ei interesele meschine ale UE, de foame o sa mancam orce si ce avem in ogarda si ce gaze sunt pe spatiul verde.Toate spatile veri sunt pline de c_ca si pipilica de catei deci au la ce trage insectele.

    11
    3
  • Tara lui papura voda si””dracula”
    Niste pungasi derbedei isi bat joc de o tara si un popor care prea sta cu capul plecat sa iabobarnace de la acesti mafioti nesimtiti…….

    12
    1
  • Studiile arată ca ești cea ce mănânci, mănânci carne de porc, vita, bou, capra … (dobitoace) de trei ori pe zi și ai pretenția sa fi condus de oameni capabili cu viziune.

  • suntem „groapa de gunoi a Europei” ….aproape in fiecare zi apare cate o alerta alimentara…” produs retras de pe rafturi…s a depistat …etc etc…” …tot ce este slab calitativ ajunge la noi …concluzia : cine e BOGAT papa bun (.au magazine speciale pt bogatii lumii..) iar cine e sarac RABDA…..ceea ce este mai trist …in urma cu 15 ani …parca pensionarii erau mai veseli …ii vedem prin parcuri …stand pe banci …glumind intre ei …iar acum ii vad foarte TRISTI …ingrijorati …si inca ceva …nu pot sa cred cate farmacii si sali de jocuri exista in Romania …se vede saracia din acele orase..daca nu m am facut inteleasa m(_ _)m

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.