Actualitate

Biblioteca Județeană lansează proiectul expozițional-editorial ”Scrisori către bistrițeni”

Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” Bistrița-Năsăud lansează un proiect expozițional / editorial de anvergură ”Scrisori către bistrițeni”. Primul pas: expoziția ”Scrisoarea lui Cocrișel / Mihai Viteazul, Ieremia Movilă, Ioan Geroffy – scrisori către bistrițeni / Documente privitoare la istoria românilor”, joi 9 martie, ora 17.30, Sala ”Gavril Scridon”.

În 1972 Al. Rosetti publică „Câteva precizări asupra literaturii române”. Cartea e, de fapt, o antologie. Între textele alese găsim un text de o expresivitate rarisimă … E vorba de „Scrisoarea lui Cocrișel”, prea puțin cunoscută. Rosetti dă și câteva date. „Păstrată în arhiva orașului Bistrița din Ardeal (primăria fostului oraș săsesc), scrisoarea a fost publicată pentru prima dată de N. Iorga în 1900. /…/ Cocrișel (diminutiv al numelui Cocriș) a căzut prizonier la Sași în lupta dată de Mihai Viteazul la Alba-Iulia. El se adresează părinților săi adoptivi din Moldova, anunțându-i că a scăpat cu viață mulțumită lui Andreiaș, din Bistrița, care l-a răscumpărat. Fiind închis, roagă să fie repus cât mai repede în libertate”.

În 1990, în „Istoria critică a literaturii române”, Nicolae Manolescu amintește de această scrisoare și consemnează entuziast: „ … o scrisoare a unui oarecare Cocrișel, căzut în captivitatea sașilor, după ce <<au bătut Mihai Vodă război cu ungurie>>, adică înainte de 1 noiembrie 1600, și care se roagă a fi răscumpărat. Scrisoarea dovedind excelența genului epistolar în epocă și făcându-ne să regretăm că nu s-au păstrat și alte pagini, este minunat de clară, într-o românească adorabilă”.

În colecțiile de carte veche ale Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud am descoperit „Documente privitoare la Istoria Românilor / Acte și scrisori … publicate de N. Iorga”. Între aceste documente există o mulțime de scrisori trimise bistrițenilor de către Mihai Viteazul (și nu numai!) și, bineînțeles, scrisoarea lui Cocrișel. Bucuria a fost mare în momentul în care am dat peste o altă scrisoare (de care nu amintește nici Rosetti, nici Manolescu); o scrisoare care o completează pe cea a lui Cocrișel și care întărește narațiunea acestuia. E vorba de o scrisoare trimisă din Rodna de către Ioan Gierőffy către judele Bistriței „despre niște scrisori românești”. Una din aceste scrisori consemnează amănunțit situația lui Cocrișel.

În cadrul evenimentului de la Bibliotecă este programată și o lansare de carte.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.