Polițiștii din cadrul Biroului Pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud au continuat acțiunile de verificare a proprietarilor și deținătorilor de câini periculoși din categoriile I și II, în vederea respectării legislației în domeniu, dar și a condițiilor de bunăstare a animalelor
Acțiunile au fost desfășurate în 6-9 martie în localitățile Bistrița, cartierele Sărata și Viișoara, fiind efectuate verificări cu privire la 8 proprietari de câini periculoși. Totodată, au fost verificate și examinate clinic, de către medicul specialist din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud, 14 câini aparținând raselor periculoase.
În urma verificărilor, s-au constatat 2 cazuri în care animalele nu erau identificate prin microcipare, în 4 cazuri câinii nu au fost declarați, în 6 cazuri nu erau sterilizate sau nu le-a fost acordată asistență medicală obligatorie, fiind aplicate 12 sancțiuni contravenționale, toate cu avertisment, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În cadrul acțiunii, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor le-au reamintit proprietarilor/deținătorilor de câini periculoși sau agresivi obligațiile pe care le au, conform legislației în vigoare.
Astfel, potrivit Ordonanței de Urgență 55 din 30 aprilie 2002 (art. 1), prin câini periculoşi se înţelege câinii aparţinând următoarelor rase, grupate în două categorii, după cum urmează:
a) categoria I: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;
b) categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.
Potrivit legislației, proprietarii de câini periculoși au obligaţia să depună la sediul poliţiei în a cărei rază este situat imobilul în care este deţinut câinele o adeverinţă în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, din care să rezulte încadrarea câinelui în una din cele două categorii prevăzute de lege precum şi o declaraţie pe propria răspundere cuprinzând următoarele date: a) numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip; b) efectuarea vaccinării antirabice şi a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; c) efectuarea sterilizării câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a); d) existenţa unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câinii prevăzuţi la art. 1 lit. a).
În cazul schimbării adresei imobilului proprietarii de câini încadraţi la art. 1 au obligaţia să depună în termen de 48 de ore, la sediul poliţiei în a cărei rază se află noua adresă
Pierderea sau decesul unui câine încadrat la art. 1, precum şi înstrăinarea câinilor încadraţi la art. 1 lit. b) vor fi declarate în termen de 48 de ore la sediul poliţiei în a cărei rază se află imobilul de deţinere al câinelui.
Accesul câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. b), precum şi al exemplarelor cu potenţial agresiv în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum şi în părţile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în lesă.
Se interzice: a) organizarea luptelor între câini, antrenarea câinilor în acest scop şi participarea cu câini la astfel de lupte, indiferent cărei rase îi aparţin câinii; b) importul sau comercializarea câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a); c) reproducţia câinilor prevăzuţi la art. 1, care nu au acte de origine recunoscute de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională; d) abandonarea câinilor periculoși.
Indicat ar fi, sa se controleze stanile. Sunt pline cu caini din rase periculoase.
interesant cum cainii din rase periculoase,trebuie sterilizati.pai daca trebuie sterilizati,cum se face ca inca se inmultesc?o fi vreo fecioara canina?
Vrei sa iti iei miel de paste gratis? Si ce ai vrea sa aiba la stana?Pisici? In oras ,prin apartamente de bloc e plin de caini din rase de lupta .Îi scot stapanii sa se kace pe alei ,prin parcuri.
Normal, primii care plătesc sunt câinii, întotdeauna !
Cei mai periculosi sunt insa bipezii care latra neasumati pe acest online si musca cand nu te astepti doar asa dintr-o ura viscerala.
Tu cand semnezi veveritz,votant anti psd cum esti buey skoabă?
Dorel, eu propun sa te prindem si sa te eutanasiem pe tine. Care e diferenta dintre tine si un caine maidanaz? Iti zic eu, cu maidanezul as putea trai linistit, cu oameni ca si tine Nu. Trebuie sa va rariti sau sa va educati odata bai primitivilor ce santeti ca pute dupa voi
Po po agresiv in limbaj care isi culca nevasta cu maidanezu.
toti cainii trebuie verificati!!! sterilizati, microcipati, vaccinati! cine nu isi permite…sa nu aiba!!! simplu! ca e plin internetul de donez catea si catei!!!! din curte direct! sa se interzica vanzarea de caini pe internet si nu numai! sa se dea o lege aspra in sensul acesta si sa se aplice. Toti iau catei de rasa cadou si cand vad cat ii costa sa ii intretine incep sa ii doneze sau mai rau sa ii abandoneze!!!! cine nu isi permite sa respecte legea sa nu aiba dreptul sa detina un caine. Punct! Nu sunt de vina cateii de pe strada, noi i-am pus acolo!!! ca sunt destui cretini care nu isi sterilizeaza animalul ca vezi doamne sa faca si ei un rand de pui, ca sa se bucure sie ei, ca vai ce tragedie este sterilizarea. Dar sunt primii care arunca cateaua cu pui in pustiu, sau ii omoara in chinuri!!! la curte sau la bloc, in oras sau la sat trebuie aplicata legea!!! mai ales la stane trebuie sterilizati cainii!!!!