Actualitate

Veşti proaste pentru elevi, profesori şi părinţi: 17 şcoli din judeţ se închid din toamnă!

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, anunţă că, din toamnă, în 17 unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul nostru nu se va mai desfăşura activitate didactică întrucât fie sunt prea puţini elevi, fie personal didactic necalificat, fie costă prea mult întreţinerea şcolilor respective.

Informaţia apare într-un răspuns pe care ministrul Educaţiei Naţionale Remus Pricopie i l-a dat senatorului Ioan Deneş care i-a adresat o întrebare referitoare la situaţia şcolilor care se vor închide din toamnă.

„Începând cu anul şcolar 2013-2014, în judeţul Bistriţa-Năsăud, în 17 unităţi de învăţământ preuniversitar nu se va mai desfăşura activitate didactică din următoarele cauze: numărul foarte mic de elevi în programul de învăţământ simultan, instabilitatea personalului didactic pe posturile corespunzătoare sau lipsa personalului didactic calificat, costurile ridicate pentru întreţinerea clădirilor aferente spaţiilor de învăţământ. Hotărârea privind încetarea activităţii didactice în cele 17 unităţi aparţine consiliilor locale potrivit atribuţiilor ce le revin prin lege”, se arată în răspunsul ministrului la întrebarea adresată de senatorul PNL.

Întrucât senatorul Ioan Deneş a cerut explicaţii suplimentare referitoare la încetarea activităţii la şcolile din Blăjenii de Sus şi din Ghinda, ministrul i-a răspuns că decizia şi în aceste cazuri aparţine autorităţilor locale.

Copiii din Blăjenii de Sus vor face naveta la Şintereag, iar cei din Ghinda la Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Bistriţa. Naveta vor face şi elevii din celelalte localităţi în care se închid şcolile.

ACTUALIZARE Iată lista unităţilor şcolare care vor fi închise din toamnă:

Şcoli primare: Ghinda (Bistriţa), Dealul Cucului (Năsăud), Molişet, Gater, Răcăteşu, Strâmbulici (Târlişua), Bretea (Şieu Odorhei), Blăjenii de Jos (Şintereag).

Gimnazii: Beudiu şi Gimnazială 2 Bistriţa.

Şcolile primare care se transformă în grădiniţe: Beclenuţ (Beclean), Tunel (Poiana Ilvei), Şieu Sfântu (Şintereag).

Grădiniţe: Unirea (Bistriţa), Rusu de Jos (Nuşeni), Albneştii Bistriţei (Galaţii Bistriţei), Corvineşti (Matei), Visuia (Miceştii de Câmpie).

Foto: arhivă

13 comentarii

  • Nuuuuuuu.. nu se poate.. useleu nu inchide scoli si spitalee… nuuuuuuu useleu le va deschide pe toate.. nu se poate e falsa stirea!

  • Waw! Dacă lucrul acesta se întampla în mandatul lui Boc, acesta era linşat în piaţa publică… e-he, cum se mai învarte roata: ţac, ţac, ţac!

    • daca la antena3 se spune ca nu e nici o problema, ca acele scoli erau inutile, atunci inseamna ca acela este ADEVARUL… acolo este LUMINA….

  • Lasati ca face „senatorul melcilor” Dobra gradina zoologica in judet.
    O fi vrand sa se retraga acolo dupe ce isi incheie mandatul?

    • De notorietate sunt Şcoala Generală nr. 2 Bistriţa şi cea din Blăjenii de Sus, în rest sunt şcoli mici de la sate sau grădiniţe. Sper să obţin azi toată lista şi o voi insera în text.

    • „scoli mici de la sate”, sate in care oricum copiii nu trebuie sa invete prea multa carte, pt. ca dauneaza prostiei.. si pt. ca ei trebuie dusi la beserica si indoctrinati cu legende despre „sfantul becali”… Ca nici becali nu a avut nevoie de scoala, nu-i asa? Si ce mare s-a facut el… si biserica l-a pus in icoane.. Nu avem nevoie de acele scoli nefolositoare.. in care copiii invata numai prostii.. cum ar fi de exemplu ca pamantul e rotund.. sau ca universul e mai mare decat zice popa.. Sa facem biserici in locul scolilor, si sa punem cruci peste tot.. si troite.. si sa mergem cu totii sa pupam moaste.. si sa ne rugam la moaste.. sa ne faca moastele sa castigam la loto.. si gata.. Ce frumos.. visul bisericii si a lui becali e pe cale sa se adevereasca…

  • Da !Nu este nevoie de scoala ,dar nici nu se face ,exemplu la Runcu Salvei orele de matematica si romana se fac foarte rar copii sunt lasati liberi in timpul orelor, pentru ca Man Ioan care este profesor de matematica si director si de foarte multe ori plecat din scoala, la fel si profesoara de romana care este sotia directorului si este si secretara scoli, ar trebui premiati pentru aceste lucruri ,viitorul copiilor este distrus de aceste persoane.

    • Pai atunci e clar, trebuie desfiintate toate, si mergem la popa sa ne ceteasca scrisoarea, sa ne scoata maseaua, si sa ne invete sa accesam fonduri europene :)))))))))))))))) Inapoiat popor bre… Pe zi ce trece mi tot mai scarba de voi, romani de cacao. Plec unde vad cu ochii, probabil chiar si in bulgaria sau ungaria si renunt definitiv la cetatenia ro

    • D-le petru (corect Petru), la cât este de pornit primarul acela, cred că la prima abatere serioasă a profesorilor respectivi, au fi fost linșați. Văd că ați făcut o adevărată pasiune în a mânji numele acelor oameni cu multă școală, o spun cu multă școală pentru că de n-ar fi avut-o, erau duși demult din învățământ, dacă era după stimabilul primar, lucru care nu-l pot spune despre mulți.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.