Social

Ce amendă a primit Anuța Motofelea pentru că a filmat un videoclip în Poiana Narciselor

Artista Anunța Motofelea, care a filmat un videoclip în scop comercial în Poaiana Narciselor din Parcul Național Munții Rodnei, fără avizul Administrației, a fost amendată, conform regulamentului, cu suma de 3000 de lei. Deocamdată, nu a achitat amenda, deși, dacă să grăbește să o facă în 15 zile, poate plăti doar jumătate din sumă.

Potrivit articolului 42 din Regulamentul Parcului Național Munții Rodnei, ”fotografierea sau filmarea în scop comercial fără aprobare, nu este permisă în Parcul Național Munții Rodnei. Cei interesaţi pot obţine permis de la APNMR, contra plăţii tarifului aprobat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului”.

Filmarea florei, faunei, habitatelor naturale și peisajelor în scop comercial (film artistic, spot publicitar/documentar) se taxează cu 1000 lei/zi conform tarifelor publicate de Administrația Parcului Național Munții Rodnei.

Ca să filmeze un videoclip, artista ar fi urcat în Poiana Narciselor cu o mașină de teren, folosind un drum care duce la o stână, accesul auto pe drumul – unul degradat de altfel – nefiind interzis. Ea a susținut în tot acest timp că narcisele pe care le avea în mână erau de la mama ei.

”Nu sunt supărată pe reprezentanții Parcului Național Munții Rodnei pentru ca m-au sancționat, până la urmă ei trebuie să-și facă meseria și chiar vreau să se înțeleagă foarte clar că nu instig și nu încurajez sub nici o formă încălcarea legilor, mai mult decât atât, este de apreciat cât de repede s-au sesizat.

Este adevărat, nu am avut avizul pentru a filma în Poiana Narciselor, pentru că nu am știut că am nevoie de aviz în locurile unde mergeam cu tatăl meu după brânză de oi. Nu știam că am nevoie de aviz să filmez frumusețea locurilor din județul nostru, pe care le îndrăgesc și pe care le mai regăsiți în cântecele mele, din dorința de a le vedea cât mai multă lume!

Prin acest cântec de suflet, am vrut să transmit de asemenea emoția și fericirea tuturor celor care au luat drumul pribegiei, răsfirându-se în toate colțurile lumii, dar niciodată, indiferent de sutele sau miile de km depărtare la care vieţuiau, nu şi-au uitat rădăcinile românești, locurile frumoase în care au fost plăsmuiţi, iubesc și sunt atrași de locurile natale și se întorc la casa părintească”, a transmis artista pe contul ei de Facebook.

Anuța Motofelea poate plăti jumătate din amenda aplicată până cel târziu luni, 3 iulie.

11 comentarii

  • Sa am eu atâtea hârtii de 10 lei cate narcise au fost culese de acolo as fi milionar! Anuța e un acar păun!!

    26
    15
  • Una peste alta, a fost o acțiune de marketing și publicitate super-deșteaptă. Câte zeci de mii de euro ar fi trebuit să plătească Anuța pentru a fi prezentă în toată presa națională? Așa în loc să plătească o taxă de 1000 de lei, plătește 1500 amenda, dar rămâne reclama. Doar pe Timponline a avut peste 40 000 de vizualizări. Narcisele, oricum s-au ofilit, vor înflori din nou la anul, dar Anuța s-a ales cu mii de euro. No, numa zâc.

    69
    10
    • dar miile de euro nu ii ajung sa plateasca amenda la cate cheltuieli are saraca interpreta, ar trebui sa se faca cheta sa o ajutam

      19
      10
    • Tu crezi ca pe Anuta asta a dus-o capul la schema asta de publicitate??? A filmat videoclipul si a dat norocul peste ea. Nu am vazut videoclipul deci nu ma intereseaza persoana.

      3
      0
  • o avut destula publicitate pentru o manea!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    prea mult zic eu ca doar nu e MADONNA, wtf, bronzul ala e bestial cred ca o adormit la solar astfel nu se iexplica

    22
    8
  • Ce atacati si frustrati se simt unii ca a facut un video desculta si ceva flori rupte…dar pe aia care defriseaza toata padurea nu i vede nimeni, pe aia cu atv uri si moto nu i vede nimeni…hop suntem atacati ca am promovat printr un vidoclip, muntii Rodnei…no numa zîc, dar halal popor…:))

    42
    18
  • Eu sunt curios cu ce afecteaza mediul faptul ca filmeaza cineva in scop comercial, si care e diferenta intre o filmare pentru uz comercial si o filmare pentru uz personal , din punct de vedere al mediului? Auzi la ei, 1000 lei de pe zi 🤣🤣🤣

    8
    11
    • Distinse domnule Nicu !
      Diferența nu-i greu de găsit, dar îți trebuie niscai judecată.
      Ceea ce nu-i ușor și nici la îndemâna tuturor !
      În primul rând, pentru că astfel se respectă o regulă (lege, normă, dispoziție legală, etc.) – și la asta suntem noi, românii, foarte deficitari.
      Regulile sunt făcute să fie respectate, iar la nevoie să fie impusă prin constrângere respectarea lor.
      În al doilea rând dacă tu, cântecaci de manele sau chiar de muzică, filmezi în scop comercial (adică să obții profit) folosindu-te de o amenajare păstorită cu cheltuieli de cel cărui îi aparține (poporul) – este normal să cedezi o parte din profit celor cu ajutorul cărora l-ai obținut.
      Sper că ai înțeles, chiar dacă ți-ar părea greu de priceput !

      13
      5
  • Draga Florin. Daca e un parc national, ar trebui sa avem toti aceleasi drepturi si obligatii, indiferent ce facem pe urma cu fotografia sau filmarea obtinuta de acolo.
    Daca am vreun profit de pe urma vreunui filmulet de acolo sau din alta parte, se ocupa ANAF sa ma impoziteze, si cred ca e suficient.

    1
    4
    • Draga Nicu,
      Daca e parc national protejat si narcisele flori protejate si se zice despre ele : NU RUPETI FLORILE ! SUNT OCROTITE !! atunci tu ce zici? Ba LE RUP da-le naibii ce atata protectie. Ba ostentativ imi mai si postez isprava fiind persoana publica sa dau exemplu si altora, sa ma urmeze.
      In orice alta tara civilizata de pe lumea asta societatea civila condamna public astfel de derapaje. Doar noi ne bagam picioarele in ele de reguli.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.