Sănătate

Superfructele care ne scapă de dureri și ne ajută să slăbim

Denumite de nutriționiști ”superfructe”, vișinele sunt ajutor de nădejde pentru o viață sănătoasă. Le găsim în piețe, culese din livezi de fermierii din zonă care le vând cu prețuri între 10 și 12 lei kilogramul.

Consumul de vișine este asociat cu nivelurile reduse de oxid nitric, un compus asociat cu osteoartrita și artrita reumatoidă. Studiiile arată că riscul de a face gută, consumând aceste fructe, scade cu 35%.

Vișinele alină durerea și pot oferi protecție antioxidantă comparabilă cu suplimentele disponibile în comerț, precum vitamina E. Consumul zilnic de vișine ar putea scădea riscul de boli cardiovasculare sau cronice legate de inflamație, artrită și gută. Vișinele oferă beneficii la nivel cardiovascular și, în plus, pot reduce riscul de accident vascular cerebral.

Spre deosebire de cireșe, vișinele conțin mai puțin zahăr și sunt recomandate în curele de slăbire și datorită potasiului care ajută la arderea caloriilor și oferă energia optimă pentru bună funcționare a organismului. Consumul de vișine ajută și la îndepărtarea grăsimilor de pe abdomen și de pe talie, 100 de grame conținând numai 60 de calorii.

Vișinele sunt bogate în vitamina A, care ajută la protejarea ochilor și la oferirea unei vederi mai clare. Vitamina A împreună cu alte vitamine antioxidante ajută la scăderea riscului de degenerare maculară.

Antioxidanții care se găsesc în aceste fructe și-au dovedit eficiența și în ceea ce privește bună funcționare a creierului, îmbunătățind funcțiile cognitive. Astfel, pot preveni și apriția maladiei Alzheimer și a bolii Parkinson.

Un aliat bun împotriva insomniei, vișinele îmbunătățesc calitatea somnului și previn stările de nervozitate, de aceea acționează că un somnifer ușor. Pot fi consumate cu două-trei ore înainte de culcare.

Vișinele sunt apreciate pentru efectele de regenerare și tonifiere a pielii. Ele pot fi de ajutor în tratarea cuperozei, o formă de acnee rozacee care se instalează cu precădere la persoanele trecute de 30 de ani, indiferent de sex. Totodată, ele au și un efect emolient, putând ameliora crăpăturile pielii.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.